Duminică, 9 octombrie 2016, de la ora 17.00, compozitorul și dirijorul român Vladimir Cosma și Orchestra Română de Tineret vor susține un concert extraordinar la Palais des Congrès de Paris. Evenimentul din capitala franceză este debutul turneului desfășurat până la 17 februarie 2017 în Franța și Elveția – la Bordeaux, Toulouse, Geneva, Lyon, Rouen, Lille, Strasbourg, Dijon și Nantes – cu sprijinul Institutului Cultural Român, marcând 50 de ani de succes artistic al marelui muzician.Vor concerta, alături de maestrul Vladimir Cosma, soprana Irina Baïant, solistul Richard Sanderson, Greg Zlap (muzicuță), Marius Preda (țambal), precum și alți 200 de artiști. În cadrul turneului, Vladimir Cosma va prezenta un program în care se vor regăsi numeroase teme familiare în aranjamente muzicale noi, precum și opere inedite în concert.
„Concertele îmi permit să dezvolt și să dau o viață nouă acestor bucăți muzicale, întipărite în memorie grație cinemaului. Acest prim turneu constituie o experiență formidabilă, care îmi oferă ocazia să întâlnesc publicul, dirijând eu însumi o mare orchestră simfonică, coruri și soliști cu talente excepționale.” – Vladimir Cosma
Vladimir Cosma (născut la 13 aprilie 1940, la București, într-o familie de muzicieni) a ajuns la Paris în 1963, pregătindu-se muzical cu Nadia Boulanger, dar și la Conservatorul Național de Muzică din capitala Franței. În 1968, Yves Robert îi încredințează muzica filmului său Alexandre le Bienheureux (a fost pentru prima dată când Vladimir Cosma a compus muzică de film), succes confirmat și reiterat în 1972 de muzica creată de maestru pentru filmul Marele Blond cu un pantof negru. De atunci, a compus peste 400 de partituri, pentru producții cinematografice și seriale TV.
Cinematograful i-a oferit oportunitatea să abordeze diferite genuri muzicale, de la jazz la muzică clasică, Vladimir Cosma compunând lucrări pentru cor și orchestră, concerte de vioară, eufoniu, trompetă, violoncel, mandolină, muzică de cameră etc. De câțiva ani, concertele simfonice sunt preponderente în activitatea artistică a lui Vladimir Cosma, muzicianul dedicându-se rescrierii partiturilor și dirijării orchestrelor.
În afara celor două premii César pentru cea mai bună muzică de film (Diva, în 1982, și Le Bal, în 1984), două premii 7 d’Or și a mai multor premii prestigioase (SACEM, Premiul Henri Langlois al Cinematecii Franceze), Vladimir Cosma a obținut numeroase discuri de aur și de platină.
Programul concertelor:
09 octombrie 2016 – PARIS
07 februarie 2017 – BORDEAUX
08 februarie 2017 – TOULOUSE
09 februarie 2017 – GENEVA
10 februarie 2017 – LYON
11 februarie 2017 – ROUEN
14 februarie 2017 – LILLE
15 februarie 2017 – STRASBOURG
16 februarie 2017 – DIJON
17 februarie 2017 – NANTES