Luni, 2 noiembrie 2015, ora 15.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38, București), va avea loc lansarea volumului ”Dincolo de Calea Victoriei” de George Bogdan. Evenimentul este organizat de Editura Tracus Arte, Institutul Cultural Român și Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Brașov). AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
Discuțiile vor fi moderate de conf. univ. dr. Adrian Lesenciuc, critic literar, președinte al USR, Filiala Brașov și de conf. univ. dr. Ioan Cristescu, director al Muzeului Național al Literaturii Române. Cartea va fi prezentată de Carolina Ilica, Valeriu Mircea Popa, Maria Postu, Adrian Lesenciuc, Ioan Cristescu și Ionela Neagoe. Invitați speciali: deputat Daniel Budurescu, vicepreședinte al Comisiei pentru Schengen a Parlamentului României, Liviu Jicman, vicepreședintele ICR, reprezentanți ai unor instituții culturale europene la București, ș.a.
Xenia Petrișor (vioară) și Cristian Petrișor (clarinet) vor oferi un intermezzo muzical, iar actorul Viorel Păunescu va recita versuri din volum.
Lansarea volumului “ Dincolo de Calea Victoriei”, manifestare literară distinctă, face o plecăciune în faţa sufletelor tinerilor dispăruţi în neant la clubul Colectiv, o rugăciune pentru supravieţuirea răniţilor internaţi în spitalele bucureştene. Evenimentul literar prezent se constituie şi un demers pentru continuarea procesului de integrare europeană al României şi susţinerea aderării ţării noastre la spaţiul Schengen; poeţii, mai ales poeţii, au nevoie să circule liber printre oamenii continentului nostru, de la est la vest şi de la nord la sud, fără graniţe, spre a trudi la zidirea unităţii culturale europene în diversitatea ei de frumuseţi. Cartea “Dincolo de Calea Victoriei” este dedicată, în acelaşi timp, generaţiei următoare, elevii şi tinerii participanţi la actul cultural de azi, precum şi acelor oameni ce îşi lasă umbră mărturie pe Pământ departe de scena strălucitoare a celor ajunşi călcând peste cadavre.