Secțiunea de concurs a Festivalului Național de Folk și Baladă s-a încheiat sâmbătă seara, la Teatrul de Vară (Școala Populară de Artă). Emoțiile nu au luat sfârșit, însă, pentru concurenți, în această seară, duminică, urmând să fie premiați cei mai buni dintre ei. Câteva ore mai devreme, în Carrefour Târgu Jiu au avut loc mai multe lansări de carte și albume discografice. Folkistul hunedorean Florin Camen, considerat deja acasă în orașul lui Brâncuși, a venit cu cel mai recent album discografic al său, ”25”. Victor Socaciu, unul dintre cei mai mari folkiști români, a fost așteptat de târgujieni după o absență de mai bine de 10 ani. Acesta nu a venit cu mâna goală ci cu un album nou, pe care l-a prezentat sâmbătă după-amiaza. Nici poezia nu a rămas mai prejos, mai ales că este sora bună a folkului. Scriitorul târgujian Spiridon Popescu a lansat un volum bilingv, ”Supliment de existență”, care a fost foarte bine primit de public. A doua zi de festival s-a încheiat prin recitalurile mai multor soliști importanți de gen.
Concursul
În a doua seară de concurs au urcat pe scenă, în ordine, trupa Axis (Gorj), Sara Teodora Nicorescu (Craiova), Patricia Ștefania Tomits (Sibiu), Kety Bivolaru (București), Raluca Ion (Lupeni), Mihai Boicu (Suceava), Cosmin Mariciuc (Botoșani) și Laura Todică (Alba Iulia).
Juriul din acest an este prezidat de Emeric Imre și îi are drept componenți pe profesorul Viorel Gârbaciu (sufletul și inițiatorul festivalului), Florin Camen (compozitor și interpret), Ovidiu Mihăilescu (compozitor și interpret), Teodora Ionescu (redactor de emisiuni folk Radio București), Mihai Cosmin Popescu (realizatorul emisiunii ”Omul cu chitara”, Radio România Actualități), Luminița Tucă (jurnalist), Clara Mărgineanu (poetă și jurnalistă), Sorin Minghiat (muzician și profesor de arhitectură), George Stanca (poet și jurnalist), Ion Alexandrescu (actor la Teatrul Dramatic ”Elvira Godeanu” din Târgu Jiu), Mihaela Mîțu (inspector de specialitate, Ansamblul Artistic ”Doina Gorjului”), Anamaria Gruescu (reprezentant al Primăriei Târgu Jiu) și secretarul juriului: Daniel Popescu (referent Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj).
”Un mănunchi de piese”
Primii care au urcat pe scenă, după ce concursul s-a sfârșit iar membrii juriului au mers să delibereze, au fost chiar câștigătorii ediției anterioare a Festivalului de Folk și Baladă ”Poarta Sărutului”. Trupa Icarus a fost, din nou, foarte bine primită la Târgu Jiu, parcă pentru a confirma, dacă mai era nevoie, că marele premiu a fost binemeritat. Aceștia au adus la festival piese mai vechi, dar și piese noi, care au prins deja la public.
Așteptat de mulți ani la Târgu Jiu, Victor Socaciu s-a întors cu un recital care a fost foarte apreciat de târgujieni, care l-au aplaudat la scenă deschisă și i-au cerut și bisuri. ”Am venit la Târgu Jiu împreună cu Nicolae Matei și v-am adus un mănunchi de piese mai noi și mai vechi. Sper să ne reîmprietenim după atâția ani de lipsă. Mă uit la acest festival, la care am pus și eu umărul la început, și văd cât a crescut.” Victor Socaciu a oferit, de asemenea, și un moment în memoria tuturor oamenilor frumoși care nu mai sunt printre noi. Imagini cu Adrian Păunescu, Nichita Stănescu, Tatiana Stepa, Mihaela Runceanu, Colea Răutu, Doina și Ion Aldea Teodorovici, Leopoldina Bălănuță, Gil Dobrică, Nicu Constantin etc. au rulat pe un ecran de proiecție așezat pe scenă, aducând aminte publicului cât de efemeri sunt chiar și cei care strălucesc doar pentru ceilalți.
Recitalul oferit de Victor Socaciu a fost urmat de cel al lui Sorin Minghiat. ”Mă simt onorat că sunt aici, după un an, pe această sfântă scândură pe care noi o numim scenă. Voi cânta alături de Stefan Denvar Project, un gen de folk rock, cu accente heavy metal la un moment dat. Este stilul pe care Stefan ni-l propune”, a spus Minghiat. Bulgarul Stefan Geraksiev se află de multe ediții, an de an, la Târgu Jiu, alături de colegii săi de trupă, Denvar Project. Muzica lor a sunat până târziu în noapte, aducând cele patru vânturi tracice pe scena de la Târgu Jiu. O muzică experimentală pornită de la rădăcinile noastre tracice, rădăcini ce dizolvă orice distanță dintre români și bulgari, așa cum crede Stefan.
Duminică, în ultima zi de festival, se va urca la Poiana lui Mihai (comuna Schela), într-un pelerinaj de suflet, unde va avea loc și un recital de poezie și folk. De la ora 16.30, la Carrefour Târgu Jiu, poeta Clara Mărgineanu va lansa volumul ”Destine cu har”, Emeric Imre va prezenta albumul ”Iarna mea cu ochii mari”, iar poetul și folkistul Ovidiu Mihăilescu va aduce, în fața publicului, cartea ”Cântece de trecut punte” și albumul discografic ”O lume de vis”.
De la ora 19.00, la Școala Populară de Vară, se va desfășura Gala laureaților, fiind urmată de recitalul artiștilor Vasile Șeicaru, Magda Pușkaș, Ovidiu Mihăilescu & trupa Joi și Adrian Beznă.
Dorina CIOPLEA
Foarte frumos acest concurs, m-am interesat de organizarea lui deoarece nu sunt din Targu-Jiu si mi s-a parut frumos. La cat mai multe!