Cu ocazia Zilei Naționale a României, la sediul Institutului Cultural Român din New York poate fi vizionată, în toată luna decembrie 2015, expoziția intitulată “Mari personalități ale Marii Uniri”, compusă din reproduceri fotografice după portrete și documente istorice reprezentative pentru memorabilul eveniment al unirii tuturor provinciilor românești, proces istoric încununat la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918 (s. n.). Cuprinzând facsimile după documente fundamentale din 1918 – ca Hotărârea Sfatului Țării de la Chișinău, din 27 martie/9 aprilie, de unire a Basarabiei cu România; Moțiunea adoptată, la Cernăuți, în 15/28 noiembrie, de Congresul General al Bucovinei privind unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei cu Țara-Mamă; Rezoluția adoptată de Adunarea Națională de la Alba Iulia, din 18 noiembrie/1 decembrie, prin care s-a decretat unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și a Maramureșului cu România -, expoziția pune, totodată, accentul pe factorul uman, evidențiind figuri ilustre ale elitelor culturale, religioase, politice și militare care au militat activ și au acționat decisiv pentru înfăptuirea statului național unitar român. Aceste personalități de vârf ale generațiilor contemporane cu Marea Unire au fost exemplare pentru eforturile și sacrificiile de tot felul ale întregului popor român pentru împlinirea unui vechi ideal național.
În contextual amintit, expoziția de la Institutul Cultural Român din New York îi prezintă publicului vizitator – cu succinte date biografice – pe regele Ferdinand I Întregitorul, regina Maria, Ion I. C. Brătianu, N. Iorga, Vasile Lucaciu, Vasile Goldiș, Iuliu Maniu, Take Ionescu, Ion Inculeț, Alexandru Averescu, Vasile Stoica, Pantelimon Halippa, Aurel Lazăr, Alexandru Vaida-Voevod, Ștefan Cicio-Pop, Silviu Dragomir, Alexandru Lapedatu, Ioan Suciu, Octavian Goga, Constantin Stere, Iuliu Hossu, Nicolae Titulescu, Sever Bocu, Ion Nistor, Ion Gh. Pelivan, Iancu Flondor, Gheorghe Pop de Băsești, Miron Cristea, Caius Brediceanu, Romul Boilă ș. a.
Expoziția organizată de Institutul Cultural Român din New York completează în mod fericit alte evenimente culturale dedicate sărbătoririi Zilei Naționale a României – programate la New York și la Washington, D. C. -, înfățișând publicului vizitator, american și de origine română, unele dintre cele mai proeminente personalități care au marcat nu numai actul înfăptuirii statului național unitar român, ci și, pe cale de consecință, întreaga istorie a națiunii române.
“Marea Unire din 1918 – sublinia marele și regretatul istoric, acad. Florin Constantiniu – a fost și rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei românești. Măreția ei stă în faptul că desăvârșirea unității naționale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii națiuni române, realizată într-un elan țâșnit cu putere din străfundurile conștiinței unității neamului, un elan controlat de fruntașii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligență politică remarcabilă spre țelul dorit. (…) Nu o victorie militară a stat la temelia României Mari, ci actul de voință al națiunii române de a-și da armătura teritorial-instituțională care este statul național”.