Joi, 17 martie 2016, ora 18:00, la sediul Institutului Francez din Praga (KINO 35, Štěpánská 644/35, 111 21 Prague 1), Ambasada României în Republica Cehă şi Institutul Cultural Român de la Praga vă invită la evenimentul dedicat lui Emil Cioran cu ocazia celebrării Zilei Internaționale a Francofoniei. Cu aceeaşi ocazie vom aniversa şi 105 ani de la naşterea sa la Răşinari, judeţul Sibiu.
Programul va debuta cu o conferință despre opera lui Emil Cioran, susținută de George Banu, profesor la Sorbona, exeget al operei lui Cioran şi deţinător al Marelui Premiu al Francofoniei 2014 acordat de către Academia Franceză. După cele cinci volume publicate în limba română, Cioran adoptă în mod ireversibil limba franceză şi devine faimos pentru stilul eseistic remarcabil, de o estetică și o subtilitate incredibile.
Va urma apoi proiecţia filmului documentar Apocalipsa după Cioran (realizat de Gabriel Liiceanu și Sorin Ilieșiu la Paris, în 1990) însoţită de comentariile domnului Sorin Ilieşiu. Filmul prilejuieşte o întâlnire cu filosoful Emil Cioran, în mansarda sa de la Paris şi în locurile sale preferate, dar şi o întoarcere în „paradisul pierdut”, pe meleagurile sibiene ale copilăriei sale, unde el nu a mai revenit, de fapt, niciodată. Filmul îl prezintă pe Cioran omul, cu profunzimea sa dar şi cu un simţ al umorului debordant, chiar înainte de moartea sa în 1995.
În acelaşi timp, în foyerul Institutului Francez din Praga va fi expusă o selecție a carţilor lui Emil Cioran.
Seara se va încheia cu un cocktail oferit de Ambasada României în Republica Cehă şi Institutul Cultural Român de la Praga, ceea ce va permite continuarea discuţiilor pe tema operei filosofului.