Volumul de eseuri ”Cioran sau un trecut deocheat”, apărut în 2011 la Editura Polirom, în seria de autor dedicată poetei şi eseistei Marta Petreu, a fost publicat în limba italiană, editat de Giovannni Rotiroti la Editore Orthotes, în traducerea Magdei Arhip şi a Ameliei Natalia Bulboacă şi cu o postfaţă de Matia Luigi Pozzi. Proiect apărut cu sprijinul Institutului Cultural Român.
Cartea Martei Petreu, aflată la a III-a ediţie revăzută şi adăugită, reconstituie, minuţios şi documentat, circumstanţele filosofice şi istorice care l-au dus pe tînărul Cioran la o opţiune politică extremistă şi analizează insolita sa combinaţie de idei – de extremă dreaptă legionară şi de extremă stîngă bolşevică –, aducînd dovezile despărţirii de trecutul său „deocheat”.
„Oamenii nu vorbesc decît despre ceea ce ascundem”, observa, nu fără amărăciune, Cioran, adăugînd: „Dac-am comis o greşeală în trecut, cu cît o mărturisim mai puţin, cu atît ceilalţi revin asupra ei şi-o comentează”. Filosoful român refugiat la Paris şi devenit unul dintre marii autori de limbă franceză ştia ce spune: în Franţa, el a fost permanent în situaţia de a-şi ascunde trecutul românesc, adică articolele politice extremiste şi volumul Schimbarea la faţă a României (1936).
Din cuprins:
• Convertirea politică a lui Cioran. Noiembrie 1933 • Doctrina legionară • Doctrina legionară şi intelighenţia interbelică • Filosofii paralele: Spengler şi Cioran • Critica fizionomică a României • Filosofii paralele: Lovinescu şi Cioran • Problema străinilor • …gîndul unei alte Românii • Cioran sau un trecut deocheat • Cioran în peisajul ideologic românesc • Paşii sofistului
Volumele Martei Petreu au mai fost traduse în Franţa, SUA, Elveţia, Ungaria, Serbia şi Italia. Tot în limba italiană va apărea o antologie de 50 de poeme extrase din volumul Apocalipsa după Marta (Polirom, 2011).
Marta Petreu este scriitor şi profesor. A debutat editorial în 1981, cu volumul de poeme Aduceţi verbele. Alte volume de poeme: Dimineaţa tinerelor doamne (1983); Loc psihic (1991); Poeme neruşinate (1993); Cartea mîniei (1997); Apocalipsa după Marta (1999); Falanga (2001); Scara lui Iacob (2006). Este autoarea mai multor volume de eseuri şi studii despre filosofia şi cultura românească: Teze neterminate (1991); Jocurile manierismului logic (1995); Un trecut deocheat sau „Schimbarea la faţă a României” (1999; ed. a II-a, 2004); Ionescu în ţara tatălui (2001; ed. a II-a, 2002); Filosofia lui Caragiale (2003); Filosofii paralele (2005); Despre bolile filosofilor. Cioran (2008; ed. a II-a, 2010). La Editura Polirom au mai apărut: Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian (2009; ed. a II-a, 2010), Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului (2011), Apocalipsa după Marta (2011), Cioran sau un trecut deocheat (2011), De la Junimea la Noica. Studii de cultură românească (2011), Filosofia lui Caragiale (2012), O zi din viaţa mea fără durere (2012), Ionescu în ţara tatălui (2012), Jocurile manierismului logic (2013), Filosofii paralele (2013), Biblioteci în aer liber (2014) şi Asta nu este viaţa mea (2014).