În colecția Quinta Essentia a editurii Herald a apărut volumul Tractatus Aureus – Tratatul de Aur al lui Hermes despre Piatra Filosofilor. Traducere: Gabriela Nica și Monica Medeleanu. De-a lungul secolelor, mulţi au interpretat arta alchimică în sens literal, aspirând să înveţe cum să transforme, prin anumite metode chimice, metalele în aur. Dar a existat şi categoria alchimiştilor filosofi, cei care au văzut în arta alchimică o tehnică psihologică sau spirituală, cu scopul de a-şi desăvârşi sau de a-şi integra conştiinţa. În acest volum, miticul Hermes oferă din înţelepciunea sa, prezentând, printre altele, alchimia interioară şi exterioară, secretul Materiei Divine – Piatra Filosofală, comoară nepreţuită a filosofilor.
*
Este cât se poate de evident că Tractatus Aureus nu ţine de Corpus Hermeticum. Deşi originea sa nu a putut fi stabilită cu exactitate, în toată perioada Evului Mediu a fost considerat de origine arabă. În ciuda numelui pe care îl poartă, paternitatea acestei scrieri continuă să fie subiect de controversă. Ce putem spune însă cu certitudine este că Tractatus Aureus rămâne una dintre cele mai vechi şi mai complete lucrări dedicate Marii Opere, fiind considerată de către alchimiştii din toate timpurile o elucidare a simbolismului alchimic general şi, mai ales, o expunere completă a Artei lor.
*
Tractatus Aureus sau Tratatul de aur al lui Hermes a fost considerat una dintre cele mai vechi şi mai complete scrieri alchimice păstrate, şi poate fi socotit drept o expunere în rezumat a întregii Arte.
Acest tratat a fost foarte preţuit de către alchimisti, astfel încât, în pofida stilului vechi în care a fost scris şi a numeroase locuri obscure, școliile lăsate de către aceştia reprezintă în continuare o cheie importantă pentru descifrarea multor pasaje enigmatice. Oricare ar fi fost autorul (căci, deşi poartă numele de Hermes, originea reală nu este cunoscută), textul lasă impresia unei vechimi apreciabile, cerând astfel o cercetare atentă din partea celor avizaţi. Este nevoie, astfel, de prudenţă, răbdare şi pătrundere pentru a înţelege autorul şi cu atât mai multe virtuţi pentru a înţelege Marea Artă a acestuia. – Margaret Atwood
Încă din secolul al IV-lea i.H., grecii îl desemnau pe zeul egiptean Thot cu numele atât de sugestiv şi plin de semnificaţii „ Hermes Trismegistos“. Epitetul Trismegistos („cel de trei ori mare”) atribuit lui Hermes este de origine relativ târzie şi nu se întâlneşte la niciun autor anterior celui de-al doilea secol creştin. El a apărut, cel mai probabil, din formele mai vechi derivate de greci din surse egiptene originale. Numele Hermes pare să fi fost considerat în cursul secolului al III-lea d.H. şi al următoarelor, un pseudonim convenabil pentru a fi pus în fruntea numeroaselor scrieri sincretice în care se caută îmbinarea filozofiei neoplatonice cu iudaismul lui Philon şi cu doctrina kabbalistă, pentru a oferi astfel o alternativă credibilă pentru creştinism.
Hermes era numit de către egipteni Tat, Taut, Thot. Thot era sfetnicul şi prietenul lui Osiris. El a îmbogăţit limba, a inventat literele, a instituit rituri religioase, a transmis oamenilor numeroase cunoştinţe filozofice, i-a iniţiat în astronomie, în muzică şi în alte arte. Mulţi sunt de părere că acest Thot sau Hermes a trăit cu mult înainte de Moise. Unii au mers atât de departe, încât l-au identificat cu Adam, în timp ce aproape toţi istoriografii, înconjurând de mister personajul şi faptele sale, i-au atribuit puteri magice, dacă nu chiar inventarea magiei.
Se spune că ceva mai târziu a trăit un alt Thot sau Hermes. Era la fel de venerat ca primul şi îndeosebi acestuia îi era asociat numele Trismegistos. După părerea lui Manethon, el este cel care a tradus caracterele sacre ale primului Hermes, gravate pe tablele de piatră, şi le-a explicat într-o seamă de cărţi păstrate în templele egiptene. Acelaşi autor îl numeşte „fiul lui Agathodaemon [Daimonul cel bun]” şi adaugă că lui i se datorează atât restaurarea înţelepciunii lăsate moştenire de primul Hermes, cât şi renaşterea egipteană a geometriei, a aritmeticii şi a artelor, după ce mult timp acestea fuseseră pierdute sau neglijate.