spot_img

“Muzica în Palatele României” – turneul valorilor românești

Vineri, 15 iulie 2016, de la ora 19.00, la Casa Avramide, numită şi Casa Colecţiilor – monument arhitectonic emblematic din Tulcea, care-și păstrează, după mai bine de un secol, întreaga splendoare, va avea loc concertul de promovare a ediției a IV-a a Turneului “Muzica în Palatele României”. Costin Soare, unul dintre cei mai valoroși muzicieni români, va bucura publicul cu un repertoriu variat, interpretat atât la chitară, cât și la lăută, care pornește de la dansurile renascentiste, ajungând la muzica spaniolă și sud-americană din secolul XX. Acest regal sonor va fi apoi prezentat în toate cele 11 recitaluri ale Turneului “Muzica în Palatele României”, eveniment organizat de Asociaţia Culturală “Pro Valores”. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

Turneul se va desfășura în perioada 3 – 21 august 2016, în locuri de extremă spectaculozitate, oferindu-se astfel noi atracții unora dintre cele mai frumoase și mai încărcate de istorie spații ale spiritualității românești: Palatul Marincu din Calafat (miercuri 3 august 2016, ora 18), Castelul Peleș (sâmbătă 6 august 2016, ora 16), Cetatea Prejmer (duminică 7 august 2016, ora 17), Castelul Károlyi din Carei (marți 9 august, ora 18), Castelul Nako din Sânnicolau Mare (miercuri 10 august 2016, ora 18), Cetatea Făgăraș (joi 11 august 2016, ora 19), Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia (duminică 14 august 2016, ora 12), Palatul Culturii din Iași (joi 18 august 2016, ora 18), Palatul Cuza din Iași – Muzeul Unirii (vineri 19 august 2016, ora 18), Palatul Sturdza de la Miclăușeni (sâmbătă 20 august 2016, ora 17) și Palatul Cuza de la Ruginoasa (duminică 21 august 2016, ora 12).

Atât la Casa Avramide din Tulcea, cât și pe parcursul Turneului “Muzica în Palatele României”, iubitorii artei sunetelor se vor lăsa învăluiți de armonii imaginate de: Valentin Bakfark, John Dowland, Joan Ambrosio Dalza, Isaac Albeniz, Jorge Morel, Ariel Ramirez, Agustin Barrios-Mangore, Heitor Villa-Lobos și Francisco Tárrega.

Costin Soare, născut în 1978, s-a impus în lumea muzicii clasice din România în dublă ipostază de interpret și pedagog al chitarei și lăutei. A susţinut recitaluri în ţară şi în străinătate; este preşedintele Asociaţiei Culturale Kitharalogos, inițiator și director artistic al Festivalului International “Serile de chitară”, ajuns în 2015 la cea de-a cincea ediție. Este profesor la Colegiul Naţional de Arte „Dinu Lipatti” şi profesor asociat la Universitatea de Muzică din Bucureşti. A absolvit cursurile de master ale Royal Scottish Academy of Music and Drama – Glasgow, UK, iar în anul 2008 şi-a finalizat studiile (“teacher training program”) la Universitatea de Educaţie (Departamentul de Muzică) din Sapporo, Hokkaido, Japonia, ca bursier al guvernului japonez. Apare frecvent în juriile concursurilor naţionale şi internaţionale din ţară, unde contribuie la descoperirea şi recompensarea tinerilor muzicieni. În 2013 şi 2014 a fost invitat ca profesor la cursurile de vară ale “Academiei Sighişoara”, iar în iunie 2014, în urma turneului de concerte și conferințe desfășurat în cinci orașe, a lansat CD-ul intitulat „Nocturne şi dansuri”, cu lucrări pentru chitară solo înregistrate în premieră la noi, aparţinând unor creatori ca: Bach, Britten şi Takemitsu. În anul 2015 a susținut Turneul Național „Armonii pascale”, împreună cu actrița Daniela Nane și pianista Ioana Maria Lupașcu. În luna iulie 2016 este profesor invitat al Academiei ICon Arts de la Sibiu.

Casa Avramide – monument de arhitectură – a aparținut armatorului grec Alexandru Avramide, care sosea în orasul Tulcea pe la mijlocul sec. al XIX-lea, animat de o ambiție și o tenacitate ce aveau sa facă din el unul din cei mai instăriți oameni din regiune. In jurul anului 1890, Avramide aduce doi meșteri italieni și le încredințează construcția unei case, pe care și-o dorea a fi un simbol al prosperității familiei sale. În scurt timp, casa amplasată în centrul orașului Tulcea va deveni cea mai frumoasă clădire din oraș. Considerată locuință de lux, Casa Avramide se remarcă prin încăperile de la nivelul parterului bogat decorate cu stucatură pictată, plafoane pictate și prevăzute cu uși în doua canate, cele două fațade principale, dintre care una cu o scară monumentală din  mozaic de marmură și un pseudoportic de acces. Casa Avramide oferă în prezent elemente legate de istoria modernă a orașului Tulcea, povestea familiei Avramide și pune în valoare obiecte de patrimoniu din colecțiile Institutului de Cercetări – Eco Muzeale Tulcea.

Amănunte pe: muzicainpalateleromaniei.wordpress.com/

Organizator: Asociaţia Culturală “Pro Valores”

Proiect Co-finanțat de: Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, Consiliul Județean Iași, Primăria Municipiului Iași, Primăria Municipiului Carei, Primăria Sânnicolau Mare, Primăria Municipiului Făgăraș, Primăria Municipiului București, prin Centrul Cultural Palatele Brâncovenești.

Sponsori ai concertului de la Tulcea: S.C.Fil Construct SRL, S.C. Recif SRL.

Parteneri: Complexul Muzeal Național Moldova Iași, Muzeul Național Peleș, Casa de Cultură Calafat, Festivalul Musica Barcensis, Palatul Sturdza de la Miclăușeni, Direcția pentru Cultură și Turism Carei, Centrul de Promovare a Turismului Cultural “Grof Károlyi” din Carei, Muzeul Țării Făgărașului “Valer Literat”, Hotelul Majestic din Iași, L’Art Hotel din Carei, Domenii Ostrov.

Parteneri Media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Trinitas, Bucuresteni.ro, Agentia de carte, Calendar evenimente, România pozitivă.ro, Ziarul Metropolis, Ziarul Criterii Naționale, Observator cultural, Roportal.ro, JurnalMM.ro, Ziare.com.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508