În perioada 17- 30 august 2015, în România vor avea loc 19 proiecții KineDok. Intrarea este liberă la toate proiecțiile. Platforma de distribuţie alternativă de film documentar KineDok continuă pe tot parcusul lunii august, cu documentare în 12 orașe din România. În cadrul proiectului, 12 documentare provocatoare din Europa Centrală și de Est sunt proiectate în peste 20 de locații non-convenționale în fiecare din țările participante (Cehia, Croația, Slovacia, Ungaria și România). În România, KineDok a început deja din iulie, în galerii, în cluburi, în cafenele și mansarde locale, ca o formă colectivă de experimentare a filmului și ca o invitație la discuție cu cineaștii sau protagoniștii filmelor și cu experți din domeniu într-un mediu informal.
Programul pentru primele două săptămâni din august a fost deja detaliat aici. Către sfârșitul lunii, KineDok a pregătit doi invitați speciali, în București și, respectiv, Oradea:
– Marți, 25 august 2015, regizoarea Laura Căpățână-Juller va participa la proiecția filmului său, ”aici… adică acolo”, începând cu ora 19:30, la Cinema Elvire Popesco din cadrul Institutului Francez din București.
”aici… adică acolo” este un documentar despre copii şi părinţi, un documentar despre noi. Ani şi Sanda sunt două fete din Maramureş care au crescut cu bunicii. Părinţii lor lucrează în Spania, ca mulţi alţi români. Când au plecat, viitorul lor părea promiţător: cu banii câştigaţi în Spania voiau să construiască o casă în care toată familia să trăiască fericită. După mai mult de 10 ani, lucrurile nu s-au desfăşurat chiar aşa cum plănuiseră, iar casa cea mare este departe de a fi terminată.
După absolvirea Facultății de Jurnalism în 2004 și obținerea master-ului în Studii Media la Frankfurt/Sofia, Laura Căpățână-Juller a lucrat pentru o serie de publicații și agenții media din Germania și Elveția și a lucrat la variate documentare ca asistent de regie. Printre altele, a realizat reportaje pe teme culturale și sociale pentru Televiziunea Română. ”aici… adică acolo” e primul său documentar de lungmetraj.
– A doua jumătate a lunii august înseamnă și debutul proiecțiilor în Oradea, la Moszkva Cafe (str. Moscovei, nr. 8). Joi, 27 august 2015, la proiecția Turneul de la Besence (ora 21:00), va veni chiar protagonistul filmului, primarul satului maghiar din titlu. Ignácz József a construit cu fonduri europene un teren de tenis într-o localitate care numără 126 de suflete și un șomaj de 98%. În deschiderea proiectului, în iulie, József a mai fost alături de noi, la București și Timișoara. Puteți urmări aici dezbaterea de la București. Documentarul este regizat de Kristóf Kovács.
În Arad, la toate proiecțiile, este prezent regizorul Titus Muntean, ca moderator al discuțiilor cu publicul. Născut la 18 decembrie 1965, la Arad, Titus Muntean a regizat scurtmetraje, seriale de televiziune ca ”Lombarzilor 8”, ” În derivă”, a scris scenariile și a regizat doua filme de lung metraj ”Examen” și ”Caravana Cinematografică”.
AgențiadeCarte.ro vă prezintă programul proiecțiilor.
Arad – Fabrica Teba
21 august, 20:00, Sugar Blues
28 august, 20:00, aici… adică acolo
Brașov – Cinemateca Patria
21 august, 20:00, Sugar Blues
Brăila – The Music Pub
17 august, 20:30, Turneul de la Besence
24 august, 20:30, Fericiți până la adânci bătrâneți
31 august, 20:30, aici…adică acolo
București
18 august, 21:00, Fericiți până la adânci bătrâneți (J’ai Bistrot)
25 august, 19:30, aici… adică acolo (Cinema Elvire Popesco)
Cluj-Napoca – Casa TIFF
20 august, 20:00, Sugar Blues
Iași – Casa de Cultură „Mihai Ursachi”
20 august, 19:00, Recidiva
21 august, 19:00, Sânge
Oradea – Moszkva Cafe
20 august, 21:00, Sugar Blues
27 august, 21:00, Turneul de la Besence
Piatra Neamț – Ceainăria TEAZ
18 august, 22:00, Normalizarea
25 august, 22:00, 1989
Sfântu Gheorghe – Casa de Cultură Municipală
19 august, 21:00, Normalizarea
Târgu Mureș – J’ai Bistrot
18 august, 21:00, Sugar Blues
Timișoara – Ambasada
20 august, 20:00, Epuizați
27 august, 20:00, aici… adică acolo
Catalogul de filme poate fi descărcat aici: kinedok.net/films?locale=ro