Marți, 4 octombrie 2016, de la ora 11.00, în Sala Mare a Institutului Cultural Român din București, va avea loc dezbaterea „Recuperarea memoriei: casa George Enescu de la Mihăileni”, organizată în cadrul Colocviilor „Oamenii Timpului”. La eveniment vor participa: Raluca Știrbăț, președintele Societății Internaționale „George Enescu” din Viena, Alexandru Tomescu, violonist, prof. univ. dr. Daniel Șandru, secretar de stat, coordonatorul Departamentului Centenar, director onorific al revistei de cultură contemporană Timpul, Șerban Sturdza, arhitect, președintele Ordinului Arhitecților din România, filiala București, vicepreședintele Fundației Pro Patrimonio, prof. dr. Mihai Cosma, muzicolog. Moderatorul dezbaterii este Cristina Liberis, manager regional al Campaniei „Oamenii Timpului”.
În deschiderea evenimentului va fi prezentat un film documentar realizat în luna august, la Mihăileni, unde, la inițiativa Fundației Pro Patrimonio, în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România, Primăria Comunei Mihăileni și Primăria Comunei Hilișeu Horia, a fost organizată o clacă pentru repararea casei Enescu, la care au participat zeci de voluntari din localitatea Hilișeu Horia din județul Botoșani.
„Publicul inițiat din lume cunoaște adevărata valoare a lui George Enescu, dar vorbim aici despre o pătură foarte fină: la nivelul marelui public, el nu este cunoscut încă, nu a pătruns definitiv și substanțial în ceea ce numim repertoriul curent al interpreților. Și nu este intrat nici în România în repertoriul curent, în ciuda faptului că se vorbește mult despre Enescu și că ne aducem aminte de el la aniversări și comemorări”, a declarat Raluca Știrbăț, președintele Societății Internaționale „George Enescu”.
Seara, de la ora 19.00, în sala Muzeului Naţional „George Enescu”, se va desfășura un concert caritabil susținut de pianista Raluca Știrbăț, din cadrul Turneului Național din această toamnă, ce are loc în nouă orașe ale României.