Primăria Târgu Jiu organizează în premieră Gala Recunoştinţei Comunităţii, proiectul AgențiadeCarte.ro fiind premiat pentru promovarea la nivel național a evenimentelor culturale desfășurate în orașul lui Brâncuși. Gala va avea loc marţi, 1 decembrie 2015, la Teatrul Dramatic ”Elvira Godeanu” și, potrivit viceprimarului Adrian Tudor, ”se doreşte a fi un gest de mulţumire adus de conducerea oraşului acelor persoane care au făcut lucruri remarcabile pentru cetăţenii din Târgu Jiu şi nu numai. Astfel, primarul Florin Cârciumaru le va oferi plachete şi înscrisuri de apreciere acelor persoane, care voluntar, au ajutat în vreun fel la îmbunătăţirea mai multor aspecte ale vieţii din Târgu Jiu.” Premiul pentru AgențiadeCarte.ro va fi primit de către jurnalista Dorina Cioplea, târgujiancă la origine.
Sunt persoane care au contribuit fie la salvarea vieţii unor semeni, fie au ajutat la îmbunătăţirea şi promovarea imaginii oraşului lui Brâncuşi sau au sprijinit material diverse instituţii sau evenimente organizate în Târgu Jiu. Acestea sunt doar câteva exemple, lista celor care vor fi felicitaţi într-un cadru festiv fiind mult mai lungă-Dumitru Pasăre-profesor Liceu de Arte Târgu Jiu, coordonatorul grupului de copii naişti “Muguri Zamfirieni”, Teodor Dădălău-artist fotograf, câştigător a numeroase premii internaţionale, pasionat de promovarea tradiţiilor gorjeneşti prin fotografie şi film, Tenis Club Elite Târgu Jiu pentru organizarea în 2015 a trei turnee internaţionale de tenis, Dorin Brozbă pentru descoperirea la arhivele naţionale de film a unor înregistrări video excepţionale legate de istoria municipiului, Ion Târlea pentru realizarea paginii media Târgu Jiul de odinioară, pagină prezentă în spaţiul de socializare având drept scop cunoaşterea trecutului oraşului prin prezentarea a numeroase imagini completate de date din arhivă unele dintre acestea datând de peste un secol, Asociaţia Trix Land pentru promovarea ciclismului prin numeroase evenimente organizate în 2015 precum – “Roata Tăcerii”- Caravana promovării judeţului lui Brâncuşi sau TransAlpina Bike Fest, Asociaţia Round Table Germany and Ladies Circles Germany pentru oferirea a peste 800 de pachete copiilor nevoiaşi din Târgu Jiu cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Clinica Helfen Germany pentru numeroasele donaţii de mobilier, corpuri de iluminat, scaune cu rotile şi alte consumabile necesare activităţii spitalelor din Târgu Jiu, medicul ortoped Bogdan Niculescu pentru realizarea în premieră la Târgu Jiu a unor operaţii complexe la genunchi, şold sau ligamente, echipa de medici Florin Mergea, Claudiu Soare şi Valentin Neagu care au reuşit să efectueze o operaţie ce până acum se făcea doar ȋn marile centre universitare din ţară-este vorba de o operaţie complexă de pancreas care a durat mai bine de 7 ore, Eleonora Sârbu, cetăţean american de origine română, sponsor al festivalului Tudor Arghezi, proiectul Agenţia de Carte pentru promovarea evenimentelor culturale organizate în municipiul Târgu Jiu.
Prin acest eveniment Primăria Târgu Jiu doreşte să încurajeze orice persoană fizică sau juridică să contribuie voluntar la dezvoltarea oraşului. Toţi cei premiaţi nu sunt persoane publice.