Macii au prins culoarea semaforului, fix la încheietura dimineţii, din ziua stelară de 29 Mai 2015. Drumul roşu ridică în priviri soarele. Zâmbesc aiurea. Sunt într-o companie selectă. Profesorul şi criticul literar Mioara Bahna, atent la „Înşir-te Mărgărite!” (eu nu sunt atent la spusa mea, nu mă cenzurez niciodată) – vorbe, vorbe, unele cu noimă altele fără, bune doar pentru uciderea timpului din punctul A în punctul B – şi ing. Mihai Bahna, în calitate aleasă de conducător auto, atent întotdeauna la drum şi nu la spusele noastre’. În milimetri de verdeaţă (cumplit de multă verdeaţă), măsor distanţele orizontului. Prima localitate, Râmnicelu, atestată documentar, conform site-ului primăriei, în anul 1599. Brusc, mă gândesc la Mihai Viteazul care a semnat la 27 Mai 1594, un hrisov pentru moşiile Obidiţi (Râmnicelu) şi Măciuceşti, judeţul Slam Râmnic, cumpărate de părinţii surorilor Stoiana şi Neaga, încă din zilele lui Basarabă voievod. Complicată istoria fără clipele adevărului.
Un indicator plăpând, din tablă moartă, arată direcţia către Ştiubei, satul natal al lui Vali Sterian (n. 21 septembrie 1952, d. 16 septembrie 2000, București), muzician, cântăreț și compozitor de muzică folk și rock, unul dintre liderii generației care a pus bazele folkului românesc, cea din anii ’70. Pe nesimţite, întrăm în comuna Boldu, mă uit cu înfrigurare să localizez pârâul Viroga, pe vremuri acesta producea caracudă şi ştiucă pentru consumul locuitorilor. Nu reuşesc. Primar, aici, este poetul Marian Mărgărit. Admirăm bustul poetului Adrian Păunescu din faţa primăriei, apoi Biserica cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, zidită în anul 1836 de Ion Bălăceanu şi soţia sa Maria.
Suntem pe vechiul drum roman Oituz – Odobeşti – Balta Albă – vest Făurei, mergem către Durostorum?! La Balta Albă, a fost identificată o necropolă datând din prima epocă a fierului (Hallstatt). Cu imaginaţia, prin miriştea istoriei, a ciulinilor, lăsăm în urmă sate după sate, oricum, nu intenţionez acum să fac monografia acestor localităţi, le-am studiat cândva. Ce să fac dacă am o minte rătăcitoare ca o bibliotecă! Mai departe, localitatea Piscu: evident m-am gândit la poetul Ion Panait, apoi Movileni, oare ce mai face poetul Dan Movileanu?…
Dunărea ne atrage ca un magnet. Apa Siretului rămăsese în urmă, tulbure. Galaţi. Metropola învingătorilor. Mirosul cernelei tipărite ne atrage şi ne îndrumă, unul câte unul, paşii. O mare de scriitori, lângă Dunării, decriptează ,,ecuaţii albastre’’. Poetul Viorel Dinescu împleteşte briza Dunării cu îmbrăţişări frăţeşti.
Răsărite din basmele româneşti, căsuţe cu cărţi, în parcul cu amiaza ridicată dincolo de oblon, aşteaptă cititori avizaţi pentru a le reda nemurirea. De multă vreme, şi au trecut ,,vremi’’ obositore prin târguri de poveste, nu am văzut atâţia oameni interesaţi de carte. Edituri prestigioase prezente la ,,Târgul de carte Axis Libri’’ cu cele mai incitante şi interesante titluri, au conturat sărbătoarea naţională a cărţii. Toate acestea şi multe altele, din zilele anterioare şi evident din cele ce au urmat, noi semnând în calendar cu prezenţa, ziua de 29 (a VII-a ediţie a Festivalului / Târgului Naţional al Cărţii „Axis Libri” a avut loc în perioada 27mai -1 iunie 2015), au ridicat la rang de Capitală Culturală (de ce nu) Mondială oraşul Galaţi.
