Camelia Cavadia s-a născut pe 10 mai 1969. A absolvit Liceul de filologie-istorie Zoia Kosmodemianskaia din București și este licențiată în filosofie și jurnalism. După ce a lucrat mai bine de 18 ani la ProTV, acum este PR manager la postul de televiziune Antena 1 și autoarea blogului “Cărți cu suflet” (www.carticusuflet.ro). În 2015 a debutat ca scriitoare cu romanul ”Vina”, apărut la Editura Trei. „Greu este să fii bun“. Aşa sună verdictul unui filozof presocratic la care mă încruntam abitir pe la 20 de ani. Acum, la 60, după ce am învăţat de la aceiaşi înţelepţi că „toţi oamenii sunt răi“, dar că „nu trebuie să-i judeci“, nu mă mai grăbesc cu încruntarea. Doar zâmbesc puţin ofilit, în dulce resemnare. Cu un astfel de zâmbet – trist, admirativ, îngăduitor şi compătimitor totodată – trebuie întâmpinat (şi fără îndoială iertat) Tomas H., personajul axial din romanul Cameliei Cavadia. Destinat fericirii, dar eşuat lamentabil. Vinovat inocent şi egofil culpabil. Şi totuşi înseninat, dureros de triumfător în final, după ce altruismul învinge mizantropia, iar dăruirea de sine absolvă vinovăţia. În fond, ce ar fi vina fără ispăşire? Un roman despre povara fericirii (chiar aşa!) şi chinul permanent al demonicului de a surpa – prin patologia patimii oarbe – iubirea curată, armonia conjugală, farmecul divin al copilăriei şi nobila condiţie de părinte. Un debut surprinzător prin precizia arhitecturii narative şi siguranţa rotirii caruselului cu multe şi subtile relaţii psihologice. În plus, îmbucurător prin opţiunea preponderent morală, într-o vreme dominată de anarhie, relativism şi etică în răspăr”, a scris Dan C. Mihăilescu pe coperta a patra a cărții. Simona Ioniță a dialogat, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, cu scriitoarea Camelia Cavadia despre volumul său de debut.
“Vina” este un roman de debut care pune problema creatorului şi a actului de creaţie în lumea de astăzi. Un creator care este un scriitor nemulţumit de existenţa sa şi de lumea în care încearcă să-şi impună receptarea actului creator. V-a fost mai uşor să vorbiți despre dramele creatorului prin oglinda unui personaj masculin, Tomas H.? Rolurile feminine par că sunt umbrite de cele masculine. Oare de ce?
Nu aș spune că Tomas H. este un creator nemulțumit de existența sa și de lumea în care încearcă să-și impună receptarea actului creator. Din contră, aș spune că la început, Tomas H. este cel mai fericit om de pe pământ, care se bucură de tot ceea ce are, de toți oamenii pe care reușește să-i strângă în jurul lui (soția, părinții, copiii, prietenii Walter și Irene), de meseria sa. Problema este că nu știe să păstreze această fericire, că o lasă să-i scape printre degete. Problemele sale reale sunt gelozia și alcoolul pe care nu reușește să le domine, să le țină în frâu. Iar necazurile încep în momentul în care uită să mai aprecieze ceea ce are și scapă din vedere lucrurile cu adevărat importante – familia, armonia, bucuria scrisului.
Dramele cu care se confruntă personajul principal sunt în primul rând dramele omului Tomas H., nu ale creatorului. Pentru el, scrisul este la început un ideal, visul lui dintotdeauna, meseria pentru care s-a pregătit toată viața și căreia abia așteaptă să i se dedice, este ceea ce-și dorește să facă. Iar chinul unui scriitor nu e ceva rău, ceva nociv, ceva de natură să producă dezastre. Înseamnă consum, dăruire, zbucium, absența din viețile celorlalți, așa cum într-o măsură mai mare sau mai mică presupune orice alt lucru făcut cu pasiune. Însă toate acestea devin devastatoare DOAR în combinație cu alcoolul, suspiciunile, gelozia.
