Joi, 16 iunie 2016, începând cu orele 17.00, Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Turda împreună cu Societatea Culturală Filarmonia, Liga Scriitorilor din România, Casa de Cultură a Municipiului Turda şi Biblioteca comunei Mihai Viteazu organizează lansarea romanului „Umbra din noapte” apărut la editura VitalPreventEdit Craiova şi semnat de scriitoarea Helene Pflitsch. Manifestarea va avea loc în Sala Mare a Primăriei Municipiului Turda.
Invitați speciali:
– scriitorul Al. Florin Ţene, Preşedintele Ligii Scriitorilor din România,
– scriitoarea Daniela Tiger, editor la VitalPreventEdit Craiova, vicepreședinte la Asociaţia Scriitorilor Academus
– poeta Mariana Rogoz Stratulat, Panciu
– Crina Praţa şi Alecsia Praţa, vor contribui din plin pentru a petrece o seară plăcută printre cuvinte și muzică.
– Maria Mârza va expune lucrări de artă plastică.
Moderator: Dana Deac
Helene Pflitsch, este prozatoare de limbă română născută în comuna Mihai Viteazu, judeţul Cluj. A urmat cursurile Liceului teoretic nr. 2 din Turda apoi cele ale Institutului Politehnic Cluj, secţia TCM- subingineri. În 2009 s-a stabilit în Germania unde locuieşte în prezent.
Cărţi publicate: ”Dezrădăcinare sau un nou început”- roman (Ed. Sympoesium, Iaşi, 2012), „Scripta Manent”- antologie de proză (Ed. ANAMAROL, Bucureşti, 2013), „Jurnalul şefei mele”- proză (Ed. Singur, Târgovişte, 2013), “Autograf pentru m(â)ine”- antologie lirică, proză şi arte plastice (Însemne Culturale, 2014).
Publică frecvent în reviste virtuale şi în format tipărit: „Itaca”, „Faleze de piatră”, „Alb si Negru”, „Confluenţe literare”, „Singur”, “Vatra” ş.a.
Premii literare (cu proză scurtă):
– ”Bunica”- „Premiul III” la concursul „Rădăcini” ediţia I, septembrie 2012 (Însemne Culturale);
– „Vremuri”– „Premiul II” la concursul „Desculţ prin cetate”, noiembrie 2012 (Cititor de proză),
– „Casa cu voci”– „Premiul III” la concursul „Rădăcini”, ediţia a II-a, decembrie 2012 (Însemne Culturale).