La Editura Meronia a apărut, în colecția „Biblioteca de Cultură Catalana”, volumul “71 Poeme”, o antologie din creația lui Francesc Parcerisas, alcătuită și tradusă de Jana Balacciu Matei. Francesc Parcerisas a împlinit, la 30 noiembrie 2015, 71 de ani, de unde și titlul volumului, care se vrea un omagiu pentru unul dintre cei mai iubiți poeți și unul dintre cei mai respectați intelectuali din lumea catalană.
Parcerisas aparține unei generații educate în spaniolă, nu în limba proprie, interzisă în învățământ și în spațiile publice în anii franchismului, o generație ai cărei scriitori care au optat pentru creația în limba maternă au trebuit să-și construiască singuri nu doar limbajul propriu, ci și instrumentul comun, limba culturii.
Creația lui Francesc Parcerisas prezentată aici prin poeme selectate din volumele de maturitate, de după 1983, este una a reflecției asupra vieții, captată prin imagini din cotidianul imediat, dar permanent iluminat și intensificat de prezența morții, a „neantului ce ne veghează”.
Viața de zi cu zi, a cărei carne conține și„ zâmbetul alb al morților” și „albastrul cobalt care e viitorul” și „ lumina acaju a amintirii/ din care iluzia copilărească veghează/ pereții în care vă dosiți temerile”.
Viața trăită la diferite vârste: a omului care vrea „ mai mult”, însetat de iubire și de plăcerea dorinței, dar și revoltat împotriva Tatălui pentru „atâta durere” sau a Fiului, care ne-a cerut „sã creºtem, mereu,/pânã dincolo de nisipuri/unde întunericul ºi lumina se topesc”, noi știind că „durăm cât existăm, dăinuim cât infinitul ni se desface în gură”; a omului care a învățat că „niciun rău nu durează”, dar înstrăinează și însingurează; a omului care, în amurgul vieții, cere, ca Rilke, „încă două zile de sud” sau mulțumește morții care face să fie atât de viu tot ce trăiește în el.
Viața, în fond, a muritorului care „niciodată n-o să accepte/o veșnicie istovitoare de tinerețe și frumusețe,/lipsită de ce prețuiesc mai mult oamenii:/dorința neatinsă, amintirea de neatins.