Personajul s-a conturat în mintea mea sub forma acestui scriitor, dar n-am gândit în mod expres să fie bărbat. Către el m-au dus gândurile și n-am stat să mă întreb dacă nu cumva vreau să-l schimb în femeie. Zi după zi, m-am împrietenit cu acest bărbat și-am pornit la drum împreună. A fost să fie Tomas H., nu mi-am impus asta. A fost să fie un el de data asta.
N-aș putea spune că personajele feminine sunt umbrite de cele masculine sau, cel puțin, nu asta a fost intenția mea. Desigur, Tomas H. este personajul principal, dar toată povestea este potențată prin ochii celorlalți, ai Stellei, al prietenilor, Walter și Irene, al Anei.
La un moment dat, Tomas H. avea tot ceea ce-și poate dori un om în viață: o familie frumoasă și o carieră de succes. El plânge de fericire când își găsește acasă familia, întors dintr-un turneu de promovare a cărții. ”A plâns de fericire cu sughițuri și și-a cerut iertare ca un condamnat la moarte”. Actul creaţiei este unul al sacrificiului, al părăsirii şabloanelor sociale? Există un fir nevăzut între eul narator şi cel al autorului care să susţină această idee a creaţiei care îşi devoră creatorul?
La momentul la care vă referiți, Tomas H. se întorsese dintr-un turneu de promovare a cărții cu gândul că familia l-a părăsit (în urma unor evenimente extrem de grave petrecute în familia lor) și nu se aștepta să dea cu ochii de Stella, de Clara și de Paul. Tomas H. plânge de fericire că familia l-a iertat și-i mai dă o șansă.
În opinia mea, actul creației este unul miraculos, este unul la care autorul se supune de bună voie pentru că este, în fapt, ceva minunat. Este adevărat că atunci când scrii o carte ieși puțin din rândul lumii și te retragi în lumea ta, e adevărat că uneori îți sunt mai apropiate personajele pe care le ai în minte fie noapte, fie zi, decât oamenii din jurul tău, dar eu văd în asta un lucru absolut minunat, nu ceva de natură să te facă să crezi că faci un sacrificiu. Mai mult decât atât, te bucuri că personajul acela te-a ales pe tine, te bucuri că ai găsit drumul spre el. Așa văd eu lucrurile.
Cum şi în cât timp s-a construit ideatic şi narativ romanul „Vina”? Cum s-a sedimentat titlul acestei cărţi de debut?
Personajul s-a insinuat pur și simplu în mintea mea și a început să prindă trăsături și calități umane cu fiecare zi care trecea. De la un simplu gând, o simplă idee, el s-a transformat în om și mai apoi în destin. Nu trecea zi în care să nu mă gândesc la parcursul lui, până când am simțit efectiv nevoia imperativă de a-i da viață într-o carte. Îmi aduc aminte ca-n ziua de azi cum am ieșit cu o prietenă prin curtea televiunii la care lucram și i-am spus clar și hotărât: eu mă apuc să scriu o carte. La momentul acela aveam destul de clar subiectul în cap. Iar odată ce m-am pus pe scris, Tomas H. a prins imediat formă și contur. Era viu. Am petrecut împreună aproape un an de zile și pot să spun că astăzi eu îl simt ca pe un om.
Cu titlul a fost extrem de simplu. Îndată ce am avut întreg firul epic clar în minte, mi-am dat seama că această carte nu se poate numi altfel decât Vina. Vina este esența cărții, este tot ceea ce-l macină și devorează, dar și, pe undeva, salvarea lui.
Când lucra, pe Tomas H, nimeni nu îndrăznea să-l deranjeze. ”Nimeni nu putea fi el însuși până ce Tomas nu termina de lucru”. Scriitoarea Camelia Cavadia are superstiții, tabieturi atunci când scrie?
