Luni, 29 februarie 2016, ora 11.00, la Biblioteca Academiei Române (Calea Victoriei 125), Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Academia Română – Secția de Filologie și Literatură, Biblioteca Academiei Române și Fundația Națională pentru Știință și Artă, organizează evenimentul cu titlul: Rotonda 13 – Marin Sorescu. La această întâlnire care marchează împlinirea a 80 de ani de la nașterea și 20 de ani de la moartea marelui scriitor postbelic participă: acad. Eugen Simion, m.c. acad. Ion Pop, Virgil Tănase, Ion Caramitru, Ilie Gheorghe, Tudor Nedelcea, Ion Cocora, prof. univ. dr. Lucian Chișu, conf. univ. dr. Paul Cernat. Moderator: conf. univ. dr. Ioan Cristescu, directorul M.N.L.R. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
Cu această ocazie, va avea loc și lansarea oficială a programului Valorificarea patrimoniului literar național în spațiul public, inițiat de Muzeul Național al Literaturii Române și de Poșta Română și susținut și recomandat de Academia Română – Secția de Filologie și Literatură, program care a demarat în data de 18 februarie a acestui an. Pentru această primă etapă a proiectului, cele trei instituții au pregătit un poster cu o fotografie a scriitorului, însoțită de un poem simbol al autorului: Boala. Acest poster este în prezent afișat în toate Oficiile Poștale din București și Craiova. Pe parcursul următoarelor etape ale programului cultural proiectul va fi extins la nivelul întregii țări, cu alți scriitori români reprezentativi pentru cultura națională. Astfel, în luna martie va fi Nichita Stănescu, în aprilie, George Bacovia, iar în mai, Tudor Arghezi.
Parteneri media: Radio România Cultural, RFI, TV City, Observator Cultural, Contemporanul, AgenţiadeCarte.ro.
Marin SORESCU (29 februarie 1936, Bulzeşti, j. Dolj – 8 decembrie 1996, Bucureşti), poet, prozator, dramaturg, publicist, eseist. Urmează clasele primare în satul natal, apoi se mută la Liceul „Fraţii Buzeşti” din Craiova (1947-1948). Continuă să studieze în comuna Murgaşi, unde termină clasele gimnaziale. E admis la Şcoala Militară „Dimitrie Cantemir” din Predeal (1950-1954). Urmează Facultatea de Filologie, Istorie şi Pedagogie a Universităţii „Al.I.Cuza” din Iaşi, luându-şi licenţa în 1960. După absolvire este încadrat redactor la revista „Viaţa studenţească” (1960-1961), fiind mutat la „Luceafărul” (1961-1965). Devine redactor şef al Studioului Cinematografic Animafilm din Bucureşti (1965-1972). Este numit redactor şef al revistei „Ramuri” din Craiova (1978-1991). În urma unei altercaţii cu unii dintre membrii echipei de acolo demisionează din funcţie şi, totodată, se retrage din rândul Uniunii Scriitorilor. În 1991, cu sprijinul Ministerului Culturii, înfiinţează revista „Literatorul”, al cărei redactor şef rămâne până la moarte. Deţine portofoliul Ministerului Culturii (noiembrie 1993–mai 1995). Întreaga activitate îi este încununată cu alegerea ca membru corespondent al Academiei Române (1991) şi cu primirea deplină în acest for în 1992.
Debutul în presă se produce cu epigrame în „Viaţa studenţească” (1957). Prima carte de versuri – Singur printre poeţi (1964) – conţine parodii, fiind distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor. În acelaşi an îi trimite un grup de poeme lui G. Călinescu, marele critic apreciindu-l fără rezerve în revista „Contemporanul”. SORESCU este un scriitor de mare complexitate, a cărui valoare a fost recunoscută totdeauna. S-a bucurat atât de o foarte judicioasă situare din partea cititorilor profesionişti, cât şi de un succes constant în rândul publicului larg. Romanului Trei dinţi din faţă (1977) i s-a acordat Premiul Academiei (1977). Dramaturgul are parte de recunoaştere pe toate planurile de la prima lucrare (Iona, 1968; Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Academiei Române). Eseurile lui pe teme literare, conţinând numeroase observaţii corecte şi tranşante, se află la un nivel major. Culegerea Uşor cu pianul pe scări (1985) a câştigat Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul „G. Călinescu” al Institutului de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române. De altfel, SORESCU a susţinut – în „Revista de istorie şi teorie literară” – un serial de articole („Biblioteca românească de poezie”), editate în 1997. Inteligenţa critică şi simţul estetic i-au fost recompensate şi în plan internaţional, fiind cotat, cu şanse reale, la câştigarea Premiului „Nobel” pentru literatură (1983 şi 1992). A fost laureat cu Medalia de aur pentru poezie „Ospiti Napoli” (1971), cu Premiul dell’Accademia delle Muse din Florenţa (1978), cu Premiul „Fernando Rielo” (Madrid, 1984), Premiul „Herder” (Viena, 1991).
Scriitor prolific, SORESCU a exersat mai multe formule poetice, trecând de la versul realist (cu substrat de parabolă metafizică – Poeme, 1965; Moartea ceasului, 1966; Tinereţea lui Don Quijote, 1968; Tuşiţi, 1970) pentru a ajunge la structuri epice şi dialogice, încărcate cu sarcasm şi tragims (La lilieci, I-VI, 1973-1998). De altfel, cel dintâi volum din La lilieci a bulversat lumea literară românească (Premiul Uniunii Scriitorilor). Piesele de teatru, construite ca forme de contestare a regimurilor totalitare, au stârnit atât reacţii favorabile (A treia ţeapă, 1978, Premiul Uniunii Scriitorilor), cât şi controverse (Există nervi, 1968, a fost cenzurată după prima reprezentaţie). Puntea (Ultimele), volum postum (1997), include versuri scrise în perioada de spitalizare a poetului, arătând un creator întors către intensitatea religioasă. Mihaela Constantinescu-Podocea a îngrijit, în cadrul Institutului de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu”, o serie de Opere (I-VII, 2002-2007).