În perioada 24-29 mai 2016, Festivalul “NAMASTE INDIA” propune o selecţie de documentare, filme pentru întreaga familie, cultural-istorice şi producţii independente, premiate la festivaluri internaţionale – 11 filme ce vor reflecta diversitatea lingvistică, geografică şi culturală a Indiei. În colaborare cu Institutul Francez, ”Zilele Filmului Indian” se vor desfășura la Cinema Elvire Popesco (Bd.Dacia,77). AgențiadeCarte.ro vă prezintă programul proiecțiilor.
Marţi, 24 mai, ora 20:00
UN ELEFANT MAI MARE / GREATER ELEPHANT
Srinivas Sunderrajan
India – 2012 -1h30 min – hindi, marathi – engleză, română
Un conducător de elefanţi îşi dă seama că şi-a pierdut elefantul. Disperat să-l găsească, se trezeşte prins între Dumnezeu şi Dracula, ambii promiţând să-l ajute. Rezultatul este o farsă existenţială cu suişuri şi coborâşuri, furturi şi şmecherie. În cele din urmă, toţi cei care şi-au pierdut ceva sfârşesc prin a-şi redescoperi scopul, unul care este mai mare decât elefantul în sine.
Premii și festivaluri:
2011 – Premiul juriului la Festivalul Internaţional de Film Sud-Asiatic, New York
Festivalul de film Indian din Haga, Olanda
Festivalul de film al speranţei, San Francisco, SUA
Miercuri, 25 mai, ora 19:00
OFF …. ENGLEZA ASTA / ENGLISH VINGLISH
Gauri Shinde
India – 2012 – 2h14min – hindi – engleză, română
Povestea unei femei din New York, de origine indiană, nesigură deoarece nu ştie limba engleză. Circumstanţele o fac pe aceasta să depaşească nesiguranţa, să înveţe limba şi să dea o lecţie despre cum poţi deveni un om încrezător. Amuzant şi sensibil, filmul surprinde lupta pe care o dau majoritatea imigranţilor care sunt nevoiţi să înveţe limba engleză.
Premii și festivaluri:
2013 – 4 nominalizări la Premiile Filmfare – Cel mai bun regizor, Cea mai buna actriţă, Cel mai bun film, Cel mai bun regizor debutant
2013 – Locul 2 – Cea mai bună poveste – Festivalul Internaţional de Film din Palm Springs
2013 – Zee Cine Awards, Stardust Awards, Times of India Film Awards
2012 – Sridevi: Premiul pentru cel mai distractiv actor într-o dramă socială, BIG Star Entertainment Awards, India
Joi, 26 mai, ora 20:00
AMAL
Richie Mehta
India – 2007 – 1h41m – hindi – engleză, română
Amal, un şofer de auto-ricşă din New Delhi, este mulţumit cu rolul lui minor, dar esenţial, în viaţă. Existenţa lui se schimbă atunci când îl întâlneşte pe excentricul miliardar G.K. Jayaram care, deghizat ca cerşetor, caută pe străzi ultima fărâmă de umanitate şi pe cineva căruia să îi lase moştenirea. Această fabulă modernă adresează întrebări importante despre ce înseamnă succesul pentru fiecare individ şi ilustrează cum cei mai săraci oameni sunt, de multe ori, cei mai bogaţi.
Premii și festivaluri:
2009 – 5 nominalizări la Premiile Genie (Canada). Câştigător la categoria “Cea mai bună muzică”
2008 – Cel mai bun film – Festivalul Internaţional de Film din Santa Barbara
2008 – Cel mai bun film – Festivalul Internaţional de Film Asiatic-American din San Francisco
2008 – Premiul audienţei – Festivalul de film din Scottsdale, SUA
Vineri, 27 mai, ora 19:30
CHANDALIKA
Obhi Chatterjee
India – 2011 -1h13min – bengali – engleză, română
Obhi Chatterjee (regizor) şi Kaberi Chaterjee (dansatoare, interpreta rolului principal) prezintă versiunea cinematografică a piesei de teatru dans “Chitrangada”, scrisă de Tagore. Proiecţia de film va fi urmată de o sesiune de discuţii despre relevanţa lui Tagore în India modernă, 2016 marcând 75 de ani de la moartea sa.
