Anul viitor, Gala Premiilor UNITER va avea loc la Timișoara, pe scena Teatrului Național. Acest fapt reprezintă o premieră în istoria Galei, care, în 2017, va marca cea de-a XXVI-a ediție a sa. Anunțul a fost făcut public vineri seara, pe scena Naționalului, de către managerul instituției, Ada Hausvater și primarul Timișoarei, Nicolae Robu, în închiderea Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești, FEST-FDR2016. „Pe 8 mai 2017, Gala Premiilor UNITER va avea loc la Timișoara, în Sala Mare a Teatrului Național, cu susținerea Primăriei”, a spus Ada Hausvater, managerul Teatrului Național.
Gala, eveniment lansat în 1991 de președintele UNITER, Ion Caramitru, este unul dintre programele de referință ale Uniunii Teatrale din Romania, recompensând excelența în artele teatrale.
Ideea de a aduce Gala Premiilor UNITER la Timișoara este o mai veche dorință a inițiatorului ei. „E un semn faptul că reușim să facem această gală la Timișoara în anul imediat următor nominalizării sale la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021. Noi ne-am dorit acest lucru dinainte de a fi făcut public titlul. Gala Premiilor UNITER a ieșit din București pentru prima oară în 2007, la Sibiu, apoi a fost la Iași și la Oradea, iar acum venim la Timișoara. Teatrul Național din Timișoara este nu numai un monument istoric, ci și un teatru de tradiție, și, de asemenea, se află în capitala unei regiuni românești de tradiție culturală și multietnică majoră. Nu în ultimul rând, Teatrul Național este încărcat cu reverberații în istoria recentă a României. Toate aceste elemente ar fi făcut prezența Galei firească de mai demult, dar probabil că acum a fost momentul potrivit. UNITER își propune, prin însuși statutul său, să sprijine creația și noutatea în teatru, iar Naționalul timișorean excelează în acest domeniu”, a punctat Ion Caramitru.