Unul dintre cele mai aşteptate volume ale anului, ”Sexualitate şi societate. Istorie, religie şi literatură” a apărut în această săptămînă în Seria de autor „Andrei Oişteanu”, disponibil în librăriile din ţară şi pe www.polirom.ro (în curînd şi în ediţie digitală). Volumul ”Sexualitate şi societate”, apărut în ediţie ilustrată, va fi lansat în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2016, sîmbătă, 4 iunie, de la ora 13:00. Invitaţi, alături de autor: Mircea Cărtărescu şi Mircea Anghelescu. Evenimentul va avea loc la Standul Editurii Polirom, Pavilionul C2.
Programul complet de evenimente Polirom şi Cartea Românească la Bookfest 2016, aici.
O abordare comparativă a unui domeniu delicat, în care, apelînd la numeroase aspecte inedite din istoria şi cultura României şi a lumii, autorul evidenţiază persistenţa în mentalitatea colectivă, fie şi în forme simbolice şi metaforice, a unor modele mentale şi comportamentale.
„Pe 8 aprilie 1967, la împlinirea vîrstei de 56 de ani, Emil Cioran îşi nota în jurnal următoarele: «În tot ce am scris, nu i-am adus sexualităţii omagiul pe care îl merită». Nu voi spune că am scris prezenta carte doar ca un omagiu adus sexualităţii, ci şi în încercarea de a înţelege delicatele şi misterioasele ei mecanisme şi modul în care ele influenţează (şi sînt la rîndul lor influenţate de) mecanismele sociale, morale şi culturale. Este vorba de sexualitatea omului, cel mai rasat animal din punctul de vedere al Culturii şi, tocmai de aceea, cel mai ratat animal din punctul de vedere al Naturii. Compunînd această lucrare, nu am plecat de la o teză prestabilită şi nici de la un plan premeditat. Ea s-a alcătuit cumva organic. Am scris această carte în aceeaşi măsură în care ea m-a scris pe mine. Poate aşa se explică relativa eterogenitate stilistică a volumului, cu treceri uneori spontane de la rigoarea academică la exprimarea eseistică, cu grad mai mare de libertate.” (Andrei Oişteanu)
Andrei Oişteanu este cercetător, membru în Consiliul Ştiinţific al Institutului de Istorie a Religiilor (Academia Română), conferenţiar la Facultatea de Litere (Universitatea din Bucureşti) şi preşedinte al Asociaţiei Române de Istorie a Religiilor. Cărţi publicate: Grădina de dincolo. Zoosophia (1980, 2012); Motive şi semnificaţii mito-simbolice în cultura tradiţională românească (1989); Cutia cu bătrîni (roman) (1995, 2005, 2012); Mythos & Logos (1997, 1998); Cosmos vs Chaos: Myth and Magic in Romanian Traditional Culture (1999); Imaginea evreului în cultura română (2001, 2004, 2012) (Premiul Uniunii Scriitorilor din România – Asociaţia Bucureşti; Marele Premiu al ASPRO); Das Bild des Juden in der rumänischen Volkskultur (2002); Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească (2004, 2013); Religie, politică şi mit. Texte despre Mircea Eliade şi Ioan Petru Culianu (2007, 2014); Il diluvio, il drago e il labirinto (2008); Inventing the Jew: Antisemitic Stereotypes in Romanian and Other Central-East European Cultures (2009) (Premiul „A.D. Xenopol” al Academiei Române); Konstruktionen des Judenbildes (2010); Narcotice în cultura română (2010, 2011, 2014) (Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România); Les Images du Juif: Clichés antisémites dans la culture roumaine (2013); Rauschgift in der rumänischen Kultur (2013).