Valentin-Alexandru Jucan, membru în Consiliul Național al Audiovizualului, a trimis pe adresa redacției AgențiadeCarte.ro un comunicat de presă referitor la propunerea legislativă a celor 14 deputați și senatori PSD, care prevede eliminarea taxei TV.
“Propunerea legislativă a celor 14 deputați și senatori PSD, care prevede eliminarea taxei TV, reprezintă o nouă încercare de falimentare a Televiziunii publice și, în prealabil, punerea în genunchi a postului public de televiziune, în fața factorului politic. Semnatarii inițiativei de modificare a Legii 41/1994, Legea de organizare și funcționare a TVR, nu înțeleg nici acum faptul că TVR este un serviciu public, în interesul cetățenilor, care funcționează după un sistem asemănător cu cel din celelalte țări ale Uniunii Europene.
Într-adevăr, putem discuta despre calitatea acestui serviciu public, dar este exclusă soluția propusă de parlamentari. În expunerea de motive, inițiatorii, aflați într-un moment de înaltă gândire, afirmă că “măsura este așteptată (…) în special de cei care văd în taxa radio-tv o măsură inechitabilă, fiind obligați să plătească un serviciu care nu le satisface exigențele”. Acceptarea acestui raționament, domnilor parlamentari, ar însemna ca măsuri similare să fie adoptate și cu privire la taxa de drum – fiindcă drumurile nu sunt la exigențele de calitate dorite, cu privire la contribuția la fondul asigurărilor de sănătate – fiindcă nici la acest capitol exigențele nu ne sunt îndeplinite, sau cu privire la susținerea indemnizațiilor domniilor voastre – fiindcă sunteți departe de a fi responsabili în atribuțiile pe care le aveți.
În data de 25 noiembrie, Președintele-director general interimar al TVR, doamna Irina Radu, declara în fața Biroului permanent al Camerei deputaților și a membrilor Comisiilor pentru cultură faptul că taxa tv trebuie majorată, aceasta fiind singura sursă care poate asigura funcționarea TVR. Susțin în totalitate afirmațiile doamnei Radu, dar numai în condițiile plafonării la maxim 1% a comisioanelor percepute de companiile de electricitate care asigură colectarea taxei tv.
Domnilor parlamentari, recent, TVR a organizat mai multe dezbateri având ca obiect identificarea de măsuri care să salveze și să reformeze TVR. Este foarte clar că nu ați fost interesați de aceste dezbateri. Mai mult, în pragul debutului anului electoral, preocupările voastre gravitează tot în zona controlului conținutului editorial al TVR.
Mă voi opune total, cu orice mijloace, măsurilor pe care doriți să le adoptați, acestea fiind de natură a submina Televiziunea publică. Totodată îi reamintesc doamnei Irina Radu faptul că are obligația de a propune măsuri de natură a readuce TVR în serviciul public al interesului românilor, ultimul draft de modificări legislative inițiate de domnia sa nefiind în concordanță cu acest principiu.
Susțin, ca și până acum, următoarele măsuri pentru salvarea TVR:
1. Indexarea taxei TV, concomitent cu:
– plafonarea la 1% a comisionului perceput de companiile de electricitate la colectarea taxei TV;
– mărirea capacității de colectarea a taxei TV prin introducerea obigativității companiilor de electricitate de a colecta taxa TV;
– eliminarea posibilității ca Guvernul să poată acorda fonduri suplimentare;
– clarificarea categoriilor de persoane scutite de la plata taxei TV;
– defalcarea bugetului TVR în favoarea consolidării autonomiei studiourilor teritoriale;
– introducerea răspunderii directe a Preșdintelui-director general al TVR și a Consiliului de administrație în cazurile de gestionare deficitară a bugetului televiziunii;
– eliminarea publicității la postul public de televiziune.
2. Consolidarea rolului și atribuțiilor Consiliului de administrație:
– modificarea legii care reglementează funcționarea S.R.T.V., în sensul eliminării posibilității demiterii consiliului de administrație, în fiecare an, în situația în care Parlamentul respinge raportul său de activitate (respingerea raportului de activitate de către Parlament este un simplu mecanism pentru ca politicul să își manifeste voința în interiorul consiliului, implicit asupra conținutului editorial);
– introducerea, prin lege, a unui mandat de 3-5 ani, decalat de mandatul instituţiilor politice, perioadă care nu s-ar suprapune cu ciclurile electorale;
– separarea atributiilor Consiliului de administratie de cele ale Colegiului director, aşadar, a reprezentanţilor publicului, desemnaţi de către Parlament, de directorul general şi celelalte persoane din conducerea administrativ-redacţională;
– introducerea, prin lege, a unor criterii clare şi precise, profesionale şi de probitate, pentru selectarea si desemnarea, prin votul Parlamentului, a membrilor Consiliului de administratie.”
Valentin-Alexandru JUCAN,
Membru în Consiliul Național al Audiovizualului
Să-I fim alături!