Prokrithi, o fată intangibilă care e respinsă şi ignorată de ceilalţi săteni din cauza castei sale, descoperă un nou sens în viaţă atunci când Anondo, călugăr budist, îi cere apă şi îi redă demnitatea spunându-i că apartenenţa la o anumită castă nu o face mai puţin umană decât ceilalţi.
Tagore a scris această piesă, bazată pe o povestire budistă, ca parte din campania sa de a prezenta lipsa de umanitate a sistemului de caste.
Sâmbătă, 28 mai, ora 11:00
DESCULŢ SPRE GOA / BAREFOOT TO GOA (film pentru toată familia)
Praveen Morchhale
India – 2015 – 1h20min – hindi – engleză, română
O parabolă privind legăturile umane într-o lume prea rapidă pentru a conştientiza importanţa vieţii şi a morţii. Diya şi fratele ei mai mare, Prakhar, pleacă de acasa singuri pentru a o aduce în Mumbai pe bunica lor, bolnavă, care trăieşte singură în Goa.
Premii și festivaluri:
2013 – Nominalizare pentru cel mai bun film – Festivalul Internaţional de Film din Bombay
Sâmbătă, 28 mai, ora 16:30
CHITRANGADA
Obhi Chatterjee
India – 2012 -1h30min – bengali – engleză, română
Obhi Chatterjee (regizor) şi Kaberi Chaterjee (dansatoare, interpreta rolului principal) prezintă versiunea cinematografică a piesei de teatru dans “Chitrangada”, scrisă de Tagore. Proiecţia de film va fi urmată de o sesiune de discuţii despre relevanţa lui Tagore în India modernă, 2016 marcând 75 de ani de la moartea sa.
Regele din Manipur își dorea un fiu, dar zeii i-au oferit o fiică. El o crește și o educă pe Chitrangada ca pe un bărbat războinic. În timpul unei sesiuni de vânătoare, Chitrangada îl surprinde pe Arjuna, care se afla într-un exil de doisprezece ani departe de țara lui. Ea se îndrăgostește de acesta, dar se teme că Arjuna o va respinge pentru trăsăturile ei masculine.
Tagore a scris în anul 1936 această piesă inspirată din epopeea Mahabharata cu scopul de a proiecta în societate idealul femeii puternice, încrezătoare, conştiente de calităţile şi de multiplele faţete ale identităţii sale.
Sâmbătă, 28 mai, ora 19:00
BISHNOII – RAJASTHAN, SUFLETUL UNUI PROFET
BISHNOIS – RAJASTHAN, L’ÂME D’UN PROPHETE
Franck Vogel & Benoit Segur
Franţa – 2011 – 52 min – franceză – română
Documentarul prezintă povestea Bishnoilor din regiunea Rajasthan, ecologişti încă din secolul al XV-lea, prin intermediul a trei personaje: Khamu Ram Bishnoi, care luptă împotriva poluării cu plastic, Rana Ram Bishnoi, care a plantat peste 22 000 de copaci în deşert şi Ranveer Bishnoi, care vrea să devină preot.
Premii și festivaluri:
2011 – Premiul Phoenix d’Or
2013 – Premiul Terre Sauvage
Sâmbătă, 28 mai, ora 20:30
RADIO-UL / RADIOPETTI
Hari Viswanathan
India – 2015 -1h30 min – tamilă – engleză, română
Filmat în pitoreasca regiune de coastă și fostă colonie franceză Puducherry, „Radiopetti” este povestea unui bătrânel de 70 de ani care găsește consolare în trecut ascultând melodii din tinerețe la radio-ul de epocă primit de la tatăl său. Circumstanțele duc la pierderea aparatului, dar el continuă să audă muzica, până în punctul în care prietenii și familia încep să pună la îndoială sanătatea lui mentală.
