În colecția Himalaya a editurii Herald a apărut o nouă ediție a volumului ”Mintea liniștită și senină”, de Dalai Lama. Traducător: Mircea Alin Tocaciu.
Timp de câteva zile, pornind de la lucrarea unuia dintre cei mai mari maeştri tibetani, Longchen Rabjam sau Longchenpa, Sfinţia Sa Dalai Lama a oferit învăţături generale – însă foarte profunde – despre buddhism şi un comentariu presărat cu trimiteri la alte învăţături, cu citate din lucrări de referinţă în buddhism şi cu exemple şi comentarii personale, unele într-o notă umoristică.
Lucrarea lui Longchen Rabjampa se referă la învăţăturile despre Dzogchen ale şcolii Nyingma, prima şcoală din buddhismul tibetan, fondată de către Guru Padmasambhava. Aceste învăţături sunt considerate unice prin profunzimea şi precizia lor.
Datorită erudiţiei şi înţelegerii lui Dalai Lama, precum şi calităţilor excepţionale ale lui Longchenpa, această carte este un manual complet pentru orice om care doreşte să înţeleagă calea buddhistă către iluminarea perfectă şi omniscientă.
Pas cu pas, metodic, pornind de la realităţile simple care ne înconjoară, Dalai Lama trasează o adevărată hartă pentru a ajunge la fericire, la completitudine, la eliberarea de suferinţă şi la culminarea tuturor calităţilor minţii, incluzând, printr-o logică impecabilă, atât motivaţia, cât şi metodele necesare.
Cartea de faţă este organizată în trei părţi:
– o expunere profundă despre viaţa cotidiană şi despre buddhism în general;
– un comentariu extins la lucrarea lui Longchenpa, documentat cu referinţe din alte învăţături şi din alte şcoli buddhiste, expuse de maeştri unanim recunoscuţi (Nagarjuna, Asanga, Shantideva, Tsongkhapa, Jikme Lingpa etc.)
– textul integral al tratatului lui Longchenpa, Găsirea liniştii prin meditaţia asupra Măreţei Perfecţiuni.
Foarte multe persoane au afirmat că aceasta este una dintre cele mai profunde învăţături oferite de către Dalai Lama. Aşa cum s-a exprimat Tulku Thondrup Rinpoche, „Toţi cei care vor să fie în pace în natura trezită, nemărginită şi sublimă a propriei minţi – [adică în] starea de Buddha – ar trebui să citească această carte”.- Alin Tocaciu
Referinţe
„Una dintre cele mai bune şi mai bogate cărţi despre practica meditaţiei pe care am citit-o vreodată, oferită de Sfinţia Sa cu o precizie şi o claritate remarcabile şi cu o umilinţă şi o sinceritate uimitoare. Cartea aceasta le are pe toate.”- Jon Kabat-Zinn, autorul cărţii Coming to Our Senses
„Este o carte care ne permite, atât cât se poate, să respirăm aerul proaspăt al minţii şi inimii Sfinţiei Sale Dalai Lama. Atât cel care este doar curios cu privire la arta buddhistă a fericirii, cât şi cel care este experimentat în această practică, se vor bucura de liniştea şi seninătatea oferite de această carte. O recomand cu căldură.”- Robert A. F. Thurman, Columbia University, autorul cărţii Infinite Life
„Ştiinţa sublimă a conştiinţei din cadrul buddhismului tibetan îşi găseşte o exprimare lucidă în învăţăturile despre Măreaţa Perfecţiune. În cartea aceasta, Sfinţia Sa Dalai Lama se foloseşte de vasta sa erudiţie şi pătrundere pentru a dezvălui atât semnificaţia Măreţei Perfecţiuni, cât şi locul avut de aceasta în cadrul buddhismului ca întreg. El clarifică de asemenea interfaţa dintre buddhism şi ştiinţa modernă, aducând în prim-plan asumpțiile materialiste care împiedică studiul ştiinţific al conştiinţei. Această carte atât de frumos tradusă este o comoară, având o inestimabilă valoare pentru toţi cei interesaţi în pătrunderea secretelor şi posibilităţilor minţii.” – B. Alan Wallace, Preşedinte al Santa Barbara Institute for Consciousness Studies şi autorul cărţii The Attention Revolution: Unlocking the Power of the Focused Mind
„Toţi cei care vor să fie în pace în natura trezită, nemărginită şi sublimă a propriei minţi – [adică în] starea de Buddha – ar trebui să citească această carte.”- Tulku Thondrup Rinpoche
Sfinţia Sa Tenzin Gyatso, al patrusprezecelea Dalai Lama, s-a născut la 6 iulie 1935, într-un mic sat de ţărani din provincia Amdo. La vârsta de doi ani a fost descoperit ca fiind încarnarea predecesorului său, marele Dalai Lama al treisprezecelea. La vârsta de patru ani şi jumătate, Tenzin Gyatso este adus în capitala statului tibetan, Lhasa, şi instalat pe tron în calitate de şef suprem temporal şi spiritual al Tibetului. Copilăria şi-a petrecut-o mai ales în compania călugărilor şi a discipolilor, făcând foarte rar vizite familiei sale din satul natal.
