Joi, 8 octombrie 2015, ora 19.00, la mediateca Institutului Francez din Bucureşti (Bd. Dacia nr. 77), în cadrul proiectului „Les jeudis littéraires”, va avea loc o discuţie pornind de la volumul ”Lecţii aparte”, de Hélène Grimaud, apărut de curînd în colecția „Biblioteca Polirom”, traducere din limba franceză şi note de Mădălina Vatcu, disponibil și în ediție digitală. Invitaţi: Laura Câlţea, Marius Constantinescu.
Fragmente din volum, în lectură bilingvă.
Melanj de ficţiune şi confesiune, Lecţii aparte respiră aceeaşi virtuozitate şi sensibilitate cu care Hélène Grimaud interpretează o piesă muzicală, fiind o invitaţie să redescoperi farmecul lumii şi bucuria de a trăi.
Epuizată de turnee, de înregistrări şi de munca la adăpostul pentru lupi, Hélène hotărăşte să se rupă de rutina zilnică şi să pornească într-o călătorie, cu speranţa că astfel va izbuti să-şi recapete pofta de viaţă. Deopotrivă iniţiatic şi lăuntric, acest voiaj îi va purta paşii spre însorita Italie – de la riviera veneţiană, impregnată de muzica lui Mahler, la paşnicul Assisi, unde spiritul Sfîntului Francisc dăinuie peste veacuri, şi la ispititorul Como – şi-i va prilejui întîlniri cu necunoscuţi enigmatici care o vor ajuta să-şi răspundă întrebărilor ce o frămîntă.
„O poveste adevărată şi o carte superbă, perlată la răstimpuri de tablouri însorite şi de fulguraţii de scriitură.” (Le Point)
„Oare învăţăm să trăim altfel decît prin suferinţa experienţei? Viaţa este rodul unei ucenicii îndelungate. Pentru mine, ea a fost multă vreme ciocnire de plăci tectonice – nici nu vă puteţi închipui ce cutremure a stîrnit! Astăzi, sînt împăcată cu mine şi cu lumea. Am găsit un echilibru între muzică şi celelalte vieţi ale mele, consacrate naturii, scrisului, solitudinii.” (Hélène Grimaud)
„Un portret intim şi uimitor, conturat cu blîndeţea privirii sale pătrunzătoare şi rafinamentul viziunii asupra lumii.” (L’Express)
Carte recomandată de: RFI România
Hélène Grimaud (n. 1969, Aix-en-Provence) este o pianistă strălucită, specialistă în etologie. La 7 ani i-a fost descoperită pasiunea pentru muzică. A studiat la Conservatorul din Paris, iar la 14 ani a susţinut primul concert. De-a lungul vieţii, a evoluat pe scene din întreaga lume, alături de orchestre filarmonice din Europa şi din Statele Unite, sub bagheta a numeroşi dirijori. Discografia sa cuprinde compozitori precum Rahmaninov, Chopin, Schumann, Brahms, Gershwin, Ravel, Beethoven, Bartók, Mozart, Bach, Debussy sau Şostakovici. La 21 de ani s-a stabilit pentru o perioadă în Florida, unde întîmplător şi-a descoperit pasiunea pentru lupi, cărora le-a studiat comportamentul şi pentru a căror protejare a înfiinţat o asociaţie şi un parc. La Editura Polirom i-a apărut în 2015 volumul Întoarcere la Salem.