Vineri, 15 ianuarie 2016, de la ora 19.00, Ziua Culturii Naționale va fi celebrată la ICR New York prin concertul de muzică veche și tradițională românească, ”Isvor. De la Cantemir la Enescu”, susținut de ansamblul Imago Mundi. Programul cuprinde lucrări tradiționale, compoziții de Dimitrie Cantemir și George Enescu. În cadrul evenimentului, vor fi ascultate poeme de Mihai Eminescu, în interpretări istorice din Arhivele Radio România și în traducerea lui Adrian G. Sahlean.
O expoziție de carte (din fondul Bibliotecii ICRNY) și de reproduceri fotografice – dedicată domnitorului şi enciclopedistului român, Dimitrie Cantemir, poetului național, Mihai Eminescu, și compozitorului, dirijorului, violonistului, pianistului și profesorului George Enescu – va întregi evenimentul dedicat Zilei Culturii Naționale.
Membrii ansamblului Imago Mundi – Adrian Buciu (flaute, shakers), Oana Ivașcu (oboi, tamburină, drâmbă), Ștefan Barbu (vioară, frame drum), Andreea Ţimiraș (violoncel), Cătălin Ștefănescu (cobză, chitară), Daniel Ivașcu (bendir, darbuka, drâmbă) – au participat la numeroase festivaluri și concerte din România și din străinătate. Ansamblul Imago Mundi a realizat numeroase înregistrări radio/TV și pe CD.
„Ansamblul Imago Mundi are ca ţel prezentarea muzicii vechi românești. Deși preia melodii și ritmuri tradiţionale, aranjamentele sunt foarte actuale și extrem de bine realizate. Bun gust, rafinament, cultură a sunetului și profesionalism sunt calităţile definitorii ale acestui ansamblu și a repertoriului său. Pe lângă o sonoritate specifică, în care simplitatea melosului se îmbină cu subtilitatea dispoziţiilor instrumentale, anumite aranjamente reușesc să creeze o mixtură originală între folclor oriental, sonorităţi renascentiste, ecouri africane și minimalism american” (prof. univ. dr. Dan Dediu, rector al Universităţii Naţionale de Muzică din București).