Joi, 7 aprilie 2016, ora 13:00, în Sala Media a Teatrului Național „I.L. Caragiale” București, va avea loc conferința de presă de lansare a Campaniei de interes public național Oamenii Timpului, ediția a III-a, 2016, RO+. La eveniment vor participa atât organizatorii, cât și principalii parteneri ai Campaniei. În următoarea perioadă vor urma conferințe de presă și în alte județe ale țării, precum și în Chișinău și Cernăuți.
Asociația revistei TIMPUL are deosebita onoare de a vă invita la Conferința de Presă prilejuită de lansarea la nivel național a Campaniei de interes public național „Oamenii Timpului”, ediția a III-a, 2016, RO+.
Vor fi prezenți:
Actorul Adrian Păduraru, în calitate de ambasador cultural al Campaniei „Oamenii Timpului”; prof.univ.dr. Daniel Șandru, director al revistei TIMPUL; Adriana Nazarciuc, președinte al Asociației Revistei TIMPUL; conf.univ.dr. George Bondor, redactor-șef al Revistei TIMPUL; prof. Florin Iancu, manager proiect „Oamenii Timpului”; prof.univ.dr. Doru Tompea, rector al Universității „Petre Andrei” din Iași (partener academic al Campaniei „Oamenii Timpului”); Liviu Mihaiu, membru al Juriului Național al Campaniei „Oamenii Timpului”, categoria Societate civilă; Nicolas Don, membru al Juriului Național al Campaniei „Oamenii Timpului”, categoria Jurnalism; Cristina Liberis, manager zonal București al Campaniei „Oamenii Timpului”; Ion Caramitru, directorul Teatrului Național „I.L. Caragiale”, gazdă a evenimentului.