Sâmbătă, 3 octombrie 2015, ora 19.30, la Filarmonica Banatul Timișoara, Institutul Francez din Timișoara vă invită la concert. Alexandru Andrieș revine la Timișoara cu ocazia celui mai recent turneu al său, intitulat „Muzică de divorț”. Pe scenă, Andrieș va fi acompaniat de Ioana Mîntulescu, Sorin Romanescu și Berti Barbera.
Turneul național poartă numele primului album înregistrat integral în studioul lui Victor Panfilov (care va fi, de asemenea, prezent la spectacolul de la Filarmonica „Banatul”), în anul 2001, pentru care artistul a câştigat Premiul Industriei Muzicale Româneşti 2002, secţiunea cel mai bun album jazz-blues.
Ideea numelui ”Muzică de divorț” a venit în urma discuției cu doi prieteni timișoreni, George Torz și Mihai Farcaș, care au observat că există concerte pentru toate evenimentele posibile, mai puțin pentru divorț.
Biletele pot fi achiziționate de la casieria Filarmonicii, iar prețul lor variază între 30 și 50 de lei.
Organizatori: PRbeta Agency
Parteneri: Autonon Rent-a-Car, Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană, Alt Club