Ora de muzică a rămas în curricula școlară de la clasele gimnaziale. Ministerul Educației a adoptat, pe 5 aprilie 2016, noul plan-cadru, care va fi pus în aplicare începând cu anul școlar 2017-2018. Modificările aduse includ ore separate de studiu pentru muzică și arte plastice. Corul Naţional de Cameră “Madrigal – Marin Constantin” a derulat o amplă campanie de popularizare şi susţinere a studierii acestui obiect, după ce, dintre variantele propuse spre dezbatere publică, doar două mai cuprindeau ora de muzică în toţi cei 4 ani de gimnaziu.
Inițiat de Corul Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin” și Programul Național Cantus Mundi, demersul de susținere a păstrării orelor de muzică în școlile din România a mobilizat atât beneficiarii direcți, cât și personalități publice, care au aderat la campania “DA pentru Ora de Muzică”. Dirijorul Ion Marin, Daniela Nane, Nicu Alifantis, Emma Zeicescu, Ducu Bertzi, Felicia Filip, Luminița Arvunescu, Mihai Stan, Luiza Zan, Valentin Racoveanu, Marius Popa, Costel Pătrăşcan, Alexandru Tomescu și multe alte nume din cultură, artă și jurnalism au susținut public această inițiativă. Desfășurată exclusiv în mediul online, campania a strâns aproximativ 4000 de susținători, în intervalul 7-23 ianuarie 2016.
Orele de muzică înseamnă apropierea elevilor de artă în general, atât de puțin pusă în valoare de către programa actuală din învățământul preuniversitar. Aceste ore deschid orizontul celor mici în etapa cea mai importantă a formării lor ca indivizi, trezindu-le apetitul și către alte forme de artă – teatru, dans, film. Muzica, de fapt, are chiar acest rol de liant între multiple arte, iar cunoștințele și sentimentele acumulate pe parcursul orelor din gimnaziu influențează în mod decisiv tinerii în formarea lor, responsabilizându-i și oferindu-le noi perspective în viață.
“Campania inițiată de noi la începutul lunii ianuarie și-a dovedit eficacitatea: ora de muzică rămâne în școlile gimnaziale. Eforturile celor câtorva zeci de artiști, sute de profesori și mii de elevi, împreună cu familiile lor, au avut un ecou în rândurile guvernanților, motiv pentru care le mulțumim pentru implicarea energică pe care au manifestat-o. Împreună, prin Cantus Mundi, spunem în continuare DA pentru ora de muzică!”, a declarat Emil Pantelimon, Managerul Corului Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin”.
Inițiat în anul 2011, de către dirijorul Ion Marin, pe baza voluntariatului membrilor Corului Madrigal, Programul Național Cantus Mundi a fost instituționalizat prin Hotărârea de Guvern nr. 821/2014, devenind astfel, de la o simplă idee, o Direcție a instituției aflată în subordinea Ministerului Culturii: Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin”. Cantus Mundi pune pe hartă talentul, educația și dezvoltarea culturală a tinerilor din România. În 7 ani, 4100 de dirijori și 250 000 de coriști din cele 41 de județe ale României vor face parte din Programul Național Cantus Mundi.