Biblioteca Județeană „V.A. Urechia“ Galați a organizat joi, 8 octombrie 2015, la ora 17:00, la Salonul Literar „Axis Libri“, o lansare-eveniment. În atenţia celor peste două sute de scriitori, profesori, studenţi şi iubitori de carte, pe parcursul a mai bine de două ore, s-a aflat romanul inedit, lansat în premieră absolută, ”Jocul şi fuga” de Nicolae Breban, ”Singura cale”, Ediţia a II-a (Editura Contemporanul, 2015), semnat de acelaşi romancier, volumul de poezie şi proză autobiografică, eseu şi însemnări, ”La sfera del freddo. Dall’inferno, con amore/ Sfera frigului. Din infern, cu dragoste”, de Aura Christi, apărut la Editura Rediviva din Milano, în traducerea Mariei Floarea Pop, şi lansat de curând în cadrul unui turneu în Italia, şi În imperiul unei… fraze de Efim Tarlapan. Lansările desfăşurate în Sala de lectură „Mihai Eminescu“ şi moderate de profesorul şi scriitorul Theodor Parapiru și de dr. Zanfir Ilie, directorul Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia”, s-au transformat într-o dezbatere axată pe identitatea românească şi renaşterea naţiunii române prin cultură.
„La Galaţi se lucrează ca la Paris – menţiona acad. N. Breban. Surpriza absolută au fost cei câţiva comentatori şi prieteni, care au citit o carte extrem de densă şi aridă, Jocul şi fuga. Mă simt puţin vinovat în faţa lor: au fost nevoiţi să citească un amplu roman într-un termen draconic.”
„Pentru mine Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” din Galaţi e o instituţie naţională de vârf, un model european – susţinea Aura Christi – care trebuie promovat. La Galaţi nu e nevoie să repet că suntem obligaţi să ne respectăm şi să ne onorăm valorile naţionale. Respectul faţă de valoare a fost transformat de Zanfir Ilie în stil, ca să nu spun în necesitate.”
În data de 9 octombrie 2015, în eleganta Sală Voievodală, la Hanul lui Manuc, Revista Contemporanul şi Editura Contemporanul au organizat o lansare-eveniment a romanelor ”Jocul şi fuga” şi ”Singura cale”, Ediţia a II-a, volume care fac parte din anunţata trilogie a stalinismului. În prezenţa unei asistenţe numeroase, despre opera şi viaţa lui Nicolae Breban au vorbit acad. Răzvan Teodorescu, acad. Eugen Simion, Bogdan Creţu şi Nawaf Salameh. Lansarea a fost moderată de Aura Christi.
Preşedintele Fundaţiei Alexandrion, care a iniţiat Premiile naţionale Constantin Brâncoveanu şi a sprijinit – sub egida Premiilor – apariţia romanului Jocul şi fuga, a afirmat, la un moment dat, că dacă nu e identitate românească, nimic nu e, şi s-a angajat să sprijine, în continuare, valorile de vârf ale României.
În acest roman inedit, romancierul Breban analizează cele două dictaturi, puse faţă în faţă: dictatura comunistă şi cea legionară. Lectorul se confruntă cu o realitate dramatică, o realitate abisală, având privilegiul să citească un fals roman poliţist, un mare roman politic, scris parcă în continuarea Buneivestiri şi a unui alt roman de anvergură, publicat acum câţiva ani şi dedicat aceleiaşi teme – stalinismul – Singura cale. E un veritabil spectacol stilistic, literar, uman, de o densitate admirabilă, pus în scenă pentru a apropia lectorul de anii sălbatici, în care România s-a aflat sub ocupaţia Imperiului Sovietic. Un roman care abordează Mitul Politic, Mitul Puterii, Mitul Locului. Scris de o mână care instinctiv ştie totul despre omul din om, la mijloc e istoria unei organizaţii, construite în joacă de nişte puşti genialoizi, care încearcă să preia de la singura mişcare autohtonă ideologia vehiculată în perioada interbelică până să se ajungă la partea inacceptabilă, adică cea criminală, şi fac eforturi s-o pună în pagina actualităţii romaneşti într-un regim sălbatic, într-o seamă de condiţii istorice şi sociale, în care omul este considerat abuziv, ca să nu zicem monstruos, altceva decât este.
Adrian Preda
Partener: Fundaţia Alexandrion
Parteneri media: APTR, librariapentrutoti.ro, agentiadecarte.ro, Cultura, Fundația Dignitas, Radio România, Asociaţia Revistelor, Publicaţiilor şi Editurilor (ARPE), Fundaţia Culturală Ideea Europeană
Carte apărută cu sprijinul Fundaţiei Alexandrion
Proiect editorial co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional