spot_img

„Manifest pentru dialog” – despre educația în familie

Ce înseamnă a fi minor în România? Este nevoie de o școală pentru părinți? Cât de mare este orgoliul național, mai ales atunci când vine la pachet cu o lejeritate în a-i judeca pe străini? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările cu care tânărul regizor și dramaturg Bogdan Georgescu și un grup de actori masteranzi din Sibiu provoacă publicul din șapte orașe ale țării la un dialog deschis în sala de teatru, în cadrul unui turneu susținut de BRD – Groupe Société Générale în perioada 11-28 noiembrie 2016.

Spectacolul #minor pornește de la două cazuri intens mediatizate anul acesta – situația familiei Bodnariu și scandalul de la Opera Română – care, deși aparent diferite, aduc într-o zonă comună anumite metehne naționale precum pasarea responsabilității sau tendința de ne crede mai buni și de a-i critica pe ceilalți fără a ne vedea propriile greșeli. La finalul reprezentației, actorilor li se alătură pe scenă un psiholog care îi invită pe spectatori să intre într-o discuție deschisă despre spectacol și despre alte subiecte controversate sau tabu care se înscriu în tema piesei.

„Ce înseamnă normalitate? Ce înseamnă familia ca tradiție și valoare într-o țară în care numărul copiilor abuzați – în familie – depășește zecile de mii anual? România este pe ultimul loc în Europa privind capacitatea de a empatiza. Nu știm să ne punem în pielea celuilalt, nu ne învață nimeni cum să facem asta, cum să înțelegem și să analizăm situații din perspective complet diferite. O majoritate nu poate stabili reguli și principii sociale care să încalce drepturile și demnitatea unei minorități, oricare ar fi aceasta. Vreau să cred că mai e timp pentru dialog, pentru a ne pune întrebări și nu a ne impune punctele de vedere, chiar dacă, din păcate, societatea românească ratează sistematic posibile șanse de emancipare”, spune Bogdan Georgescu, autorul și regizorul #minor.

#minor – proiect observațional de artă activă, co-producție a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) și a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) – este al doilea spectacol al platformei „Manifest pentru dialog” după Antisocial, promovat anul trecut într-un turneu realizat tot cu sprijinul BRD – Groupe Société Générale. Proiectul din 2015 a generat o dezbatere despre debusolarea și tensiunea din școlile românești, urmărind un alt caz mediatizat, cel al elevilor unui liceu din Cluj-Napoca sancționați din cauza unor postări pe un grup secret de Facebook.

„Succesul de care s-a bucurat anul trecut Antisocial ne-a confirmat interesul general pentru probleme actuale cu care se confruntă tinerii, precum și o apetență mai mare pentru dezbatere a tinerei generații, care înțelege că trebuie să fie mai activă în spațiul public pentru a produce schimbările pe care și le dorește. De aceea, am decis să sprijinim în continuare acest Manifest pentru dialog al lui Bogdan și al Teatrului Național Radu Stanca Sibiu și să aducem spectacolul #minor mai aproape de publicul din țară”, adaugă Flavia Popa, Secretar General, BRD – Groupe Société Générale.

„Atunci când am început proiectul Manifest pentru dialog cu Antisocial, o experiență unică în peisajul teatral și educațional românesc, am promis că vom dezvolta o trilogie cu actorii tineri de la ULBS și TNRS, cu coroborarea celor două instituții și cu sprijinul generos al BRD – Groupe Société Générale. #minor, a doua parte a trilogiei, care a fost programată, la fel ca Antisocial, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu 2016, își începe călătoria în orașele din România încercând să atragă atenția asupra violenței care, în toate formele ei, întunecă viața de zi cu zi a întregii lumi. Încercăm, împreună cu psihologi din orașele unde jucăm, să dezbatem cu publicul această problemă după fiecare reprezentație. Este o responsabilitate pe care ne-o asumăm în organizare și suntem convinși că va da roade importante. În același timp, asigurăm toți spectatorii că vom continua anul viitor acest proiect și cu cel de-al treilea spectacol”, afirmă Constantin Chiriac, Director General, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu.