Premii și festivaluri:
2015 – Premiul publicului – Festivalul Internaţional de Film de la Busan, Coreea de Sud
Duminică, 29 mai, ora 11:00
CAPCANA / OTTAAL (film pentru toată familia)
Jayaraj
India – 2015 – 1h21min – malayalam – engleză, română
Ottal este o adaptare a nuvelei Vanka de Cehov, o poveste din secolul al VIII-lea care a călătorit prin timp şi spaţiu până în zilele noastre, într-un sat din Kerala, sudul Indiei. Filmul spune povestea relaţiei dintre un băiat şi singurul membru al familiei, bunicul său.
Premii și festivaluri:
2015 – “Ursul de Aur” la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin
2015 – Cel mai bun film – Festivalul Internaţional de Film din Kerala
2015 – Premiul pentru impact social – Festivalul de Film din Mumbai
Duminică, 29 mai, ora 18:00
MUSONUL / MONSOON
Sturla Gunnarsson
Canada – 2014 – 1h46m – engleză, hindi, asameză, malayalam, marathi – engleză, română
Musonul este cel mai mare fenomen meteorologic care unifică teritoriul vast şi culturile variate ale Indiei, influenţând existenţa a peste un miliard de oameni. Documentarul prezintă eterna poveste a legăturii dintre om şi mediul natural, urmărind musonul în călătoria sa anuală, pornind din statul sudic Kerala până în nord-est, în Maghalaya (Lăcaşul Norilor).
Premii și festivaluri:
2014 – Premiul publicului, Festivalul Internaţional de Film din Toronto
Duminică, 29 mai, ora 20:00
GLORIE ŞI IUBIRE/ BAJIRAO MASTANI
Sanjay Leela Bhansali
În rolurile principale: Priyanka Chopra, Irrfan Khan, Deepika Padukone
India – 2015 – 2h38 min – hindi – engleză, română
Bajirao este unul dintre cele mai mari eroi necunoscuți din istorie, un Maratha Peshwa care a rescris adevărata esență a iubirii și și-a apărat regatul, purtând peste 47 de războaie lungi. Un film grandios, cu efecte vizuale de excepție, despre unul dintre cele mai mari războinici ai Indiei și povestea de dragoste dintre acesta şi prinţesa musulmană Mastani.
Premii și festivaluri:
2016 – Premiile Filmelor Asiatice: Premiul pentru cele mai bune efecte vizuale. 4 nominalizari: Cel mai bun film, Cele mai bune costume, Cel mai bun editor
2016 – Filmfare Awards, India: 4 premii: Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun actor, Cea mai buna actriţă în rol secundar
Bilete și abonamente
bilet de intrare pentru 1 film: 10 lei
abonament 5 filme: 40 lei
abonament general (11 filme): 90 lei
Biletele pot fi cumpărate online de pe www.eventbook.ro și de la casieria Cinema Elvire Popesco
Adresa
Cinema Elvire Popesco
Institutul Francez
Bulevardul Dacia, nr. 77, București
Programul complet al festivalului este disponibil pe site-ul www.namasteindia.ro
Organizatori: Centrul Cultural “Rabindranath Tagore”, sub înaltul patronaj al Ambasadei Indiei în România, cu susţinerea Incredible India (Oficiul de Turism Frankfurt).
Sponsori: Himalaya Wellness, Dr. Reddy’s, Jet Airways, Hotel Razvan
Parteneri: BML Movie Entertainment, Radio România Cultural, Editura Herald, Editura Cununi de Stele, Ziarul Metropolis, Naţional TV, Media Events, Asia Fest, calendarevenimente.ro, romaniapozitiva.ro, onlinegallery.ro, orasulm.eu, 4arte.ro, concerteazi.ro, urban.ro, fest.ro, umblat.ro.