spot_img

”Să iau cuvintele cu mine” sau Despre cum se țes poveștile

Volumul cel mai de curând al Marianei Gorczyca este mărturisirea unui (vorba lui Sorescu) “om de interior”, care călătorește cu un ochi iscodind la ce se vede și cu altul, în străfundurile gândului-simțirii. Care cutreieră lumea și timpul într-o formulă izbăvitoare: “Să iau cuvintele cu mine”. Naratorii masculini sau feminini din cele șapte proze scurte rătăcesc, de “Luni” până “Dumincă”, prin aeroporturi străine, pe străzi cosmopolite, prin cafenele sau prin săli de conferințe… Mereu altundeva – în țări europene (Franța, Italia, Olanda, Islanda, Norvegia) ori în tărâmuri exotice amețitoare ca cel de “Marți”, al trondheimnezilor. Mereu suprapunând, într-un flux neoprit al conștiinței, fragmente de viață intimă, recentă ori (mai) veche, celei trăite în prezentul narativ. Mereu căutând în oglinzile multiplicate ale sinelui, (și) dincolo de ce arată popasurile într-un loc neștiut. Uneori, cu dorința deslușirii a ce / cine ești, a cum și când ai ajuns astfel – asemenea lui PI  (Popescu Ioan), care pleacă “Luni” la Paris și revine în țară la sfârșitul săptămânii, mai nelămurit, poate, în ale vieții, după întâlnirea pasageră cu o tânără excentrică  (ucraineanca Lolita-Masha) și după atentatele din Franța. Alteori, este vorba despre strădania unei dezintoxicări erotice, așa cum cred că i se întâmplă “Vineri” unei Marii sensibile, îndrăgostite dintodeauna și iremediabil de suedezul Peter Johansson (alt PI!) și care călătorește alături de un jurnalist egocentric. Sau despre o călătorie de „Marți”, prin lumi de cuvinte (la propriu!) – după mine, cea mai reușită, artistic, din tot volumul.

Parabola asta din ziua a doua a “Săptămânii” Marianei Gorczyca se citește sinestezic. Vorbele au o rezonanță muzicală (datorită frazelor ri(t)mate), iar reprezentarea lor internă dospește senzația unei fugi de-adevăratelea într-o ficțiune vie, inteligentă, metafizică. Într-o artă poetică subtilă. Pe scurt, urmând tradiția familiei, Pedersen Gylfi face comerț cu… întrebări. Le cumpără din nord, de la Trondheim, unde există un “târg al întrebătorilor”, unde se vinde și se cumpără, se ascultă și se negociază. Unde vin negustori “de la câteva sate distanță (care) se grăbeau să facă, până după-masă, cale-ntoarsă”. Unde “marfa” se verifică, se refuză ori se plătește cu “bani peșin”. Unde se întind, carevasăzică, “plase de povești” ludice ori grave, despre „înțelepciune”, “iubire”, “mângâiere”, “exaltare”, despre suflet și despre destin, despre păcat și despre virtute… Cât să ajungă pentru un an și pentru multă bucurie.

Deși nu merg atât de departe, în miezul unui topos imaginar atât de straniu, toți naratorii-călători ai celorlalte “zile – locuri – povești” duc în ei un Gylfi. “Suferă de întrebarită” și caută inefabilul vorbelor (ne)spuse, al vieții de dincolo de cuvânt.

Scriitoarea însăși îmi pare abia întoarsă din nordicul Trondheim, cu această “plasă de povești” brodată delicat și cu migală, din simboluri niciodată întâmplătoare. Ca în toate cărțile ei, există un ceva ascuns, o cheie care dezvăluie sensuri rotunde. De data asta, rotunjimea volumului o dau simbolistica 7-lui și a PI-ului matematic (în fiecare proză e câte unul, iar cel dintâi încheie, ca-ntr-un cerc, săptămâna), tema comună a călătoriei, lumina din personajele construite ca reflectori / raisonneuri. Fie că sunt medici, jurnaliști sau literați, acești ”oameni” de lume recentă au preocupări și trăiri rare: vorbesc limbi străine, nu scapă de obsesiile livrești – se gândesc la Dorian Gray, la Nabokov, la Umberto (pentru o întâlnire cu Umberto Eco, naratoarea de “Sâmbătă” pierde autocarul în Bologna), la “Iona” lui Sorescu…;  îi interesează  muzica, teatrul, handbalul și golful; imaginează, între două pagini de blog, proze-poetice de “Miercuri” despre legende cu vikingi sau meditează la rostul iubirii și al cuvântului scris – rostit – gândit, al ducerilor și-al întoarcerilor (de) undeva, (de) cândva.

Carevasăzică, revenind la trondheimnezi, personajele Marianei Gorczyca trăiesc (în) “mirajul poveștilor pentru care merită să pleci de acasă.”

Elena Ruxandra Petre

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508