Joi, 6 octombrie 2016, ora 19.00, la sediul său din Rua do Barão nr. 10, Institutul Cultural Român de la Lisabona va inaugura expoziția „Azulejo, în viziunea artiștilor români“, alcătuită din lucrări de pictură, grafică, sculptură, ceramică și fotografie, ale unor artiști români consacrați sau în curs de afirmare.
Prin intermediul acestei expoziții, ICR Lisabona propune publicului portughez (după modelul inaugurat în 2014 prin care s-a realizat expoziţia „Măştile poetului“ – omagiu pentru Fernando Pessoa) un nou dialog între cele două culturi de la extremele latinităţii. De această dată, un element aparţinând patrimoniului istoric, fundamental pentru înţelegerea fenomenului artistic portughez, este revizitat de artiştii români într-o manieră contemporană, la care vor adăuga propriile viziuni şi sensibilităţi.
Pe simeze se vor afla mai mult de 90 de lucrări în tehnici foarte diverse, propuse de 70 de plasticieni din toate domeniile artistice. Vernisajul va avea loc în prezența Corinei Duma, curatoarea expoziției și a lui Alexandre Nobre Pais, curator la Museu Nacional do Azulejo și istoric de artă portughez, care va realiza o vizită ghidată a expoziției.
Azulejo, tema propusă ca prilej de reflecție plastică în cadrul acestei expoziții, este un cuvânt portughez de origine arabă, care denumește placa de ceramică decorată (iar nu cum greșit se crede, potrivit unei etimologii la îndemână, culoarea albastră, pornind de la faptul că majoritatea ceramicilor decorative lusitane sunt predominant albastre și că, în portugheză, azul înseamnă chiar albastru). Intrat în spațiul culturii portugheze la sfârșitul secolului al XV-lea, pe filieră spaniolă și arabă, azulejo desemnează o piesă de ceramică subțire, în general pătrată, una din fețe fiind emailată, rezultată în urma coacerii unei substanțe pe bază de smalț, care devine impermeabilă și strălucitoare. Această față poate fi mono sau policromă, netedă sau în relief. Deși utilizarea faianței decorative în arhitectura exterioară și interioară a locuinței este comună în tradiția mai multor țări (Italia, Spania, Maroc, Tunisia, Iran, Olanda etc) în Portugalia arta azulejos s-a dezvoltat într-o formă aparte de expresie artistică și este aici, lucru important de notat, o artă încă vie, deosebit de prețuită. De la așa-numitele Figuras de convite (o signaletică sui-generis, care indica, prin model plastic, nu numai traseele de urmat prin palate, ci și ultimele repere în materie de modă) la Cartelas (desene înșirate aidoma benzilor desenate de azi), azulejo a fost prezent în arta Portugaliei timp de mai bine de jumătate de mileniu.
Corina Gabriela Duma este designer grafic și lucrează în București. A studiat grafica la Universitatea Națională de Arte din București, unde, din 2009, predă ca lector asociat la departamentul de Design al FADD. Din 2014 este doctor în arte vizuale. Semnează conceptul grafic al revistelor: ARTA (serie nouă) a Uniunii Artiștilor Plastici din România și „igloo. habitat & arhitectură“.
Alexandre Nobre Pais deține un doctorat în Arte Decorative la Universitatea Catolică din Portugalia (2012), cu o disertație pe tema faianţei portugheze de la sfârșitul secolului al XVI-lea până în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Experiența sa profesională este asociată cu Museu Nacional do Azulejo (15 ani), cu Institutul José de Figueiredo (5 ani) și cu Palácio Nacional da Pena (7 ani). A publicat o serie de cărți și articole pe tema domeniului său de specialitate (azulejo şi sculptura în teracotă) și a participat la diferite conferințe în Portugalia și în străinătate, printre care amintim Marea Britanie, Germania, Croația, Egipt, Canada, Brazilia, Chile, Peru și Maroc.
Expoziția va putea fi vizitată până pe data de 31 octombrie 2016, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00-17.00.