În perioada 17 – 24 octombrie 2015, se va desfășura ”HomeFest”, ajuns anul acesta la cea de-a doua ediție. Festivalul propune publicului bucureștean „reabilitări interioare ale blocurilor prin piese de teatru, dans contemporan, filme, workshop-uri și concerte”, au anunțat organizatorii. HomeFest este considerat primul festival artistic care se desfășoară în case și apartamente.
8 zile, 18 evenimente pline de „efervescență domestică”
„Începând cu 2014, HomeFest aduce arta în spațiul domestic, transformă sufragerii și dormitoare în scene, oferă un bun prilej de a vă întâlni vecinii și în altă parte decât pe scara blocului sau la piață. HomeFest, cu alte cuvinte, înseamnă cultură de casă.”
În timpul festivalului, spectatorii vor avea șansa unei experiențe culturale inedite chiar în blocul în care locuiesc sau în apropiere. „Între public și artiști se stabilește o legatură mai directă decât în spațiile de joc obișnuite, iar spectatorii, vecinii și invitații lor au ocazia de a interacționa și de a se raporta mai strâns la cartierul și blocul din care fac parte. Spațiile sunt puse la dispoziție de persoanele care vor să găzduiască spectacolele și să își transforme temporar spațiul de locuit într-unul deschis artei.”
În cadrul celor 18 evenimente propuse vor participa artiști autohtoni dar și invitați din străinătate (Israel, Iran, Austria, Norvegia, Finlanda). La evenimente intrarea va fi liberă în schimbul unei cărți care va ține loc de bilet. Cărțile strânse astfel vor fi donate, ca și anul trecut, în scop umanitar. Locurile sunt puține, spectatorii fiind rugați să își facă rezervări din timp.
Programul complet poate fi accesat pe site-ul www.homefest2015.wordpress.com
HomeFest este un proiect lorgean theatre / homemade culture.
Parteneri: Graphis 122, tranzit.ro, Forumul Cultural Austriac.
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.
Proiect cultural finanțat de ArCuB în cadrul Programului cultural „Ești București”.