spot_img

”Întâmplări”, la Muzeul de Artă Comparată din Sîngeorz-Băi

Vineri, 26 februarie 2016, la Muzeul de Artă Comparată din Sîngeorz-Băi, sub egida Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, s-a desfășurat o nouă ediție a proiectului ”Formă şi Dialog”, manifestată prin două evenimente culturale. În deschidere, istoricul de artă Vasile Duda a prezentat, în cadrul expoziţiei de artă contemporană ”ÎNTÂMPLĂRI”, creaţiile a patru artisti vizuali: Vlad Ciobanu – desen, Emil Cassian Dumitraş – ceramică, Fîntînariu Suzana – grafică şi obiect și Aurel Vlad – sculptură. A doua parte a serii a fost marcată de lansarea cărților scriitorului Cornel Cotuțiu, ”Ce rămâne”, editat în 2015 şi „Pavilionul”, editat în anul 2016, publicate la Editura Școala Ardeleană din Cluj – Napoca. Cărţile au fost prezentate de scriitorul Icu Crăciun.


Vlad Ciobanu, ale cărui opere se remarcă prin forţă, inteligenţă expresivă şi echilibru, spune: ”Predispoziţia de a desena o am de când mă ştiu. Am încercat s-o fac nu ca un sculptor, adică nu desen de notaţie, ci să lucrez ca un grafician. Acum am început să folosesc şi culoarea, dar nu pot spune că pictez. Din grafică mă întorc îmbogăţit la sculptură. E drept, graficienii spun că desenul meu, chiar dacă folosesc haşuri, peniţă… este vizibil unul de sculptor.”

Emil Cassian Dumitraş își descrie opera in termeni exacţi, plini de semnificaţie: “Întregul este un tot fragmentabil. Din el se desprind părţile.

Ele sunt strans legate de esenţa întregului, dar, cu toate acestea, calitatea lor de a fi precis delimitate le face sa devină la randul lor intreguri. Partea nu exista fără întreg iar întregul încetează a fi ca atare daca este privat de una dintre părţile sale. În raportul întreg-parte, întregul explică partea şi partea explică întregul,”

Operele rafinate ale Suzanei Fîntînariu ne transpun într-o atmosferă în care privitorului i se relevă echilibrul dintre formă, culoare si conţinut. Convergenţa între textul prelucrat, imaginat, inventat şi zona de plasticitate experimentată, personalizează obiectul în lucrările expuse .
Născută la 15 septembrie 1947, localitatea Baia, județul Suceava. Absolventă a Institutului de Arte Plastice „Ioan Andreescu” Cluj-Napoca (1968-1974); Bursă de studii Roma, Italia 1985. Este profesor universitar doctor la Facultatea de Arte, Universitatea de Vest Timişoara. Membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România.

Aurel Vlad, (n. 1954, Galaţi) este sculptor, desenator şi gravor, profesor universitar la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, personalitate de prim rang a artei româneşti contemporane. Din 1990 este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Absolvent al Institutului de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu “, Secţia Sculptură, Bucureşti, clasa profesor Geta Caragiu Gheorghiţă şi prof. Marin Iliescu (1980-1984), Aurel Vlad este, din anul 2008, Decan al Facultăţii de Arte Plastice, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti. Practica o sculptură expresionist gestuală care îi provoaca privitorului întrebari si reacţii.Obiectele expuse fac parte din ciclul ,,Forme bizantine,,si fac parte din colectia Muzeului de Arta Comparata Singeorz-Bai.

A doua parte a serii a fost marcată de lansarea cărților scriitorului Cornel Cotuțiu : „Ce rămâne”, editat în 2015 şi „Pavilionul”, editat în anul 2016, publicate la Editura Școala Ardeleană din Cluj – Napoca.

Cornel Cotuțiu s-a născut la 15 februarie 1945 în localitatea Beclean, judetul Bistrita-Năsăud. A absolvit in anul 1971 Facultatea de Filologie a Universitaţii „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca. Debutează publicistic in 1964 in revista „Tribuna” cu o povestire.
Debutul editorial are loc in 1978, cu volumul de proză “În cautarea altui final” (Editura Dacia)
Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din Romania – ASPRO si al Asociaţiei Sindicale a Scriitorilor din Cluj (ASISC).

credit foto: Maxim Dumitraș

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508