”A venit vântul și a mai dat o pagină la o parte”….Exclamația lui Florin Ciubotaru, unul dintre invitații Simpozionului Internațional de Artă, organizat de Arthouse Wolfsberg/Gărâna în perioada 3-12 iulie 2016, exclamație ce a înflorit la umbra unui nuc mândru, îmi pare și acum gândul care îmbracă cel mai bine ediția din acest an. Pentru că simpozionul, aflat la cea de-a șaptea sa ediție pare o carte deschisă, așezată pe masa mare, albă și generoasă a destinului artistic semnat de Elisabeth Lili și Hartwig OCHSENFELD, o carte-jurnal, căci, așa cum se destăinuia Lili, într-o personală interpretare a vorbelor lui Lucien Freud, ”Everything is autobiographical”.
Vântul aici este însă acea energie mereu proaspătă, acel curent de emoție artistică, ambele regăsite, uneori puternic ca un semn de excalamție, alteori timid ca un zâmbet la un gând de demult, în fiecare gest, în fiecare intenție, în fiecare decizie, iar întâmplătoare în cadrul simpozionului sunt doar întâlnirile de afinitate între cei prezenți. Iar atunci când hazardul intră galopând pe poarta mare albastră a casei, o face doar pentru a mai adăuga o mireasmă de vrajă locului, uite, cum este acea floare încolțită într-o încăpățânare vegetală, din crăpătura unui zid.
Despre Gărâna, satul în mantie albă, așezat pe umerii înalți ai Munților Banatului, își amintește Julius Podlipny, cel care în 1962 decidea să se retragă aici în intenția de a crea, după modelul Școlii de la Baia Mare, o colonie de pictură, atât de frumos, în cartea memorialistică „Conte, Schițe dintr-un secol”, de Annemarie Podlipny-Hehn: Peisajul era minunat și aerul curat, cerul este mereu albastru iar pădurile de un verde profund. Retragerea în acest loc însemna începerea unui nou capitol de viață.
Același sentiment o locuiește și pe Lili, care tot în Gărâna lui Podlipny, începea acum douăzecișicinci de ani un nou capitol de viață, când cumpăra această casă, într-un dor de a-și dărui o „casă a bunicilor” si o tranforma, sub mângâierea timpului, într-o Arthouse.
Fiecare temă a simpozionului nu este doar o alăturare de cuvinte pentru a pune acoperiș verbal întâlnirii creative, ci este gândită ca o adresă metaforică a întâmplărilor de pe pânza albă a artei. Anul acesta, Hortus Deliciarum i-a fost numele, sădind Grădina, acea palmă înmiresmată dintre cer și pământ, acel loc pentru care fiecare dintre noi poartă o nostalgie, Paradisul pierdut, în căutarea căruia se află fiecare pe drumul său prin viață.
Hortus Deliciarum este numele primei enciclopedii create de o femeie, și anume de Herrad von Landsberg, amănunt poate deloc întâmplător, când, este cunoscut că Elisabeth Ochsenfeld susține cu convingere creația artistelor. Lucrările invitaților din acest an s-au împrietenit între ele în tehnică și reprezentare artistică, lăsând impresia la final, când toate au fost expuse pe trupul nud și curat al zidurilor, că sunt pagini ale uneia și aceleiași cărți-jurnal, o biografie artistică scrisă în acril înmuiat în călimări cu diferite origini culturale.
Astfel, pentru a doua oară prezentă la simpozion, artista stabilită în Barcelona, Rithika MERCHANT, compune o lume populată de o mitologie personală, cu rădăcini, aici chiar concret ilustrate, în originile sale din Mumbai. Iar personajul principal ales, Lupul, amintește, ca și cum prin viețile celor prezenți aici de-a lungul anilor ar trece fire nevăzute ce leagă și apropie, de tema simpozionului mai bătrân cu an an, Keep calm and call the wolf.
Daiva KAIREVICIUTE, din Lituania, ilustrează această imaginară carte cu o serie de umanoizi, alungite figuri, care izbucnesc, în creion negru, din axul floral, într-un joie de vivre.
