Artista Ilina Schileru s-a născut la București, dar primii ani din viață și, poate, cei mai importanți în formarea ei, i-a petrecut în Gorj, la Schela, o localitate aflată la 20 și ceva de kilometri de Târgu Jiu. Spațiul satului și al familiei, al familiarului, și închiderea unui cerc început cu mulți ani în urmă au fost subiectul expoziției de grafică ”Grădina Icoanei”, pe care Ilina Schileru a vernisat-o de curând la Galeriile Municipale de Artă din Târgu Jiu. Despre importanța memoriei în actul creației, punctele de cotitură dar și punctele fixe din biografia unui artist, despre trăiri și modalități de exprimare, artista a dialogat, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, cu Dorina Cioplea, într-un interviu de o candoare aparte, cum numai universul copilăriei poate să fie, indiferent la ce vârstă este invocat.
Cât de importantă este memoria în creația ta artistică? Pentru că te legi de memorie aici, de amintiri și de tot felul de lucruri mici care îți provoacă o stare creativă.
Toată expoziția asta s-a bazat pe memorie și cam tot ce fac eu cam se bazează pe memorie. Nu mi-am dorit neapărat, adică nu am pornit propunându-mi ca tot drumul meu să se încarce de memorie, dar asta este. E vorba de felul în care mă raportez la trecut. Eu sunt o persoană care s-a raportat mereu la trecut și mi-a fost foarte greu să trăiesc în prezent sau să mă proiectez în viitor. Cam tot ce realizez face apel la memoria celor pe care i-am cunoscut. Pentru mine sunt foarte importanți bunicii, părinții, cei care m-au crescut. Ei pentru mine sunt un univers aparte și cred că în viitor tot la ei mă voi raporta, într-un fel anume. Raportarea la memorie, pentru mine, este esențială.
Închizi cercuri întorcându-te la Târgu Jiu.
Acum chiar închid un cerc, cu expoziția asta, pentru că este o expoziție comemorativă. Se împlinește un an de când bunica mea a murit, bunicul meu a murit și el acum câțiva ani și, practic, se închide un univers, pe care eu l-am perceput foarte real și vital. Și acum se închide. Mă voi raporta mereu la el, dar se închide. Când merg în zona asta de unde sunt și de unde se trag ai mei remarc că oamenii s-au schimbat, unii nu mai sunt și eu rămân ancorată în trecut, în ce a fost.
În cercul în care nimic nu s-a schimbat și în care, de fapt, nimic nu se mai poate schimba de acum.
Da, îmi creez o bulă cu expoziția asta. Securizez o bulă a timpului.
Închizând acest cerc, vei mai construi vreodată ceva în el sau te vei raporta la ce e deja construit, în forma în care e acum?
Nu știu. Habar nu am. Nu știu ce o să fie de acum încolo. O să vedem. Sigur mă voi raporta în continuare la el. Probabil că voi esențializa foarte multe elemente din el,se va rezuma la câteva elemente pe care le voi esențializa. Sau poate va rămâne împietrit. Deși nu mi-aș dori asta, nu mă văd în această zonă. Am, spre exemplu, o lucrare care se numește ”Mireasa”, care este un portret al bunicii mele în care ea nu apare fizic, este doar veșmântul ei de căsătorie. Deci am trecut într-o altă zonă, a interpretării, a metamorfozării a elementelor. Cumva, nu cred că o să mă opresc.
Acum interpretezi în lipsă.
Da, în vid. Deși cred că e mai corect în lipsă. Da, interpretez în lipsă.
Cum te întorci la Târgu Jiu, după cinci ani în care nu ai mai expus aici?
Cu emoție. Am avut mari emoții. Știam spațiul. Am venit acum cinci ani cu un proiect documentar în care fotografiasem tot spațiul din Schela, tot oamenii care erau atunci în viață și mulți dintre ei au venit să se vadă. Dar acum este vorba despre altceva. Este vorba despre o trecere, despre mult negru, funerar. Și cei de aici se raportează altfel la ce am făcut. Dar da, am revenit cu emoție. Pentru mine acest spațiu are o încărcătură aparte. Eu am expus mult în București și, ocazional, când am fost invitată în alte zone. Dar pentru mine, acest spațiu este axul.
Dorina CIOPLEA
Felicitari artistei! Un interviu minunat! Multumim!