Vineri, 27 mai 2016, începând cu orele 11.00, la Institutul Francez (bd Dacia nr.77), domnul Jean-Paul de Gaudemar, cea mai înaltă autoritate a Agenției universitare a Francofoniei (AUF), se află la București pentru a efectua prima sa vizită oficială în România de la preluarea conducerii Agenţiei universitare a Francofoniei. Cu acest prilej, va susține un seminar intitulat ”Expertiză și inovație în Francofonie”.
Seminarul este dedicat instituțiilor membre ale AUF din România și din regiune, ocazie cu care va fi prezentată noua strategie a AUF, dar se va privilegia în același timp dialogul cu comunitatea universitară. Publicul este format din rectori, reprezentanți ai filierelor universitare francofone, postdoctoranzi, doctoranzi și reprezentanți ai învățământului gimnazial.
Vor lua cuvântul în deschidere: ES Dl François Saint-Paul, Ambasadorul Franței în România; Dl Fabien Flori, Directorul Biroului regional pentru Europa Centrală şi Orientală al AUF; Dl Gabriel Leahu, Secretar General, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Ştiintifice din România; Dl Daniel Tănase, Director general pentru Afaceri globale, Ministerul Afacerilor Externe.
În intervenția sa, dl de Gaudemar va vorbi despre principalele linii de acțiune ale Agenției, noile orientări, precum și despre viitoarea poziționare a AUF.
Francofonia universitară trebuie să devină o forță colectivă în serviciul dezvoltării, deoarece francofonia este bogată în inovație și expertiză. Astfel, Agenția își propune să susțină și să pună în valoare inovațiile și expertiza pe care le dețin instituțiile membre ale AUF.
Viitoarea acțiune a AUF se va axa pe trei direcții: identificarea și susținerea inovațiilor, punerea în valoare a expertizei universitare și dezvoltarea parteneriatelor. Agenția își propune să evidențieze competențele universităților membre pentru a aduce răspunsuri pedagogice şi ştiinţifice cu un puternic impact economic şi social la problematicile legate de dezvolarea globală în sânul francofoniei. În plus ea va deveni mai mult un insturment privilegiat de expertiză şi de susţinere a inovaţiei; se va deschide spre competenţele, nevoile şi mediul economic, social şi cultural al membrilor săi; va privilegia multiplicarea relaţiilor cu celelalte mari reţele universitare şi ştiinţifice mondiale.
Vizita efectuată de către rectorul AUF la București constituie așadar o ocazie pentru ca partenerii universitari să se familiarizeze cu noua strategie a AUF și cu declinarea acesteia în regiune, de a exprima nevoile regionale cu privire la învățământul universitar francofon, de a propune modalități de intervenție ale Agenției pentru a le susține în vederea menținerii calității învățământului superior francofon, precum și interesul studenților în a urma cursurile formărilor universitare francofone.
Fost elev al Scolli politehnice, doctor de Stat în ştiinţe economice, profesor de ştiinţe economice la Universitatea din Aix-Marseille 2, domnul de Gaudemar a ocupat totodată numeroase înalte funcţii adminitrative. Consilier pe educaţie al Primului Ministru Jean-Marc Ayrault, consilier al dlui Thierry Mandon, Secretar de Stat pentru învăţământul superior şi al cercetării, fost director al învăţământului şcolar în cadrul Minsiterului Educaţiei naţionale, fost rector al academiilor din Aix-Marseille, Toulouse şi Strasburg, este din 8 decembrie 2015 rector al Agenţiei universitare a Francofoniei (AUF).
Parteneri ai evenimentului : Institutul Francez din România, Consiliul Național al Rectorilor din România, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice din România.
Despre AUF
Agenţia universitară a Francofoniei este o asociaţie mondială de universităţi francofone care îşi propune să faciliteze dezvoltarea legăturilor dintre universităţile de limba franceză. De mai bine de 50 de ani, Asociaţia activează în domeniul învăţământului superior şi al cercetării.
Are ca vocaţie susţinerea formării specialiştilor care să contribuie la dezvoltarea ţărilor lor, regrupând peste 800 de instituţii membre din peste 100 de ţări. Este operatorul specializat al Francofoniei pentru învăţământul superior şi cercetare.
Asociaţia are ca misiune să susţină strategiile de dezvoltare ale instituţiilor sale membre, să contribue la apariţia unei noi generaţii de cadre didactice, de cercetători, de experţi şi de specialişti, să promoveze comunitatea ştiinţifică francofonă astfel încât să devină o referinţă internaţională, dar şi să-şi aducă aportul în soluţioanrea unor problematici mondiale (schimbările climatice, sărăcia, agricultura, securitatea alimentară, sănătatea, dreptul,…). Pentru a realiza acţiunile sale, AUF dezvoltă parteneriate cu diferite organizaţii (UNESCO, UE, ONG, întreprinderi din sectorul privat…).
Pentru mai multe informatii: www.auf.org