Sorin IOSUB, absolvent al Facultății de Artă din Timișoara, îndeamnă privitorul să-și ridice ochii, contemplativ, din lumea vegetală, spre cer. În lucrarea sa, peste care a lăsat să treacă și lacrima apei, ca simbol al ploii care l-a întâmpinat la Gărâna, își dorește să scrie „Jurnalul unei zile”, cântat, în culori, de o pasăre delicat desenată în acril, artistul băcăuan fiind un iubitor al poveștilor, mai cu seamă, al celor semnate de Petre Ispirescu.
Fiecare lucrare își are biografia sa, crede Andrei CIUBOTARU, iar într-una dintre picturile sale, pe care o privește citind-o parcă, se oglindește într-o transparență albastră ziua care tremură timid în apusul ei.
Din mijlocul geometriei sale reprezentative, Florin CIUBOTARU schițează încă o linie, meticulos, negrăbit, îmi povestește despre nuvelele scriitorului rus Daniil Harms și gândește șoptit, printre umbrele fremătătoare ale nucului: Le spun uneori tinerilor, ce meserie extraordinară avem! Nu vine niciun director dimineața să-ți spună că nu e bun griul ală…. Ar trebui să fim precum copiii, să facem când ne vine ceea ce se numește inspirația, abia atunci ne iese totul bine. Ia uite, a venit vântul și a dat pagina la o parte! Intervenția! Și mi-a zis, las-o așa!
Așa cum sunt dealurile formate în verdele pădurilor, trunchiuri de pământ aplecate domol peste lume, cu ochiul la cerul cărnos în pasta folosită de culoare, le-a păstrat și Nicolae UNGAR în reprezentările sale.
Blake BRUSH, artistul plecat în viață din tărâmul cu noaptea cea mai lungă, Alaska, crede în primordialitatea primului gând în arta sa, pictura mea este ca muzica, nu ca jazzul american, ci ca cel de aici, de la Gărâna, surealist un pic.
Abderrazzak BENCHAABANE, invitatul special al ediției, parfumierul care a sustras soarelui mireasma soarelui marocan, profesor de botanică la Universitatea din Marrakech, creatorul grădinii Le Jardin Majorelle, amintește prin prezența sa, de replica Regelui Soare dată arhitectului Grădinii sale: „Esti un om fericit, Le Notre!” În seara zilei de 14 iulie 2016, Abderrayyak Benchaabane a povestit, în farmecul celor 1001 de nopți, despre Grădină „Un jardin est comme un parfum”, într-o altă casă cu toate ferestrele deschise spre artă, Fundația TRIADE.
Florile, desene în creion negru, deschise pe pânză de Lili Elisabeth OCHSENFELD, într-o splendoare efervescentă vegetală, cu incantații erotice neașteptate sunt o celebrare a vieții, a puterii și înțelepciunii de a fi fericit.
Cartea- jurnal a simpzionului din această vară are mai multe pagini, au mai semnat pagini-picturi, pagini-colage: Carmen BAYER (RO), Bea GSCHWEND ( Germania), Gabriel KELEMEN (RO), Camil MIHAESCU (RO), Mindaugas ŠNIPAS (Lituania), Floarea ȚUȚUIANU (RO), Ioana Marcela ZĂNESCU (Canada).
Acum, când scriu povestea acestei a șaptea ediții a Simpozionului Internațional de artă vizuală Arthouse Wolfsberg/Gărâna, pe noptieră-mi se află biografia lui M. Blecher, scriitorul mult prea tânăr plecat din această lume, care lăsa un sfat dureros de frumos: Spune surorilor mele să-și trăiască viața. Să umble pe propriile lor picioare. Să se plimbe unde sunt flori, să culeagă flori.
Este și un crez pe care îl respiră în diminețile și serile ei de peste douăzeci de ani Arthouse Wolfsberg/Gărâna.
Veronica Kirchner
