Corurile reunite Cantus Mundi din Ucraina, Republica Moldova și România au cântat împreună sub bagheta Annei Ungureanu, dirijorul Corului Naţional de Cameră Madrigal – Marin Constantin, pe scenele ieșene, marcând inaugurarea secțiunii de concurs Cantus Mundi din cadrul Festivalului – Concurs Coral Internațional pentru Tineret „Gavriil Musicescu”, ediția a III-a, desfășurată pe 4 iulie la Casa de Cultură a Studenților, Sala Gaudeamus.
Obiectivele festivalului includ creşterea gradului de implicare a tinerilor din ţară şi străinătate în spectacole şi concerte corale, dezvoltarea capacităţii concurenţilor de a lucra în echipă și sensibilizarea publicului larg în legătură cu bogăţia şi frumuseţea muzicii corale. Comisia de jurizare, formată din dirijorii Anna Ungureanu, Voicu Popescu – dirijorul Corului de Copii Radio – și Elena Marian – dirijor al corurilor de copii de la Chişinău -, a stabilit câștigătorii.
Laureații Cantus Mundi la secţiunea „Coruri ale Școlilor de Muzică”:
Locul I: Corul de copii Fusion Sound al Școlii de muzică – Odessa, Ukraina, Dirijor Vermrdovskaia Elisabeta
Locul II: Corul de copii Lira al Şcolii de muzică nr. 7 – Odessa, Ukraina, Dirijor Savenko Nataliia
Locul II: Corul Şcolii de muzică nr. 4 Clopoţeii lui Radonejskii – Ivano Frankovsk, Ukraina, Dirijor Svetlana Grebeniuk
Locul III: Corul Şcolii de muzică George Enescu – Bălţi, Republica Moldova, Dirijor Ana Cuscenco
„Îi felicit pe organizatori pentru că au reuşit să pună la punct o ediţie atât de complexă, în cadrul căreia au participat mai bine de 1000 de muzicieni şi care s-a încheiat cu o gală extraordinară. Aceasta a fost transmisă în direct de Televiziunea Română şi a fost deschisă de Corul Madrigal, împreună cu copiii Cantus Mundi. Vom reveni cu drag la Iaşi pentru că astfel de mişcări, la o asemenea magnitudine, trebuie susţinute cu toate puterile.”, a declarat Anna Ungureanu, dirijor al Corului Naţional de Cameră Madrigal – Marin Constantin şi Director Artistic Cantus Mundi.
La secțiunea „Coruri Școli Gimnaziale” au obținut premii următoarele ansambluri corale:
Locul I: Corul Lia-Ciocârlia – Chişinău, Republica Moldova, Dirijor Svetlana Istrate
Locul II: Corul Ding-Dong al Școlii Gimnaziale “George Tutoveanu”, Bârlad, Dirijor Ana Maria Rusu
Locul III: Corul de copii Cantanti al Asociației Culturale Kratima din Timişoara, Dirijor Maria Gyuris
Locul III: Corul Meloritm al Palatului Copiilor – Bucureşti, România, Dirijor Elena Maria Nicolai
Mențiune Specială: Corul Diamond al Şcolii Gimnaziale “Constantin Erbiceanu”, Comuna Erbiceni, jud. Iaşi, Dirijor Liliana Costea.
„Implicarea în programul Cantus Mundi a copiilor din Ucraina, Republica Moldova şi România este semnalul că muzica ne uneşte şi promovează pacea. Chiar dacă aceştia aparţin unor medii sociale foarte diferite, cu probleme specifice, comunicarea prin cânt face ca orice barieră să dispară şi să se dezvolte o unitate exemplară.”, a declarat Emil Pantelimon, Director Cantus Mundi.
Inițiat în anul 2011, pe baza voluntariatului membrilor Corului Madrigal, Programul Național Cantus Mundi a fost instituționalizat prin Hotărârea de Guvern nr. 821/2014, devenind astfel, de la o simplă idee, o Direcție a instituției aflată în subordinea Ministerului Culturii: Corul Național de Cameră Madrigal – Marin Constantin. Programul național care își propune să unească toți copiii României a fost lansat în data de 29 septembrie 2014, la Sala Rosetti a Parlamentului României, în cadrul Galei Cantus Mundi, transmisă în direct pe TVR1 și la care au luat parte peste 700 de copii care au cântat împreună. Programul Național Cantus Mundi are în vedere crearea unei platforme care să cuprindă atât o bază de date extinsă de partituri online, lecții video și audio-partituri, cât și un vector de socializare și promovare a mișcării corale românești: forum moderat de specialiști, galerii foto/video, bază de date a tuturor corurilor din România.