În 1975 s-a înfiinţat catedra de japoneză la Facultatea de Limbi Străine a Universităţii din Bucureşti. A împlinit 40 de ani de existenţă. Acum 37 de ani, într-o tabără studenţească, am cunoscut o studentă de aici, era pe atunci în anul II, pasionată şi înverşunată să înveţe limba Ţării Soarelui Răsare. Fireşte, prezenţa ei ni s-a părut una exotică, în condiţiile în care mai toţi tinerii, adunaţi la un loc pentru recreere şi discotecă, veneau din Politehnică, de la Matematică, Fizică sau Chimie.
Oricum, ca doi filologi în formare (piese rare în acele vremuri) ne-am dat mâna, ne-am împrietenit, ne zâmbeam şi glumeam, mâncam împreună la masa din cantină, cedam cavalereşte prăjitura de la desert, era înnebunită după dulciuri, prelungeam plimbările până la miezul nopţii, precum şi conversaţia, adora florile şi tehnica Ikebana. Pe atunci, recunoaştem, aveam cunoştinţe sumare despre cultura şi civilizaţia japoneză, iar despre lecturi în acest sens, ne e ruşine să spunem. Multe informaţii despre viaţa acestui popor am aflat de la ea. Două dintre acestea le-am reţinut până în ziua de azi: în cazul în care se întrerupe curentul electric într-un magazin, clienţii pun la loc, în rafturi, lucrurile şi produsele, şi pleacă în linişte; la intrarea în fiecare casă japoneză, podeaua este mai înaltă cu aproximativ 15 cm, ceea ce indică faptul că cei care intră trebuie să se descalţe şi să-şi pună papuci.
Despre momentul trăit în tinereţe ne-am amintit în aceste zile aniversare, când cadrele didactice şi studenţii de la facultatea cu pricina au serbat, în prezenţa ambasadorului Japoniei la Bucureşti şi a altor oficialităţi, cei 40 de ani de existenţă a catedrei. Din nefericire, n-am putut ajunge la festivitate, din cauza Târgului de carte „Gaudeamus”. În schimb, o colegă ne-a relatat, reconstituind evenimentul de vineri, 20 noiembrie 2015, de la Facultatea de Drept, ceea ce a impresionat-o cel mai mult. Reproducem cu sârguinţă: „Sala plină de studenţi români şi japonezi. Toţi oaspeţii din Ţara Soarelui Răsare, îmbrăcaţi la dungă, cunoşteau engleza. Un consilier al Ambasadei a vorbit într-o română impecabilă, cu o singură excepţie – nu putea să-l pronunţe pe „r”. Spre exemplu, în loc de „bucurie mare” zicea „buculie male” sau, în loc de „Franga”, „Flanga” (referire la numele decanului Facultăţii de Limbi Străine, Liviu Franga. Ulterior am aflat de la un specialist că în japoneză nu există litera „l”, iar pe „r” îl pronunţă foarte ciudat pentru urechea noastră). Ţinuta, calmul, demnitatea, respectul, tandreţea s-au evidenţiat în cadrul adunării festive”. Acestea sunt doar câteva impresii relatate de colega noastră.
În ceea ce ne priveşte, salutăm cu bucurie apropierea, cunoaşterea, studierea, înţelegerea culturii şi civilizaţiei japoneze, prin intermediul specialiştilor de la acest departament al Universităţii din Bucureşti, acolo unde nu ai timp să leneveşti sau să amâni studiul unei limbi, mult diferită de a noastră. Pe de altă parte, cu satisfacţie am aflat că 200 de tineri români aprofundează japoneza la nivelul învăţământului superior şi că aproape tot atâţia studenţi din Ţara Soarelui Răsare frecventează facultăţile bucureştene, din pasiune pentru limba română.
O concluzie. Autorul acestor rânduri e cam în vârstă pentru a învăţa o limbă asiatică, însă visează să se afle într-un mediu din Japonia unde se vorbeşte firesc, cu plecăciunea specifică a capului după fiecare propoziţie rostită, şi limba română…
Ne cam lipseşte acest gest de respect.
Alexandru Calmâcu
