Vineri, 21 octombrie 2016, a avut loc la Clubul Calderon din București evenimentul ocazionat de lansarea ultimelor două cărți ale scriitorului Mihail Soare (dintr-un număr de nouă) : volumul al doilea al „Tălmăcirilor politicale” (eseuri politice) și volumul de versuri „Iubirea ca o sârmă ghimpată”. La lansare, organizată de Clubul socio-cultural J.L. Calderon și Editura Betta, oficiile de moderator au fost făcute, ca de obicei, de către Nicolae Roșu, directorul editurii amintite. Au vorbit elogios despre autor criticii Emil Lungeanu, Aureliu Goci, Victor Atanasiu și Florentin Popescu, dar și scriitorii Veronica Maria Florescu și Răzvan Nicula, toți aceștia remarcând originalitatea pe alocuri șocantă, extraordinara erudiție, inventivitatea, apreciind totodată și prolificitatea ieșită din comun (autorul aflându-se la a treia carte în acest an), versatilitatea neobișnuită, Mihail Soare abordând genuri diferite cu aceeași virtuozitate de magician (aprecierea aparținându-i lui Emil Lungeanu), în cazul de față publicistica și poezia.
Criticul Florentin Popescu preciza în discursul său că Mihail Soare este un remarcabil scriitor care posedă o operă foarte bine conturată, clar definită potrivit tuturor exigențelor critice de teorie a literaturii, extrem de valoroasă, fiind un autor unicat în peisajul literaturii române contemporane, neputându-i-se lipi eticheta niciunei apartenențe la vreun curent literar. În același context, făcând referire la ceea ce spunea Hugo despre Baudelaire, Emil Lungeanu în socotea pe Mihail Soare „neasemenea”, subliniind că originalitatea sa nu este una căutată, cum se întâmplă îndeobște, ea derivând din personalitatea complexă a scriitorului. Tot Emil Lungeanu (un adevărat exeget al lui Mihail Soare, încluzând în trei dintre cărțile sale de critică pagini despre acesta) se declara uimit că un autor pe care credea că îl știe foarte bine, continuă să-l surprindă. „Indiferent că este vorba de eseistică, pamflet sau versuri, cuvintele lui Mihail Soare, făcând parte dintr-un impresionant bagaj literar, au greutate, expresivitate și profunzime.
Avem de-a face cu un scriitor important, aproape unic prin neaderare la nimic cunoscut și frecventat, dar și prin valoare.”, spunea Emil Lungeanu. Victor Atanasiu îl caracteriza pe Mihail Soare ca pe un balaur cu două capete, unul dedicat scrierii poeziei, o poezie de mare forță expresivă, celălalt publicisticii de înaltă artă, literare, făcând trimitere la pamfletele lui Arghezi în acest sens. Au recitat versuri din volumul lansat actorii Doina Ghițescu și Ștefan Apostol, iar Nicolae Roșu a citit unul din textele din Tălmăciri politicale. În textul de coperta a IV a, scriitorul Șerban Codrin spunea : „Poeţii sunt nişte rataţi!, strigă, se cutremură gura încleştată a unui scriitor important, pentru unii o strălucitoare surpriză, Mihail Soare, din stirpea barzilor cu liră fermecată; din disperarea sa, ne face să înţelegem sau nu, cu tandreţe, dar şi cu sarcasm, că numiţii sunt victime ale propriei „zădărnicii”, inclusiv în abisul inimii albastre, alt loc pentru zburdălnicii, unde sârma ghimpată „e un fel de absolut al iubirii”. Viguros și nebunatic, nici cu cerul dispus la compromisuri, nici cu pământul, cât despre pretinşii oameni, la zidul execuţiei poetice cu ei! Astfel îşi joacă rolul de stăpân al unei maşinării uriaşe, în hăul căreia îngrămădeşte, cu foame pantagruelică, cele mai şocante acuzaţii, judecăţi luate în răspăr, paradoxuri năucitoare, prilejuri să zidărească poeme în versuri libere, neobișnuit de lungi, scrijelite pe tencuială cu dalta dură a fabulosului său limbaj „mihailean”, dar și cu versificații altcumva.
Vulcanul Mihail Soare este într-o erupţie colosală; îi şade bine cu biciul printre „cuvintele astea tâmpite”, fruste, despletite, melancolice, deznădăjduite; le toarnă în blocuri fierbinţi, metaforizate, de bazalt în transformare (asemenea unei sculpturi de Rodin), deja isprăvite în poemele aşezate în strofe, cu versuri rimate, unde falsa „cuminţenie a poetului” este rebelă în aceeaşi măsură. Mihail Soare nu e cumva un nume predestinat? Un răspuns aşteaptă între cele două cuvinte şi îl întrevăd, dar nu-l divulg. Să o facă poetul însuși.”
