”Pe o insulă pustie aș lua o proză poematică”

Ciprian Măceşaru s-a născut la 7 septembrie 1976, la Câmpina. Primul om de cultură pe care l-a admirat a fost N. Grigorescu. Haşdeu şi fantoma Iuliei l-au îngrozit. Jebeleanu l-a lăsat rece. În liceu a cântat thrash metal pe versuri de Bacovia. A lucrat ca desenator de animaţie (cea mai frumoasă slujbă pe care a avut-o vreodată), vânzător, responsabil de librării, PR Manager al revistei Şapte Seri. Cărți publicate: Dialoguri în oglindă (interviuri) și Cântecul greierilor de sub calea ferată (poeme), Ed. Curtea Veche, 2007; Focul din tâmplă (jurnal cultural) și Poeme, Ed. Brumar, 2010; Străzi interioare (poeme), Ed. Brumar, 2011; Superhero (roman), Ed. Cartea Românească, 2012; Roșu pentru pietoni (poeme), Ed. Charmides, 2012; Debaraua cu simțuri (poeme), Ed. Tracus Arte, 2013. Prezent în antologiile: Cele mai frumoase poeme din 2010 și Cele mai frumoase poeme din 2011, Ed. Tracus Arte, 2011 și respectiv 2012; Cu fața la perete, Ed. Brumar, 2013; Blue Max Review (Irlanda), 2013; Povești pe două roți, Ed. Tritonic, 2013; Portbagaj, Ed. Trei, 2014; Despre nerăbdarea de a fi răbdător. Dan C. Mihăilescu și Ciprian Măceșaru în dialog epistolar, Ed. Humanitas, 2014. Poeme traduse în engleză și bulgară.  Premii: Premiul ”Tânărul scriitor al anului 2013” pentru roman în manuscris, acordat de Filiala București Proză a Uniunii Scriitorilor din România, pentru ”Portbagaj”; Diploma de Excelență pentru Jurnalism European, acordată de EUROLINK – House of Europe, 2010. Este fondator și director al revistei ACCENTE și al editurii NEXT PAGE. Simona Ioniță a dialogat, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, cu scriitorul Ciprian Măceșaru despre volumul ” Portbagaj” ( Editura Trei, 2014).

Cu acest volum, “Portbagaj”, ai împlinit dorința celor care așteptau o continuare a romanului ”Superhero”. Ce reacții a stârnit, din partea cititorilor, această continuare? Care au fost mizele tale literare, estetice, cu acest nou proiect?

După ce am publicat Superhero, au fost mai multe persoane care mi-au spus că sunt lucruri pe care nu le-am dezvoltat suficient în carte, așa că am scris Portbagaj, care este ceva mai sobru și cu o construcție mai echilibrată. Am dus la capăt ceea ce rămăsese neterminat în Superhero. Oricum, nu totul a fost clarificat. Îmi place să-i dau cititorului libertatea de a-și imagina cum pot evolua lucrurile.

“Portbagaj” este o carte pe care nu o poți lăsa din mână, cu certe delicii de lectură. Are o scriitură fluentă, cu ingrediente  persuasive precum acțiunea, erotismul, ironia, accent dramatic, cu un final moralizator. Pe ce ai mizat să rămână memorabil în memoria cititorului?

Îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase! Am încercat, la fel ca în cazul primului volum, să spun mult în puține pagini, să povestesc într-un ritm alert, ritmul este esențial în scrisul meu. La o lectură superficială, Portbagaj poate părea o simplă lectură de duminică. Volumul se citește cu mare ușurință, îl dai gata într-o oră-două, îl închizi și mintea poate să îți zboare la altceva. Există riscul ăsta, știu. Privit însă mai atent, romanul ascunde teme dintre cele mai importante: vinovăția, iubirea, moartea, sexualitatea, feminismul, boala, recunoștința, obsesia gloriei, ereditatea… Apropo de ereditate, deși cartea a primit cronici excelente, cred că nimeni nu a observat că titlul nu face referire doar la acel portbagaj în care personajul principal ascunde ceva, ci și la bagajul ereditar: port bagaj, așadar. Personajul principal se chinuie să nu fie ca tatăl său. Apoi există Alexandru, copilul personajului principal. Cititorul ar trebui să se întrebe: “bagajul nefericit” este moștenit, este ereditar? Am avut tot timpul în minte, când am scris cartea, o vorbă a lui Oscar Wilde: “singurul zeu căruia îi cunoaștem numele este ereditatea”.

