În perioada 21-23 august 2015, în Centrul istoric al Bucureștiului, va avea loc Festivalul ”Gabroveni & Covaci Days”. Cu destinaţia îndreptată spre Zilele Bucureştiului, Asociaţia Connections, împreună cu Excelsior Stil şi Asociaţia Pentru Promovarea Artelor Contemporane sărbătoreşte una dintre cele mai îndrăgite zone ale Capitalei – Centrul Vechi. Două dintre străzile cu cea mai interesantă tradiţie sunt Gabroveni și Covaci, înrudite astfel sub festivitatea „Gabroveni & Covaci Days”. Evenimentele vor scoate în evidenţă legendele, poveştile, tradiţiile străzilor din această zonă puse în contrapunct, prin artă contemporană, cu specificul locaţiilor partenere. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
Pe vremuri, în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, în această zonă aflată în vecinătatea Curţii Domneşti, Brâncoveanu construise o grădină frumoasă unde se găsea un chiosc umbros. Mai spre vremurile noastre, scriitorul Mateiu Caragiale a descris misterul acestei zone vechi a Bucureştiului în faimosul său roman „Craii de Curtea Veche”. Un alt amănunt pitoresc este faptul că pe strada Gabroveni se afla şi restaurantul patronat de Caragiale, iar pe strada Covaci la celebra crâmă a lui Iordache cu 150 de ani în urmă s-au lansat pentru prima dată mititeii, un preparat culinar autohton care s-a bucurat şi se bucură de mult succes, devenind un brand gastronomic al românilor.
În memoria colectivă, străzile Gabroveni şi Covaci au rămas şi un loc al negoţului, puzderia de consignaţii şi vânzători ambulanţi transformând acest spaţiu într-o „piaţă cu de toate” – de la antichităţi, haine vintage, pană la gablonzuri şi produse artizanale. Vrem să readucem în evenimentul „Gabroveni & Covaci Days” acest spirit de talcioc urban, de bazar multicolor, prin organizarea unui târg de produse de design artizanal, vestimentar, de obiect şi handmade care să fie găzduit pe terasele localurilor de pe aceste doua străzi.
AgențiadeCarte.ro vă prezintă programul festivalului.
Pe strada Covaci
FOOD HOOD www.facebook.com/foodhoodbucharest
Expoziţie permanentă cu vânzare haine şi obiecte de design; muzică şi voie bună
Vineri, 21 august 2015:
Ora 19.00: Discuţie liberă despre alimentaţie, invitaţi: nutriţionist, pshilolog
www.facebook.com/gabrielasimionfoodmadewithlove
Lansare brand FingerPrint design vestimentar, make-up şi hair style
Sambătă, 22 august 2015:
Ora 18.00: Atelier În afara cutiei: o sesiune de reconectare cu sine
www.facebook.com/events/703559706443212/
şi Lansarea proiectul personalservices.ro
Prezentare proiecte Centru Local Steaua Polară Bucureşti
www.facebook.com/romanianscouts
Duminică, 23 august 2015:
Spre seară: Prima proiecţie în Bucureşti a filmului tedynecula.com, In other words
GEO BAR www.facebook.com/geologicbar
Expozitie permanentă cu vânzare pietre preţioase şi obiecte de design
www.facebook.com/events/1043250652366431/
Vineri, 21 august 2015, ora 21.00 Live music: Jam session night
Sâmbătă, 22 august 2015, ora 20.00 Performance abeRatia şi feedback pe personalservices.ro
www.facebook.com/events/929472533765598/
Duminică, 23 august 2015, ora 20.00 Teatru: De-A.PoeZIA – ca Un Joc de Cuvinte şi de Viaţă?
www.facebook.com/events/1635716393338328/
Proiecţie film tedynecula.com/
1974, Niste Domni și Fiii și La 100 de beri
www.facebook.com/pages/1974-Niste-Domni-si-Fiii/304298382925?fref=ts
www.facebook.com/pages/La-100-de-beri/688562381178059?sk=timeline
Vineri, sâmbătă şi duminică: Muzica specifică locului
Vineri, 21 august 2015, ora 19.00: Lectura publică Cristina Nemerovschi din cel mai recent roman al său, Păpușile. Lectura va fi urmată de discuții și de o sesiune de autografe.
www.facebook.com/events/946209968756104/
Absintherie Sixtină www.facebook.com/sixtina.absintherie
Yes we Can Proiecţie film tedynecula.com/
Prezentare proiecte, expozitii şi call4volunteers
www.facebook.com/AsociatiaPentruPromovareaArtelorContemporane
BROWN JAZZ PUB www.facebook.com/brownjazzpubofficial
Jazz, Soul, Blues şi expoziţie Jordache Coman: every place is a playground: Fotojurnalism şi Fotografie de portret. www.facebook.com/events/871784156220148/
Pe strada Gabroveni
Târg permanent şi parada modei www.facebook.com/events/865244560226545/
GABROVENI DAYS – TÂRGUL GABROVENILOR pe terasele SELFIE, SANKT PETERSBURG, THE ELBOW ROOM, ATLANTIK DONER, THE XIX ROCK BAR CONCEPT, TUNES.
Vineri, 21 august 2015
19.00- Defilarea Fan Clubului Gabroveni cu steaguri, pancarde, tobe
19.30- Petrecere de inaugurare a festivalului (Pub Sank Petersburg)
21.30 – ATLANTIC DONER face cinste (tombola cu beri)
Sambătă, 22 august 2015
18.OO- La taifas în Club ELBOW ROOM: Tradiţia Gabrovenilor
19.00- Teatru în hotel (scenete interpretate în salonul Hotelului Old City
19.00 – ETNOTECA: program cu cantece tradiţionale de petrecere din lumea întreaga) Pub Sankt Petersburg
21.30- Club 19 face cinste (tombola cu beri)
Duminică, 23 august 2015
18.OO- La taifas în ELBOW ROOM
18.30- Tur pietonal ghidat prin Centrul Vechi
19.30 – Atelier de modelaj în pastă de zahâr -Organizator HORECA SCHOOL. Petrecerea handmade-istelor şi bloggeritelor (Pub Sank Petersburg) sponsor URSUS
Freddo, back to basic – dj invitat
www.facebook.com/FreddoBarLounge
Old City, dj- invitat