Înclinaţia înnăscută pentru studiu şi curiozitatea pentru lumea din jurul Tibetului l-au determinat să-şi lărgească permanent cunoştinţele – inclusiv studii de limba engleză, ştiinţă şi matematici – însă partea cea mai importantă a educaţiei sale a fost făcută în maniera tradiţională tibetană (aşa cum va descrie mai târziu în autobiografia sa). Scopul principal al sistemului tibetan constă în lărgirea şi cultivarea minţii printr-o mare varietate de cunoştinţe. În ceea ce priveşte standardele avansate de educaţie seculară, programa şcolară include teatrul, dansul şi muzica, astrologia, poezia şi compoziţia. Cursurile de instrucţie superioară includ arta vindecării, sanscrita, dialectica, artele şi meseriile, metafizica şi filozofia religiilor. Dintre aceste „cinci subiecte elevate”, după cum mai sunt numite, ultimul este considerat fundamental. Sfinţia Sa şi-a început educaţia la vârstă de şase ani, iar la douăzeci şi cinci şi-a luat doctoratul în filozofie buddhistă. Periodic a fost examinat de cercurile profesorale de la principalele universităţi monastice: Drepung, Sera şi Ganden. Examinarea finală a avut loc la Jokhang, Lhasa, în faţa congregaţiilor de profesori.
De la vârsta de şaisprezece ani, Dalai Lama şi-a asumat întreaga putere temporală şi timp de nouă ani a urmărit reconcilierea cu guvernul chinez. Cu toate acestea, în anul 1959 la Lhasa izbucneşte o revoltă împotriva Chinei, iar Dalai Lama este nevoit să părăsească Tibetul şi să se stabilească în India, unde este urmat de peste o sută de mii de conaţionali. Spre deosebire de predecesorii săi, al Patrusprezecelea Dalai Lama a efectuat vizite în numeroase ţări şi a întreţinut un dialog constant cu personalităţi aparţinând unor spaţii culturale, religioase şi ideologice foarte diferite. De-a lungul vremii, reputaţia sa de om al păcii şi înţelegerii a crescut neîncetat. Sfinţia Sa a primit numeroase premii naţionale şi internaţionale, inclusiv Premiul Nobel pentru Pace în 1989.
În ultimii ani, multe universităţi occidentale i-au conferit titlul de Doctor Honoris Causa ca o recunoaştere a importanţei scrierilor sale asupra filozofiei buddhiste şi a rolului pe care personalitatea sa îl joacă în dialogul ecumenic şi în menţinerea armoniei între marile religii ale lumii. În timpul călătoriilor pe care le-a efectuat în străinătate, Sfinţia Sa a susţinut cu tărie necesitatea respectului reciproc şi a unei mai bune înţelegeri între diferitele credinţe ale lumii. În apariţiile sale publice, Dalai Lama urmăreşte să transmită neobositul său mesaj de iubire, compasiune şi non-violenţă, precum şi sentimentul universalei responsabilităţi pentru destinele acestei lumi, pentru pace.
Opera (selectiv):
My Spiritual Journey, HarperOne, 2010
Toward a True Kinship of Faiths, Doubleday, 2010
The Middle Way – Faith Grounded in Reason, Wisdom Publications, London, 2009
All You Ever Wanted to Know About Happiness, Life and Living, Hay House, 2009
Art of Happiness in a Troubled World, Doubleday, New York, 2009
Emotional Awareness, Holt, 2009
Becoming Enlightened, Rider, 2009
In My Own Words – An Introduction to My Teachings and Philosophy, Hay House, 2008
Dalai Lama at MIT, Harvard University Press, 2008
Mind in Comfort and Ease – The Vision of Enlightenment in the Great Perfection, Wisdom Publications, 2007
Activating Bodhichitta and a Meditation on Compassion, Library of Tibetan Works & Archives, 2006
Teachings on je Tsong Khapa’s Three Pincipal Aspects of the Path, Library of Tibetan Works & Archives, 2006
Yoga Tantra – Paths to Magical Seats, Snow Lion Publication, 2005
The Universe in a Single Atom – The Convergence of Science and Spirituality, Morgan Road Books, 2005
Widening the Circle of Love, Rider, 2005
Path of Wisdom, Path of Peace – A Personal Conversation, Crossroad Publishing, 2005