La Editura Meronia a apărut volumul ”Amintiri din tunelurile metroului bucureștean”, de Dorel Ianuș.
Pe 19 decembrie se împlinesc 36 de ani de la inaugurarea oficială, în1979, a primei magistrale de metrou, M1, centura ce leagă Capitala de la vest la est. Până în 1989 numărul de kilometri „acoperiți” de vehiculul subteran ajunsese la 58, cu 40 de stații și trei depouri (circa 87% din ceea ce există astăzi).
Puțini dintre cei peste 700.000 de oameni care se bucură astăzi zilnic de avantajele oferite de metroul bucureștean știu ceva despre istoria lui. Puțini sunt și cei care pot depune o mărturie vie despre cum s-a făurit această istorie și despre cum s-a trăit înăuntrul ei.
Dorel Ianuș, inginer șef și director tehnic o bună perioadă de timp între anii 1975-1989, se află printre aceștia din urmă și dă mărturie într-o carte care, deși nu lipsită de date tehnice – nu aveau cum lipsi – se citește ca un roman fascinant.
Căci este, în primul rând, o carte despre oamenii care „au fost în prima linie, au avut răspunderi mari, au muncit în condițiile unui stres continuu, striviți între convingerea că au obligația să facă ce trebuie și ingerințele de cele mai multe ori absurde, ale stăpânirii și slugilor ei”. Între ambițiile supradimenisonate ale „conducerii superioare de partid” și condițiile concrete de muncă, o armată de oameni „de la director general sau director tehnic la simplu inginer, tehnician, maistru sau muncitor” și-au pus în joc pasiunea și ambiția, unii chiar viața, pentru a înfăptui ceea ce, nu cu mulți ani în urmă, se credea imposibil.
www.meronia.ro/detalii-lucrare/lucrare/istorie-bacalaureat-2012.html