Ministerul Culturii anunță deschiderea procedurii de selecţie a persoanelor juridice cu sau fără scop lucrativ care doresc să încheie contracte cu acesta, în vederea sprijinirii colectării de fonduri pentru achiziționarea operei de artă „Cumințenia Pământului„ de Constantin Brâncuși.
În luna mai a acestui an, Guvenul României și Ministerul Culturii au lansat oficial campania de susținere a subscripției naționale pentru achiziția operei lui Constantin Brâncuși „Cumințenia pamântului”. Aceasta se va derula până pe 30 septembrie.
Procedura de selecție inițiată de Ministerul Culturii în luna iunie reprezintă un punct important în cadrul campaniei de subscripție națională, iar la aceasta sunt invitate să participe persoanele juridice cu sau fără scop lucrativ interesate de valorizarea operei lui Constantin Brâncuși.
Primul pas pentru înscrierea în această selecție este deschidera unor conturi proprii pentru colectarea fondurilor. Toate operaţiunile de încasare a donaţiilor şi virarea acestora către contul deschis de Ministerul Culturii la Trezorerie urmând să se dezvolte prin intermediul acestora.
Pot participa la selecție persoanele juridice cu scop lucrativ care funcționează de cel puțin 3 ani, nu se află în procedură de reorganizare, insolvență sau faliment și au un număr de minimum 10 persoane angajate și persoanele juridice fără scop lucrativ care funcționează de cel puțin 2 ani și au un număr de minimum 2 persoane angajate. Amândouă trebuie să aibă disponibilități băneşti de minimum 10.000 lei, fără a fi înregistrate cu datorii la bugetul de stat.
Ulterior procedurii de selecție, persoanele juridice cu sau fără scop lucrativ vor încheia un contract cu Ministerul Culturii prin care se vor stabili modalităţile de colectare a fondurilor și termenele până la care fondurile vor fi virate în contul Ministerului.
De menționat este faptul că toate cheltuielile necesare pentru colectarea fondurilor şi pentru gestionarea conturilor deschise în lei şi în valută vor fi suportate integral din fondurile persoanelor juridice.
Sumele colectate vor virate în contul deschis de Ministerul Culturii la Trezorerie pana la data de 30 septembrie 2016.
Dosarele pot fi depuse la Registratura Ministerui Culturii sau trimise prin poştă, cu menţiunea „Proiect Campania Cuminţenia Pământului 2016”.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să accesați cultura.ro/articol/1081.
Site-ul campaniei : www.brancusiealmeu.ro/