Luni, 10 august 2015, de la ora 20:10, pe TVR 2, va putea fi urmărit spectacolul Teatrului Național Marin Sorescu, “Profu’ de religie”. Spectacolul este prezentat de Casa de Producție a TVR, cu ocazia Zilei Internaționale a Tineretului (12 august).
Regizat de Bobi Pricop, după un text scris de dramaturgul Mihaela Michailov, ”Profu’ de religie” este unul dintre cele mai de succes spectacole din acești ani ale Naționalului craiovean: în 2014 a distins cu Premiul Publicului (locul al II-lea), la Festivalul de Teatru „New plays from Europe” de la Wiesbaden (Germania), cel mai mare festival de teatru contemporan din lume, iar regizorul Bobi Pricop a fost distins cu Premiul pentru regie (ex-aequo) la Festivalul de Teatru Scurt, Oradea, 2014. Anul acesta, în luna iunie, spectacolul a fost prezentat pe scena Teatrului Shakespearian, una dintre cele mai noi și moderne scene din Europa, în cadrul Sărbătorii Culturii Române la Gdańsk. Recent, spectacolul a fost aplaudat de 600 de spectatori la cea de-a X-a ediție a Festivalului de Teatru Tânăr IDEO IDEIS, care s-a desfășurat la Alexandria în perioada 1-9 august.
Distribuția spectacolului cuprinde actori de mare talent ai TNC: Marian Politic, Romanița Ionescu, Raluca Păun, Dragoș Măceșanu și Cătălin Vieru. Actriţa Romanița Ionescu a nominalizată pentru rol secundar la premiile UNITER 2014.
Spectacolul va fi prezentat în reluare, la TVR HD, marți, 11 august 2015, ora 14:00.
“Tandemul Mihaela Michailov-Bobi Pricop înregistrează o frumoasă izbândă la Teatrul Naţional din Craiova, unde spectacolul „Profu de religie“ a avut premiera. Ideea piesei îi aparţine dramaturgului Mihaela Mihailov şi e importantă nu doar ca problemă filosofică (ce e adevărul?), ci mai cu seamă în contextul conflictelor repetate între adevărul propovăduit de educatori (scoală, biserică, familie) şi realitatea vieţii de şcolar. E aleasă ca teren al dezbaterii religia nu întâmplător, aici dogma fiind mai puternică iar poziţionarea faţă de aceasta mai dificilă. Cu atât mai mult când e vorba de adolescenţă, vârsta „de ce“-urilor şi a crizelor identitare. Cinci actori ne spun o poveste din această zonă, privită din toate unghiurile posibile, pe care le ilustrează jucând rolul tuturor personajelor care intervin în acţiune. Descoperit în urma unui concurs de dramaturgie organizat la Teatrul Naţional din Craiova, piesa Profu’ de religie prilejuieşte iată, printr-o muncă de echipă bine coordonată regizoral, un spectacol de real succes..”- Doina Papp, Adevărul, blog
„…întâlnirea Mihaelei Michailov cu regizorul Bobi Pricop rezolvă dificultatea printr-un spectacol ieșit din nota comună, obișnuită. Tânărul regizor, confirmat ca personalitate în profesie și prin “Jocuri în curtea din spate” sau “Contra democrației” (spectacole comentate pe acest blog), mânuiește ca un maestru păpușar personajele și propunerea interpretării lor într-o convenție originală. “Profu’ de religie”, o comedie amară, este un spectacol de “teatru adevărat” despre “adevărul” realității noastre, realizat de o echipă excelentă, conștientă de menirea teatrului în raport cu actualitatea și cu publicul zilelor noastre.”- Ileana Lucaciu, blog Spectator
„Profu’ de religie” este unul dintre puținele spectacole văzute la Craiova în ultima vreme care m-a surprins. Reluând clișee din viața de zi cu zi, Bobi Pricop ne pune față în față cu idei și concepte de care ne lovim tot timpul, și pe care tocmai de aceea nu le mai vedem la adevăratele dimensiuni, în adevăratele culori.”- Lia Boangiu, revista SpectActor