Miercuri, 22 iunie 2016, ora 19.00, la Sala cu Orgă, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău sprijină organizarea unui concert dedicat creaţiei lui Liviu Ştirbu în cadrul Festivalului Internaţional de Muzică „Nopţile pianistice”. Festivalul Internaţional de Muzică „Nopţile Pianistice”, ajuns la cea de-a XIV-a ediţie, va cuprinde trei concerte ce se vor desfăşura pe 16, 22 şi 28 iunie, 2016. Deschiderea festivalului va avea loc pe data de 16 iunie, evenimentul fiind susținut de Corul Național de Cameră, condus de Ilona Stepan și cunoscutul duet de pianiști Iurie Mahovici și Anatol Lapicus. În program va răsuna Mica Misă Solemnă pentru cor, soliști și două piane de Gioacchino Rossini.
Liviu Ştirbu (n. 23 ianuarie 1953, Step-Soci, Orhei) este un compozitor de muzică din Republica Moldova. Deşi muzicianul este cunoscut publicului larg ca autor de muzică ușoară, creația lui Liviu Știrbu cuprinde și un vast repertoriu de muzică academică, care merită să fie cunoscută de o audiență cât mai mare. Programul concertului va cuprinde un Concert de pian şi orchestră şi Dublu concert pentru pian, vioară şi orchestră avându-i ca solişti pe tânăra pianistă Livyka Ştirbu-Sokolov şi cunoscuta violonistă Elena Croitoru acompaniaţi de Orchestra Naţională de Cameră sub bagheta maestrului Cristian Florea (Germania).
,Nopțile Pianistice” se vor încheia pe 28 iunie, cu un elegant moment muzical oferit de apreciatul pianist și compozitor rus Vladimir Sverdlov-Ashkenazy. Recitalul muzicianului va include lucrări de Scarlatti, Beethoven, Chopin, Musorgski, precum și creații și improvizații proprii.
Festivalul este organizat de Sala cu Orgă în colaborare cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, Primăria Municipiului Chișinău și Fundația Culturală „J.S. Bach”.