Joi, 23 iulie 2015, de la ora 18.00, la Librăria Open Art din București (str. Pitar Moș nr. 12, intrarea din str. Arthur Verona), va avea loc prima ediție a Clubului de lectură Open Art. Invitați: Constantin Iftime și Radu Ianovi. Moderator: Cosmin Perța. Clubul de lectură se va ține în fiecare joi, iar invitații vor fi aleși din rândul poeților, prozatorilor și muzicienilor. ”Publicul e liber să interacționeze după bunul plac. Facem aceste întâlniri ca măsură preventivă împotriva letargiei culturale care cuprinde Bucureștiul vara”, a spus Cosmin Perța. AgențiadeCarte.ro este partener media.
Constantin Iftime s-a născut pe 15 iulie 1957, în satul Zlătunoaia, județul Botoșani. A absolvit Institutul Politehnic din Iași. Din anul 1990 este jurnalist la Timpul, Expres Magazin, 24:ORE (redactor-șef), rețeaua Monitorul (senior editor) și Ziarul Lumina (senior editor).
A publicat opinii în Curentul (ca senior editor) și pe portalul www.adevarul.ro. Debutează cu proză în revistele școlare, iar cu poezie, în liceu, în revista Cronica și ziarul Clopotul.
Ca student, scrie pentru revistele din Iași cronică literară și proză. Dupa 1990, apare cu eseu, proză și poezie în România literară, Hyperion, Convorbiri literare, Familia etc.
În 1994 debutează cu o carte de convorbiri cu Nicolae Breban, Confesiuni violente (Editura Du Style), iar în 2012 iese de sub tipar primul său volum de poezie, Vreau altă realitate. Arta, merg pe mâna ta (Editura Tracus Arte, Premiul de debut al Asociației Scriitorilor din București), urmate, în 2013, de Eseul carnivor. A colaborat la volumul Amicus Plato sau… despărțirea de Noica (Editura Eikon, 2006). În prezent pregătește un volum de eseuri pe tema romanului modern, Privește-ți veacul artei tale, poet înfricoșat.
Radu Ianovi s-a născut pe 10 septembrie 1984, în Bacău. A absolvit Facultatea de Filosofie, Universitatea București. A publicat volumele de poezie: Închideri în torent / Pelicule mentale, (Editura Vinea, 2007) și Dans cu spatele în întuneric, Editura Tracus Arte, 2011. A publicat poeme și cronici de film în diferite reviste şi site-uri.