spot_img

Adrian Suciu, Robert G. Elekes și Mircea Florian, la cea de-a patra ediție „Citesc poezie”

Vineri, 11 martie 2016, ora 19:30, în Mansarda Cărturești Verona (str. Arthur Verona, 13-15), Adrian Suciu, Robert G. Elekes (invitați: Tara Skurtu și Radu Mureșan) și Mircea Florian (invitat Dragoș Andriana) vor fi participanții celei de-a patra ediție a întâlnirilor literare „Citesc poezie”. Moderatorii și realizatorii programului sunt Emilia Zăinel și Mircea Dan Duță. Întâlnirile au ca scop popularizarea poeziei și atragerea către ea a unui număr cât mai mare de cititori. Ele vor avea loc în fiecare a doua vineri din lună, la Ceainăria Librăria Cărturești Verona. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

În edițiile precedente au fost abordate teme diverse precum: transmiterea și receptarea poeziei, căutarea poeziei (la propriu și la figurat), dar și modul de „așteptare” al poeziei. Această întâlnire literară va fi sub semnul lunii martie, unde femeia va ocupa un loc special în poemele celor trei autori. Spectatorii vor avea parte de surprize, atât din partea invitaților, cât și a moderatorilor.

Următoarea ediție se va desfășura pe 8 aprilie, de la ora 19:00.

„Citesc poezie” este numele unei campanii care a debutat în urmă cu cinci luni și care are ca scop conștientizarea importanței poeziei în viața noastră. Ea se adresează atât celor care citesc poezie, cât și celor care vor să descopere lumea unică a versurilor. Pe pagina de facebook a campaniei se pot citi poeme ale unor autori consacrați, nenumărate motive pentru care scriitori, jurnaliști, critici etc. citesc poezie, dar și motive pentru care cititorii aleg să descopere această delicată formă de expresie.

Partenerii media: AgentiadeCarte.ro, Cărturești Verona, Radio RockZone.ro, Bookaholic.ro și Bookblog.ro

Despre autori:

Adrian Suciu – Născut la 21 decembrie 1970, Năsăud. Absolvent de Litere la Cluj şi de tot felul de cursuri, școli și stagii postuniversitare şi de perfecţionare prin ţară şi peste graniţe. De-a lungul vremii, într-o poeticească succesiune, a schimbat tot felul de meserii şi funcţiuni încercând să performeze în fiecare dintre ele, cu bănuiala că din literatură nu se poate trăi decât prost: miner, electrician, bişniţar, profesor, ziarist, tehnician maseur, consilier de imagine, funcţionar parlamentar, funcționar guvernamental.  Evident, lista va continua. Cărţi publicate: E toamnă printre femei şi în lume, versuri, Ed. Echinox, Cluj, 1993; Singur, versuri, Ed. Euphorion, Sibiu, 1996; Nopţi şi zile, versuri, Ed. Arhipelag, Târgu Mureş, 1999; Din anii cu secetă, versuri, Ed. Grinta, Cluj, 2005; Sex cu femei, roman, Ed. Tritonic, Bucureşti, 2008; Viaţa fără urmări, versuri, Ed. Brumar, Timişoara, 2010; Mitologii amînate, versuri, Ed. Herg Benet, București, 2011; Un roman de rahat, roman, Ed. Tritonic, București, 2013; Profetul popular, versuri, Ed. Tracus Arte, București, 2015.

Prezent în numeroase antologii literare în ţară şi străinătate, cărora nu a fost curios să le facă o inventariere exhaustivă. Tradus în ebraică, engleză, franceză, germană, italiană, maghiară, occitană și tot felul de alte limbi.  În calitate de câştigător a tot felul de premii literare, inclusiv unele acordate de USR, ceea ce reprezintă cireașa de pe tort, cere oficial și degeaba o subvenție de la Ministerul Culturii pentru acoperirea costurilor de depozitare a nenumăratelor diplome lăsate deja prin testament statului român. În calitate de editor și președinte al Asociației Culturale Direcția 9 a publicat o grămadă de cărți de poezie mișto ale altora și a organizat tot felul de evenimente literare la care nu s-a scorojit varul pe pereți de plictiseală. Restul e istorie…

Robert G. Elekes s-a născut într-o familie multietnică pe 28 ianuarie 1985, în Braşov. A terminat Colegiul Național „Aprily Lajos” din Braşov în 2004 şi apoi a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov în 2008. În 2012 a primit titlul de doctor de la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu pentru o lucrare despre literatura de expresie germană din România în perioada comunismului. Debutul absolut are loc în 2012 în Revista “Corpul T” cu poezia Speologia Sinelui. În prezent predă literatură şi traduceri la Universitatea Transilvania din Braşov şi la Universitatea Sapientia din Târgu Mureş. Volumul aici îmi iau dinții-n spinare și adio, apărut la editura Tracus Arte în 2015, reprezintă debutul lui în volum. După publicarea primului său volum a primit Premiul Național de Poezie Iustin Panța pentru debut, Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu, Opus Primum și a fost nominalizat în cadrul Galei Tinerilor Scriitori pentru premiul Tânărul Poet al Anului. Foto afiș: © Horia Petrașcu.

Robert G. Elekes îi va avea ca invitați pe poeta Tara Skurtu și pe chitaristul Radu Mureșan.