Ca să mă pot concentra asupra a ceea ce scriu trebuie să fie liniște deplină în casă. Nu pot să scriu așa cum am auzit și văzut că fac alți oameni cu muzică în urechi sau dacă e hărmălaie în jurul meu. Nu pot face asta nici măcar la serviciu, unde simt nevoia să-mi îndes căștile în urechi – fără muzică – ca să mă delimitez de orice zgomot atunci când scriu.
Acasă îmi place să scriu pe fotoliu, cu laptopul în brațe și cu picioarele întinse pe un taburet. E minunat dacă pe măsuța din stânga se află mereu o cănuță de cafea parfumată. Alte dorințe n-am.
”De foarte multe ori, vânzările de cărți depind de iscusința și dorința de implicare a agentului literar, de promovarea ei, decât de calitatea cărții înseși”, aţi scris într-una dintre paginile romanului de debut “Vina”. Cât de mult v-a ajutat meseria de PR manager în promovarea cărții? A avut parte de promovarea pe care v-ați dorit-o? Aveți un agent literar sau sunteți propriul dumneavoastră agent?
N-am auzit ca la noi în țară scriitorii să aibă agenți literari așa cum se întâmplă prin alte țări. Știu însă foarte bine că orice produs, fie carte sau orice altceva, are mult mai multe șanse să ajungă la public dacă oamenii află sub o formă sau alta de existența lui.
Situația unui scriitor debutant este și mai delicată. Practic în momentul în care ai scris o carte, nu te cunoaște nimeni. Ești zero barat pe piața literară. Pe orice piață.
Șansele ca un cumpărător de carte să aleagă din multitudinea de titluri, de autori deja preferați, cartea unui autor despre care nu a auzit în viața lui sunt aproape nule. În general, ne dorim să mergem la sigur. Cumpărăm autori care ne plac, pe care-i cunoaștem deja, la care știm la ce să ne așteptăm, sau mergem pe recomandări. Însă atunci cînd apare un autor nou-nouț despre care nu știi nimic, nu există nimeni care să-ți dea vreo referință, e greu să te hotărăști să-i dai o șansă și să-l alegi pe el. Așa că mi se pare absolut necesar ca un scriitor împreună cu editura să încerce prin PR și marketing să facă într-un fel cunoscute și cărțile autorilor debutanți.
Eu și editura ne-am străduit să venim cu campanii de promovare a cărții care să ajungă la sufletele lor. Campania care s-a bucurat de cel mai mare succes a fost cea în care toți oamenii care erau surprinși citind în spațiile publice primeau o carte Vina cadou. Chiar mă gândesc să reiau campania Dacă te prind citind, Vina-ți aparține.
Aveţi o matrice stilistică pentru scrierea unui roman? Care este romancierul român contemporan care v-a marcat scrisul şi lectura?
Sunt mai degrabă adepta construcției clasice. Nu am un scriitor român care să-mi fi marcat scrisul și lectura. E drept că abia în ultimul timp am început să citesc asiduu și scriitori români contemporani. Așa am descoperit că literatura noastră nu e cu nimic mai prejos decât literatura contemporană a altor popoare. Nu știu cum ajung unele cărți să fie traduse și în alte limbi și de unde trebuie să vină cererea, dar sunt sigură că multe titluri s-ar bucura de succes internațional dacă ar ajunge să fie traduse.
„De când mă știu am vrut să devin scriitoare. PR de meserie, am scris poveștile altora, dar mi-am dat seama că am înăuntrul meu propriile povești care mă așteaptă să le dau viață. Tot ceea ce am făcut până acum a roit în jurul cuvintelor. Prin prisma meseriei mele, am scris sute de comunicate, am luat zeci de interviuri, m-am trezit cu zeci de fraze construite-n cap și am adormit cu altele bâzâindu-mi în ureche. Am hotărît ca e timpul să-mi urmez visul și să devin ceea ce m-am simtit mereu”, aţi afirmat într-un interviu. Care este următorul vis care nu mai suportă amânare?
Îmi doresc foarte mult să scriu în continuare.
