Prieteniile, mai ales cele literare, se pot naște oriunde și oricând, inclusiv pe rețelele de socializare. Despre o astfel de prietenie ne-a trimis, pe adresa redacției AgențiadeCarte.ro, scriitoarea și jurnalista Clara Mărgineanu, un text sensibil, născut dintr-un schimb de energie cu o scriitoare pe care nu a cunoscut-o niciodată în carne și oase. Redăm mai jos pagina de suflet semnată de Clara Mărgineanu.
Sunt dintre cei care au fost pe planeta păpădiilor, încorporând afectiv frumuseţea şi efemerul. Sunt dintre cei care cred sincer că facebook ul este vitrina a ceea ce vrem să părem, ascunzându-ne cu pudoare rănile şi disperările. Livrăm, cât putem, partea curată din gândurile şi obsesiile noastre. Doar că pe facebook trăiesc în armonie singurătatea şi solidaritatea. Aici am întâlnit-o pe autoarea Maria Călin. Aveam prieteni comuni şi ne alătura, cumva, poezia. Maya Maria Călinescu este, probabil, numele cunoscut celor conectaţi reţelei virtuale. Este aceeaşi persoană care mi-a trimis volumul său de versuri , ,,Inima unei păpădii” (Editura ,,Nobilis, 2015). Poate că altfel nu ne-am fi întâlnit niciodată, deşi am fost de zeci de ori în oraşul Galaţi, unde clocoteşte sângele Dunării şi îmi respiră în memorie, prin timp, prieteniile şi festivalurile literare. De acolo este Maya, cea pe care nu am întâlnit-o. O recompun în cuvinte, din scrisul său. O văd smulsă de la sânul cald, alergând printre himere, cufundată în mirări. O ştiu lacrimă şi viaţă, ,,efemeridă ce le trăieşte pe toate”.
Mă întreb ce fire nevăzute şi fermecate ne leagă pe noi, cei care am fost pe planeta păpădiilor. Cum de îmi trimite Maya, tocmai mie, inima unei păpădii care pulsează între coperte, în ritmul sacadat şi discret al poeziei? ,,Eu te ştiu, Clara…”, mi-a scris. Din poeme, din cuvinte şi fotografii, din versul ei blând ,,fără urmă de aripă frântă, fără pasul uitat, nefăcut”. Maria Călin aşează în cuvinte o viaţă tânjită, proiecţie ideală a saltului din cotidian. Strigă în vers ceea ce pare să nu audă nimeni. Aşează în cuvinte, aşa cum spune, o rugă de iubire. Este, în poezia sa, un balans între resemnare şi bucurie a clipei trăite cu voluptate, un echilibru între amarul ,,prea târziu” şi deliciul zborului liniştit al aripii de acum. Este un poem în sine, gestul de a trimite într-un plic, o carte, o brăţară şi o piatră parfumată, către o necunoscută. Nu ştiu cum arată Maria Călin, nici ce vârstă are. Nici dacă o voi întâlni vreodată. Scriu despre dânsa cu bucuria de a fi descoperit colocatari pe planeta păpădiilor. Scriu despre gingăşie, delicateţe şi prietenii poetice virtuale. I-am simţit, în poezie, tensiunea aşteptărilor şi voluptate trăită sub ninsorile de meri. Am simţit că se ascunde, dezvăluind cu pudoare atât cât poate spune. Nu face ca mine, cea care îşi lansează singură zvonuri lirice, pentru a vedea cum se întorc, deformate de oglinzile lumii… Maya agaţă stele pe cer, pentru bucuria sa solitară. Scrie. Trăieşte. Pulsează. Crede. Înfrumuseţează lumea. Îi mulţumesc din suflet pentru ,,Inima unei păpădii”, pe care o păstrez în palme. Îi promit că nu o voi strivi în momente de furie. O păstrez ca pe un bilet de intrare în lumea de dincolo de bine şi de rău, a prieteniilor literare adevărate.
Clara MĂRGINEANU