Tara Skurtu – este poetă şi traducătoare şi locuieşte la Boston. Este beneficiara unei Burse Fulbright pentru România (2015-2016), a Bursei Robert Pinsky şi laureată a două premii din partea Academy of American Poets. În ultima perioadă, a publicat poeme în The Kenyon Review, Plume, Poetry Review şi Poetry Wales.

Radu Mureșan – este un muzician brașovean care lucrează cu Robert G. Elekes de mai mult de un an la diferite proiecte de performance poetry. Cei doi au citit/cântat în ultimul timp în cadrul clubului de lectură Dactăr Nicu’s Skyzoid Poets, în cadrul clubului de lectură Institutul Blecher și în cadrul festivalelor Amural și Bohemian Square.

Mircea Florian – este autor, muzician și artist vizual, cunoscut în primul rând datorită creației sale experimentale, care îmbină fascinația pentru instrumentele (muzicale) arhaice cu interesul pentru tehnologia digitală. Publică poezie din a doua jumătate a anilor 60, prezentând unui public interesat ceea ce numește el „melopoia”. A cântat de timpuriu în diferite formule stilistice, a devenit cunoscut și sub numele „Florian din Transilvania”, a compus muzică de concert, de teatru și film, a lucrat cu medii extrem de variate și a participat ca artist în numeroase expoziții.

Mircea Florian îl va avea ca invitat pe Dragoș Andriana.

Dragoș Andriana – Ageeno-trist cu normă întreagă,/ Fost scoicar prin Paris,/ Sanchilot și comunard pe vremea cireșelor,/ Dum-dum-pac & cetera cu scârț-sacâz./ Adă mamă adidașii, că mă duc!

Despre realizatori:

Emilia Zăinel (n. 1990, Craiova). Licență în jurnalism. Master în filosofie. A debutat cu volumul de poezie În afara timpului, ed. Tracus Arte, 2015. PR & Marketing la Brightics.ro, Trainer la Centrul de Terapie prin Râs Mandarin și la Școala de valori (ONG); Voluntar în diverse proiecte. Este inițiatoarea campaniei de conștientizare Citesc poezie, în prezent realizatoarea și moderatoarea serilor literare Citesc Poezie. Apariții în reviste: ,,Revista Familia”, ,,Moldova literară”, ,,Algoritm Literar”, ,,Actualitatea Literară”, ,,Profil Cultural”, ,,Sibiu Universitar”, ,,Cenaclul de la Păltiniş”, „Urmuz” etc. Apariţii în antologii: Antologia Festivalului ,,Al. Macedonski” – 2012, Antologia Asociației Artgohtica – 2011 și 2012, Antologia ,,Club Astra” – 2009 etc. Mai multe pe emiliazainel.ro.

Mircea Dan Duță (n. 1967, București). Poet, filmolog (autor de expresie ceha), traducător din literaturile cehă, slovacă, engleză și franceză. Absolvent al UNATC (Comunicare Audio-Vizuală – masterat, 1998), FAMU (Facultatea de Film a Academiei de Arte ale Spectacolului din Praga – doctorat, 2004) și al FFUK (Facultatea de Litere / Științe Umaniste a Universității Caroline din Praga – Studii Romanice – masterat, 2008). Fost director al ICR Praga (2006-2014). Pedagog (lector universitar) la FAMU (din 2004), FFUK (din 2002) și FSV (Facultatea de Sociologie a Universității Caroline din Praga – din 2009). Organizator de programe culturale implicând în principal cultura contemporană cehă, slovacă și română. Publicații: Citate la conservă, complexe de inferioritate și drepturile omului sau Căsătorit fără obligații vând amantă moartă din născare (mențiune: consumată) – volum de poezie, 2015, editura Petr Štengl, Praga (în cehă). Peisaje, zboruri și dictări – volum de poezie, 2014, editura Petr Štengl, Praga (în cehă). Povestitor, autor, și Dumnezeu (Perspective naratologice și tehnici narative în cadrul Noului Val Cinematografic Ceh și Slovac din anii ´60 ai secolului al XX-lea – 2009, Editura Universității Caroline, Praga (în cehă). Istoria relațiilor romano-cehe – volum colectiv, Editura Universității din București (în cehă și română). Predarea limbilor și literaturilor slave de sud și balcanice în Europa – 2013, volum colectiv, Editura Universității Masaryk, Brno, 2013 (în cehă). Româna ca limbă străină – 2013, volum colectiv, Editura Universității Babes-Bolyaly, Cluj (în română). Memorie și istorie: Agricultura și destinul său după 1948 în țările socialiste – 2011, volum colectiv, Editura Institutului Pentru Studiul Regimurilor Totalitare, Praga (în cehă). Primăvara de la Praga în literatura, teatru și film – 2009, volum colectiv, Editura Universității Josef Škvorecký, Praga (în cehă). Holocaustul în literatura cehă, slovacă și polonă – 2006, volum colectiv, Editura Universității Caroline, Praga (în cehă). Traduceri din creația lui Václav Havel, Arnošt Lustig, Arnošt Goldflam, Petr Zelenka, Tomáš Zmeškal, Miloš Urban, Helga Hošková, Michal Viewegh etc. În mai 2015, a publicat la Editura Tracus Arte prima antologie de poezie cehă contemporană apărută în România după 1989.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508