spot_img

Enigme în zbor, pe timbrele româneşti

Romfilatelia vine în întâmpinarea publicului iubitor de filatelie cu un nou proiect de mărci poștale, dedicat unor fiinţe nocturne, complexe și pline de mister – liliecii – și îi invită pe toți cei care îndrăgesc aceste mamifere să le descopere în patru timbre tematice, de colecție.Singurele mamifere capabile de zbor adevărat şi susţinut, liliecii sunt asociați în cultura occidentală cu multe mituri, unele parțial adevărate, altele înrădăcinate numai în superstiţie. De la șoareci zburători, care se încurcă în părul uman, mesageri ai răului și creaturi murdare prin natura lor, miturile despre lilieci sunt numeroase, însă nu de multe ori caracteristicile reale și cunoscute ale acestor mamifere vin să contrazică credința populară. Astfel, liliecii se prezintă ca mamifere înzestrate cu supersimţuri, cu ajutorul cărora pot detecta şi cele mai uşoare mişcări ale aerului, sunt capabile de altruism, ajutând membrii coloniei care nu pot vâna, iar prin sensibilitatea la poluare și prin nutriția diversificată, sunt considerați indicatori ecologici.

Emisiunea de mărci poștale dedicată acestor mamifere se intitulează sugestiv Lilieci și prezintă în timbre patru specii întâlnite în România și protejate prin lege: Miniopterus schreibersii (Khul, 1819), Pipistrellus pipistrellus (Schreber, 1774), Plecotus auritus (Linnaeus, 1758), Nyctalus noctula (Schreber, 1774). Emisiunea este disponibilă începând de vineri, 9 septembrie 2016, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.

Ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 2,50 lei, Plecotus auritus (liliacul urecheat brun) este o specie de talie medie, cu urechi foarte mari faţă de dimensiunile corpului. Prezenţa acestei specii este asociată cu pădurile mature de foioase, regăsindu-se însă şi în păduri mixte sau, în zona montană, în cele de conifere. Vara, se adăposteşte în primul rând în scorburi sau clădiri.

Pipistrellus pipistrellus (liliacul pitic) este reprezentat grafic pe timbrul cu valoarea nominală de 4,50 lei. Este o specie de talie foarte mică, cu blana de culoare maro închis pe spate, adesea ruginie, uneori de un maro mai deschis, pal. Faţa şi urechile diferă de aspectul blănii, prin coloritul lor închis. Este o specie foarte răspândită și frecvent întâlnită, adaptându-se bine şi mediului antropizat. Vara, coloniile pot fi găsite în scorburi de copaci, sub scoarţă, în clădiri, poduri sau în fisurile zidurilor.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 8 lei este ilustrat Miniopterus schreibersii (liliacul cu aripi lungi), o specie de talie medie, cu bot foarte scurt şi frunte bombată, urechi scurte şi triunghiulare, care nu depăşesc vârful capului, și cu aripi foarte lungi şi înguste. Coloniile se adăpostesc, de obicei, în peşteri, pe tot parcursul anului, și mai rar, în mine sau alte tipuri de adăposturi subterane. Preferă peşterile cu intrări mari, din regiunile carstice din zona de deal şi de munte, sau zonele cu multe păduri.  Exemplare solitare sau grupuri mici pot fi întâlnite într-o varietate de adăposturi, în clădiri, în structura podurilor.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 15 lei este reprodus Nyctalus noctula (liliacul de amurg), o specie de talie mare, cu blană catifelată, de culoare maroniu-roşiatic. Acesta foloseşte ca adăpost scorburile, preferându-le pe cele făcute de ciocănitori, situate în general la 4-12 m. Prezintă o adaptare mai bună la mediul urban, apărând chiar şi în oraşele mari, unde adăposturile preferate sunt crăpăturile din pereţii blocurilor.

Emisiunea este completată de un plic prima zi și un set de cărți maxime, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de timbre, minicoala de 5 timbre + 1 vinietă şi blocul de 4 timbre (în album filatelic).

Albumul filatelic este realizat în tiraj limitat de 245 exemplare și este echipat cu blocul de 4 timbre al emisiunii și plicul prima zi având ștampila „prima zi” aplicată în clar în folio. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 245.

Romfilatelia mulţumeşte Asociaţiei pentru Protecţia Liliecilor din România pentru sprijinul documentar acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508