În perioada 4-6 septembrie 2015, la Obor pe locul vechiului Târg al Moşilor, se va desfășura cea de-a XXII-a ediţie a Târgului Anticarilor, organizat de Primăria Sectorului 2. Anticari renumiţi din toată ţara şi-au dat întâlnire la Primăria Sectorului 2, pentru al zecelea an consecutiv unde şi-au expus spre vânzare obiectele, demonstrând că valoarea lor răzbate trecerii timpul şi problemelor financiare, dovedindu-şi mereu inegalabila atractivitate.
Spre încântarea bucureştenilor de toate vârstele a fost deschisă și expoziția maşinilor de epocă, unde vor fi aduse exemplare de mare valoare, foarte bine întreținute şi care mai pot fi întâlnite pe şoselele ţării.
„Bătaia cu flori de la şosea” a devenit deja celebră în sectorul 2. Sâmbătă, 5 septembrie 2015, la ora 11.00 vă invităm “să ne batem cu flori” şi să ne bucurăm de raliul maşinilor de epocă.
În cele trei zile ale Târgului, iubitorii de antichităţi pot vizita peste 60 de standuri amenajate pe aleile Parcului Obor şi alte 15 standuri din incinta Primăriei Sectorului 2, obiecte de toate felurile, de la cele mai ieftine, până la cele mai scumpe.
Nu lipsesc de la un asemenea Târg schimburile de obiecte între iubitorii de antichităţi veniţi din întreaga ţară, fie că este vorba de cărţi, fotografii, mobilier, tablouri, numismatică sau alte obiecte de artă, ce stau mărturie vremurilor apuse.
Iubitorii de istorie vor putea cumpăra obiecte care au aparţinut generaţilor trecute.
Vizitatorii Târgului, deopotrivă cumpărători sau doar iubitori de frumos, au şansa de a redescoperi o lume ce poartă parfumul epocilor trecute în acordurile muzicii de altă dată, cântată cu multă pasiune de celebrii înaintaşi: Jean Mascopol, Zavaidoc, Titi Botez, Maria Tănase etc.