Distribuția este formată din actori masteranzi: Vladimir Petre, Gabriela Pîrlițeanu, Raj – Alexandru Udrea, Maria Soilică, Claudiu Urse, iar echipa de producție este completată de Luminița Bîrsan (manager proiect), Vlad Bacalu (asistent regie), Dorin Părău (light design) și Tudor Răileanu (sunet).

Programul turneului include câte o reprezentație în următoarele orașe:

–  Târgu Mureș – 11 noiembrie, ora 19:00, Teatrul pentru Copii și Tineret „Ariel”;

–  Pitești – 13 noiembrie, ora 19:00, Teatrul „Alexandru Davila”;

–  Ploiești – 14 noiembrie, ora 18:30, Teatrul „Toma Caragiu”;

–  Râmnicu Vâlcea – 20 noiembrie, ora 19:00, Teatrul „Anton Pann”;

–  Sibiu – 24 noiembrie, ora 19:00, Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong”;

–  Cluj-Napoca – 27 noiembrie, ora 19:00, Fabrica de Pensule;

–  Craiova – 28 noiembrie, ora 19:00, Teatrul Național „Marin Sorescu”.

Despre #minor

Turneul #minor – Manifest pentru Dialog generează dezbateri publice privind gradul mult prea ridicat al toleranței față de violența domestică, față de bătaie ca instrument educațional și lipsa de empatie a societății românești în raport cu noi structuri individuale, comunitare și sociale.

#minor este un proiect de artă activă care combină tehnici de devising, teatru documentar și observațional, explorând noi tipuri de teatralitate și structuri dramatice.

“Unde dă tata crește?” “Bătaia e ruptă din rai?” “Eu te-am făcut eu te omor?” Care sunt metodele educaționale pentru creșterea unui tânăr adult în România anului 2016? Cine educă adulții în a pregăti viitori adulți? #minor este analiza unui context social și politic în care pasarea responsabilității și utilizarea cazurilor particulare pentru crearea unor platforme de manipulare sunt scopuri în sine. Trăim într-o societate în care găsirea unui vinovat, un celălalt de acuzat e soluția oricărei probleme. Lipsa de dialog, a conștientizării și a responsabilității sunt aspecte devenite banale. Infantilizarea, această atitudine transformată în mentalitate, aplicată majorității tinerilor adulți ca metodă educativă poate construi o societate din care am vrea să facem parte?

Despre  BRD – Groupe Société Générale

BRD Groupe Société Générale este cea de-a doua bancă din România după totalul activelor. Este o bancă universală care oferă servicii atât persoanelor fizice, cât și companiilor și face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare.

Ca actor în societate, BRD investește în proiecte din domeniul culturii, educației și sportului privilegiind proiecte care construiesc, dezvoltă, cresc o nouă generație și aduc valoare pe termen lung. Cultura reprezintă un pilon esențial de dezvoltare a societății, BRD încurajând în această direcție proiecte culturale inovative, care să fie recunoscute și apreciate de tineri. Sub această viziune, a fost creată Scena9, o platformă tânără de jurnalism cultural care oferă zilnic instrumente de orientare pe harta lumii culturale, și sunt susținute în mod constant inițiative de teatru, film, artă vizuală contemporană sau muzică clasică, conturând astfel universul implicării companiei la nivel cultural.

Despre Teatrul Național ”Radu Stanca” Sibiu

Teatrul Naţional „Radu Stanca” este continuatorul tradiţiei de aproape cinci secole de teatru în Sibiu şi în regiune şi, alături de Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, a reuşit performanţa unică de a obţine titlul de Capitală Culturală Europeană pentru Sibiu, în anul 2007. Situat în Sibiu, un oraş cu un potenţial cultural puternic, a dezvoltat parteneriate artistice importante cu oraganizaţii locale, regionale şi naţionale şi, de asemenea, cu universităţi şi asociaţii. Este un teatru de repertoriu (110 de spectacole diferite) şi are o numeroasă trupă de actori permanenţi, conduce o şcoală de excelenţă în artele dramatice şi producţiile lui sunt des reprezentate pe scene internaţionale. Festivalul Internaţional de Teatrul de la Sibiu, care primeşte mulţi artişti europeni în fiecare an, este condus în întregime de TNRS şi contribuie la formarea reală a unei platforme pentru schimburi şi comunicare în România şi în Europa.

