Consiliul Judeţean Bacău, I.S.J. Bacău, U.S.R. – Filiala Bacău, revistele „Ateneu” şi „Plumb” au organizat, ca în fiecare an de altfel, un regal dedicat Poetului toamnelor sumbre, George BACOVIA, la 134 de ani de la naşterea sa. Un generos prilej ca – scriitori români – chiar şi din spaţii dinafara graniţelor frumoasei Românii – să dedice Poeziei Imn de Slavă. Trei zile, 8-10 octombrie 2015, fericit prilej de a încununa Trecutul, rostind, cu evlavie, elogiul formulat de Alexandru Macedonski, la 1916: „Poete scump, pe frunte porţi mândre foi de laur, / Căci singur, până astăzi, din plumb făcut-ai aur”; deopotrivă, încununând Prezentul, cu recital de poezie, lansări de carte, întâlniri cu cititorii, vizite în liceele băcăuane, premii, multe premii.
Mulţumind organizatorilor şi felicitând pe toţi premianţii scriitori, îmbrăţişăm cu un gând generos, pe toţi participanţi, dăruindu-vă, spre lectură, aceste versuri:
„În crângul cu stoguri de frunze ruginite
Era un frig liniştit…
Un roz şi violet în fâşii
Peste palate se lăsa –
Tufişele erau pustii…
O tăcere nu se ştie cum a venit, –
Sau respirări oprite…
O păsărică modula:
Vii?!” (George Bacovia – Sfârşit de toamnă)
Tuturor, Zile senine şi-o Toamnă binecuvântată!
Livia Ciupercă