Personajul principal, Paul Vasilescu, după ce s-a lansat ca scriitor prin înșelăciune, găsește într-una din zile jurnalul soției sale, motiv de șantaj și tentație de a mai scoate un nou roman. Este un om fără scrupule, care ar face orice pentru binele propriu. Astăzi, în România, există foarte mulți scriitori pe cap de locuitor/ cititor. Oare câți dintre ei crezi că pot “imita” biografia ficţionalizată marca Paul Vasilescu?  Este Paul Vasilescu un personaj reprezentativ pentru realităţile lumii literare româneşti?

Mi-e teamă că într-o țară în care plagiatul este atât de des întâlnit și atât de ușor îngăduit, Paul Vasilescu nu poate fi doar un produs al imaginației.

Afirmai într-un interviu că ”Superhero” (Editura Cartea Românească, 2012) și ”Portbagaj” (Editura Trei, 2014) sunt părți dintr-un roman pe care dorești să-l publici. În ce fază se află acest proiect romanesc?

Am pus laolaltă cele două cărți (aducându-le mici modificări) și ar putea fi publicate și mâine, dar nu mă grăbesc. Acum sunt preocupat de alte proiecte literare. Portbagaj este încă destul de proaspăt. Poate că voi scoate romanul întreg în 2016 sau 2017, asta dacă nu cumva între timp mi se va părea inutil. Vom vedea. Acum lucrez la un volum de povestiri și la unul de teatru foarte scurt.

Scrii și poezie, şi proză. Care crezi că este genul literar cel mai ofertant pentru tine? Pe care dintre aceste genuri le-ai lua pe o insulă pustie?

Pregătesc o despărțire de poezie. Am gata un mic volum, sper să îl public la toamnă și apoi să îmi văd de proză.

Pe o insulă pustie aș lua o proză poematică.

Eşti editorul revistei “Accente”, spaţiu editorial unde publici nume importante ale literaturii noastre vii. Sunt curioasă să aflu care sunt scriitorii tăi  preferaţi?

N-am să fac o listă cu scriitori prezenți în istoriile literaturii universale, astfel de liste am tot dat. Mă gândesc că ar fi mai interesant dacă aș numi câteva dintre cărțile de beletristică pe care le-am citit în ultimul timp și mi-au plăcut. Ordinea este aleatorie.

Familia Rainbird, Janet Frame (IBU Publishing, 2013);

O stea îndepărtată, Roberto Bolaño (Ed. Curtea Veche, 2008);

Parohia, Dan Coman (Ed. Cartea Românească, 2012);

Poesie/Poezii, Giorgio Caproni (Ed. Humanitas, 2014);

Nebunie în familie, William Saroyan (Ed. RAO, 2007);

Lecții de dans pentru vârstnici și avansați, Bohumil Hrabal (Ed. ART, 2015);

4 A.M. Cantosuri domestice, Radu Vancu (Casa de Editură Max Blecher, 2015);

Cavalerul și moartea, Leonardo Sciascia (Ed. ALLFA, 2014);

Frumoasele adormite, Yasunari Kawabata (Ed. Humanitas Fiction, 2014);

Lomografii, Ioana Nicolaie (Ed. Humanitas, 2015);

Predica despre căderea Romei, Jérôme Ferrari (Ed. Pandora M, 2013);

Legenda unei sinucideri, David Vann (Ed. Litera, 2013);

Cina, Herman Koch (Ed. Polirom, 2015);

Falconer, John Cheever (Ed. Nemira, 2015);

Patimile după G.H., Clarice Lispector (Ed. Univers, 2015).

Activitatea ta publicistică şi de manager cultural a fost o piatră de moară la gâtul literaturii tale? Ce ţi-ai dori să faci tu sau ce ar putea să facă alţii pentru tine pentru a putea scrie literatura pe care o visezi, pe care o proiectezi?

Ideal ar fi să pot doar să scriu și să citesc, deci orice altceva nu-mi convine, dar viața nu poate fi atât de simplă, mai ales când ești scriitor într-o țară ca România. Se poate și mai rău, desigur.

Nu de la ceilalți am așteptări, ci de la mine. Simt că mă aflu pe drumul cel bun. Am scris împreună cu Dan C. Mihăilescu un eseu epistolar intitulat Despre nerăbdarea de a fi răbdător, apărut la Humanitas în 2014 (volumul este bestseller și se află deja la al doilea tiraj). Să scriu despre răbdare a fost un fel de terapie. Cred că acum îmi sunt mai bine așezate gândurile și sper să se vadă acest lucru în ceea ce voi scrie în viitor.