Deodată, toată apa Dunării, o văd clocotind în trupul unui bărbat: ochii iscoditori, plini de-o inteligenţă aleasă ne ţintuiesc în paginile zilei. Din singurătatea înălţimilor, atent la fiecare detaliu, coordonează cu puterea minţii, desfăşurarea pe clipe a acestui magnific Festival. El, Omul acesta, poartă cu cinste, cu modestie, cu nobleţe, un singur nume ZANFIR ILIE. Omul care sfinţeşte locul! Director al Biblioteci „V. A. Urechia”, cu o echipă managerială ,,ministerială’’, a reusit să transforme un vis într-o realitate greu de imaginat în România zilelor noastre. La prezidiul uneia dintre multiplele prezentări de carte, lângă ,,Piramida singurătăţii’’ de Victor Teleucă, ,,Alte punţi de suflet: convorbiri’’ de Raia Rogac, contemplă detaşat „Cititorul de control’’ a prietenul Marian Nencescu, „notele” sunt acordate într-o gamă verticală prin ,,Numere în Labirint’’ de Theodor Codreanu, profesor, critic literar, una dintre pesonalităţile marcante ale literaturii contemporane.
În fine, după o plimbare cu barca, prin sine, printre rândurile cărţilor aşezate perpendicular în pagină, îmbrăţişări, uimiri, mirări şi alte marafeturi, Dunărea îmi şopteşte complice, e ora 15,30!
Sala Belgrad, Hotel Danube Stars, etajul III, urc cu liftul, găsesc sala relativ uşor. Plină de domişoare şi doamne, niciun bărbat. Mă opresc încurcat. Întreb. Da, aceasta-i sala. Prozatoarea Doina Popa se apropie de mine, evident şi dumneaei încurcată, mă întreabă sfios: Aceasta-i sala? răspund afirmativ. Da, dar să ştiţi că doamnele au venit pentru mine, nu pentru LIS, mai zic eu, zâmbind. Nu ştiu dacă m-a auzit. Era o glumă, cred. Poetul Liviu Ioan Stoiciu aştepta la uşă nedumerit. Doina Popa îi şoteşte ceva. Intră timid, îşi roteşte ochii prin sală, îmi zâmbeşte complice. Întodeauna l-am privit cu admiraţie. Pare un munte cu un million de înălţimi sfâşietoare. El, Poetul tinereţii mele, cu ,,La fanion’’ în nemărginirea sufletului avea munţi ,,născuţi’’ pe braţe, păduri fără margini zdrenţuite în priviri, clocotitoarea Dunăre în piept gata să revese cantoane cu diamante de metafore. M-am întânlit cu poezia lui Liviu Ioan Stoiciu în gară la Mărăşesti, în secolul trecut, deceniul opt. Ea, poezia, stătea cuminte pe un raft, eu hai-hui în trecere prin gară, către internatul Liceului de chimie unde împreună cu un prieten făceam catagrafierea fetelor. A fost un déjà vu inexplicabil. Am citit ,,La fanion’’ pe o bancă din gară, printre şuieratul trenurilor, apoi în tren, acasă. M-am regăsit în paginile cărţii. Dorinţa de a cunoşte POETUL a fost peste puterile mele. Am mers în nenumărate rânduri la Biblioteca „Duiliu Zamfirescu” din Focşani. L-am văzut printre rafturile pline cu cărţi. Nu am îndrăznit să-i adresez nicio ,,vorbă’’. Un poet autentic trebuie doar admirat şi preţuit. Aşa am făcut şi voi face în continuare. Peste ani, râmâneam într-o muţenie totală la povestirile scriitorului Marin Ifrim despre Liviu Ioan Stoiciu şi cărţile domniei sale. La fix 35 ani am avut şansa să reeditez „La fanion”, volum ce stă vertical în inima mea. La fix 35 ani am primit un autograf pe ediţia princeps.
Dunărea coase poveşti nemuritoare peste ,,Studii și interpretări’’, de Lina Codreanu; peste ,,Sensuri’’, de Mioara Bahna, ascultând ,,Privegherile vulturului orb’’, de Emilian Marcu, în ,,Penumbra trandafirului’’ de Constantin Marafet şi toţi la ,,La agapă cu Dumnezeu’’, ne închinăm cu smerenie la „Scrisorile” lui Mihai Eminescu.
Constantin Marafet