Răspunzând tuturor provocărilor contemporane, spectacolele Teatrului Naţional „Radu Stanca” încearcă să surprindă diversitatea tendinţelor din artele spectacolelor, pornind de la tradiţie, cuvânt şi imagine, şi ajungând la spectacole muzicale, de instalaţii și teatru-dans. Spectacolele Teatrului Naţional „Radu Stanca” au fost invitate la cele mai importante festivaluri ale lumii, de la Edinburgh, la Avignon, Bruxelles, Roma, Tokyo, Seul, Sankt Petersburg, Moscova, Napoli, Paris, Merida, Liverpool, Londra, Budapesta, Tampere, Poznan, Varşovia, Koln, Freibourg, Barcelona, Lisabona, Porto, Cairo, Erevan, Tibilisi, Nitra, Atena, Thessaloniki, Belgrad, Varna Pecs, Lille, Tel Aviv și Sarajevo.

Despre Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu – Departamentul de Artă Teatrală

Departamentul de Artă Teatrală din ULBS reprezintă cea mai bună școală de teatru din România, acesta fiind clasat în anul 2011 pe prima poziție în cadrul clasificării universităților și al ierarhizării programelor de studii din România. Studiile de artă teatrală de la Sibiu au fost înființate în anul 1997 și beneficiază de un context artistic şi managerial unic în România, întrucât au fost configurate pentru a funcționa într-o strânsă relație cu Centrul de Cercetări Avansate în Domeniul Artelor Spectacolului (CAVAS), Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Bursa de Spectacole şi Teatrul Național „Radu Stanca”.

Membrii (studenți și profesori) Departamentului de Artă Teatrală al Universității „Lucian Blaga” Sibiu, în particular prin intermediul Centrului Avansat de Cercetări Teatrale în Domeniul Artelor Spectacolului (CAVAS), desfășoară permanent programe culturale și schimburi de bune practici la nivel local, național și internațional, fiind o prezență activă în comunități foarte diverse: Dionysus International Festival of Student Theatre, Osijek – Croația (2006-2013), Programul Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (2000-2013), Festival Istropolitana Project, 2012, Slovacia, Festivalul Școlilor de Teatru, Actul I, Scena I, București, 2012, Festivalul 25 De Ore De Teatru Non-Stop, în parteneriat cu Asociația Bis, 2010-2013, Festivalul Național de Teatru de la București (2003-2013) etc.

Departamentul de Artă Teatrală, prin parteneriatele cu Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu și Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, a derulat o serie de proiecte similare în comunități restrânse sau mai largi ale județului Sibiu, în perioada 1997-2013, punctând, prin spectacole de teatru, obiective turistice și culturale ale acestor zone: Ocna Sibiului, satul Hosman, spații publice în aer liber, cetățile și bisericile fortificate prin intermediul proiectului „Spectacole în cetăți/biserici și sit-uri istorice” etc.

Toți profesorii, cercetătorii și studenții Departamentului de Artă Teatrală și Centrului de Cercetare Avansată în Domeniul Artelor Spectacolului au experiență în implementarea cu succes a proiectelor culturale și de cooperare la nivel local, național și internațional prin intermediul parteneriatului cu Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu și Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, fiind implicați în domenii ca artele spectacolului, proiecte educaționale (ateliere specifice), schimburi culturale și de bune practici, conferințe, seminarii, rețele internaționale. Studenții și masteranzii sunt implicați atât în producțiile teatrului, cât şi în organizarea festivalului, care are, la această oră, o fizionomie inegalabilă în România şi în Europa Centrală şi de Est, beneficiind de întâlniri extraordinare cu profesionişti din întreaga lume: unii dintre cei mai mari importanți regizori, actori, scenografi și directori de festivaluri sau instituții de spectacol. Majoritatea proiectelor în care este implicat Departamentul de Artă Teatrală, ca prim organizator sau partener, se derulează în colaborare atât cu autorități publice, cât și private, la nivel local și internațional.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508